window.dataLayer = window.dataLayer || []; function gtag(){dataLayer.push(arguments);} gtag('js', new Date()); gtag('config', 'UA-127554769-2');

Schimbari la „varf” in echipa FX Saxo Bank: Kurt vom Scheidt este noul șef FOREX al Saxo Bank la nivel global

  • Advertising4U.ro-Stiri.de.Business

Cu biroul în Singapore, Kurt vom Scheidt – acum Global Head al Foreign Exchange, Saxo Bank – a început să lucreze la Saxo în 2008 și a fost omul-cheie în succesul operațiunilor FX Options, FX API și businessul Prime Brokerage. Pe linie ierarhică directă, va continua să îi raporteze lui Claus Nielsen, Global Head of Markets.

Înainte de Saxo, vom Scheidt a deținut funcții și roluri importante în business management la corporații precum GFI, Commerzbank sau Deutsche Bank în Londra.

“Sângele proaspăt” pe care îl aduce Saxo Bank în prima linie nu se termină cu vom Scheidt. Alte numiri îl includ pe Dan Larsen, trader pe FX options și spot la Saxo Bank din 2007, care își va asuma acum responsabilitatea întregii echipe de FX Spot, Forwards și Options din Copenhaga, Danemarca.

Jes Jorgensen s-a alăturat și el echipei Saxo din Copenhaga ca trader senior FX Options. Jorgensen a lucrat înainte pentru Danske Bank, unde a fost Chief Dealer iar apoi a condus echipa de tranzacționări FX Options, unde responsabilitățile sale s-au extins către zona de dezvoltare de produs și implementarea unui nou sistem de management al riscului și al prețurilor.

În același timp, Saxo Bank anunță plecarea Gustave Rieunier, după cinci ani petrecuți ca șef al FX.

Comentând schimbările, Claus Nielsen a declarat:

“Aș vrea să-i mulțumesc lui Gustave pentru întreaga sa contribuție, în toți acești ani. Îi respect decizia de a pleca din Danemarca și îi dorim tot binele pe viitor. Ambiția și determinarea personală ale lui Kurt vom Scheidt vor continua să conducă businessul nostru FOREX în direcția cea bună, mai ales dacă privim din perspectiva digitalizării pieței și a noilor reglementări ce par să fie implementate. De asemenea, suntem bucuroși să extindem responsabilitățile de management ale lui Dan Larsen care a dovedit o performanță de trading solidă, constantă pentru noi de-a lungul anilor și, desigur, suntem fericiți că am reușit să atragem un “veteran” al industriei în echipă, în persoana lui Jes Jorgensen.

Cu toate că avem o ofertă extrem de diversificată, businessul FOREX continuă să aducă Saxo Bank aproximativ 60% din venituri. Noua echipă de seniori de la foreign exchange consolidează și îmbogățește expertiza în valute a Saxo Bank, expertiză ce poate fi accesată prin platformele multi-premiate ale Băncii, inclusiv prin recent lansata SaxoTraderGO, o platformă nouă, intuitivă care oferă, în același spațiu, conținut, tranzacționări, informații despre cont și relațiile cu lumea investițiilor.”

Despre Saxo Bank

 Saxo Bank este o bancă specializată în investiţii şi tranzacţionări online. Banca permite clienţilor să tranzacţioneze instrumente valutare (FX), CFD-uri, ETF-uri, acţiuni, contracte Futures, opţiuni şi alte instrumente derivate prin intermediul a trei platforme de tranzacţionare; platforma pe bază de browser SaxoWebTrader, platforma care poate fi descărcată SaxoTrader şi SaxoMobileTrader, o platformă pentru telefonul mobil. Platformele sunt disponibile în peste 20 de limbi, direct de la Saxo Bank sau prin intermediul unuia dintre clienţii instituţionali ai băncii. White label reprezintă pentru Saxo Bank o zonă de business importantă şi presupune personalizarea şi crearea de mărci pentru platformele de tranzacţionare pentru alte instituţii financiare şi brokeri. Saxo Bank are peste 120 de clienţi white label şi deserveşte mii de clienţi retail în peste 160 de ţări. Saxo Asset Management a fost lansat în 2009 pentru a deservi segmentul investitorilor bogaţi şi, de atunci, şi-a triplat volumul bunurilor pe care le gestionează. Saxo Bank are sediul în Copenhaga şi birouri în Australia, Cehia, Franţa, Grecia, Italia, Japonia, Olanda, Singapore, Spania, Elveţia, Marea Britanie şi Emiratele Arabe Unite.

2015-06-11T14:43:44+03:0011 iunie 2015|Categories: Stiri de BUSINESS|Tags: , , |

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Go to Top