Sebastian Burneci, concert live la Sala Radio

Miercuri, 7 februarie, de la ora 19.00, Orchestra de Cameră Radio va cânta live în compania trompetistului jazz Sebastian Burneci, care aduce la Sala Radio proiectul Unspoken, un experiment muzical unic în România, prin interferența între jazz și muzica contemporană. La pupitrul dirijoral se va afla Simona Strungaru, iar alături de Sebastian Burneci vor urca pe scenă invitații săi, instrumentiști jazz originari din Bulgaria, nume cunoscute în lumea jazz-ului internațional: Teodor Petkov – pian, Mihail Ivanov – contrabas, și Borislav Petrov – tobe.

Trompetist și solist al Big Band-ului Radio și absolvent al Prince Claus Conservatoire din Olanda, Sebastian Burneci este membru activ în mai multe proiecte internaționale de jazz. Derulează de 15 ani proiectul Unspoken, pe care îl definește „un experiment muzical și social”, și descrie colaborarea cu Simona Strungaru drept „cea mai intensă experiență muzicală pe care am trăit-o până acum”.

Pianistă, dirijor de orchestră, orchestratoare și compozitoare de muzică de film, Simona Strungaru are un profil muzical complex, iar în 2015 a lansat orchestra și conceptul Simona Strungaru Symphonics, bazat pe muzică originală, cu orchestrații semnate de autoare.

Teodor Petkov a studiat pianul pop și jazzul, este profesor, a fost membru în mai multe trupe de jazz și a susținut numeroase concerte alături de muzicieni de renume ai genului.

Absolvent de jazz la Conservatorul din Amsterdam, contrabasistul Mihail Ivanov a concertat pe numeroase scene în compania unor trupe și nume sonore ale jazului internațional.

Compozitor și toboșar specializat în jazz, Borislav Petrov a publicat un studiu despre ritmurile tradiționale în muzica bulgară în prestigiosul Dutch Journal of Music Theory și a făcut parte din mai multe proiecte experimentale de jazz contemporan.

 Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Comenteaza