REGIOSituaţia proiectelor depuse în cadrul REGIO

– 5 martie 2012 –

Până în data de 5 martie 2012, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia au fost depuse 884 de proiecte, prin care se solicită finanţare nerambursabilă prin Regio (Programul Operaţional Regional), Planul Integrat de Dezvoltare Urbană pentru Polul de Dezvoltare (PIDU) – Municipiul Piteşti, PID-ul Polului de Creştere Ploieşti şi Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană pentru 12 centre urbane.

De asemenea au fost semnate 341* decontracte de finanţare, cu o valoare nerambursabilă solicitată de 2.099.410.913,04 lei.

Situaţia proiectelor depuse pe cele cinci axe prioritare ale Regio, ce se află în diferite etape ale procesului de evaluare, este următoarea:

Axa prioritară 1: Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere (buget 194 milioane de euro)

În dcadrul Domeniului 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbană, Subdomeniul „Poli de creştere” (buget 97 mil. euro)afost depus Planul Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Ploieşti şi 16 cereri de finanţare, din care: o cerere se află în etapa de evaluare a conformităţii şi eligibilităţii, şase cereri se află în etapa de evaluare tehnică şi financiară, patru cereri se află în precontractare, două cereri de finanţare au fost retrase şi trei contracte au fost semnate.

Valoarea totală a asistenţei nerambursabile solicitate este de aproximativ 79,34 milioane de euro.

Nr. crt. Titlul proiectului Beneficiar Buget              (lei)
Total Asistenţa nerambursabilă
1 Creşterea capacităţii de trafic prin realizarea legăturii rutiere între DN 1 şi DN 1B, prin realizarea drumului judeţean de centură DJ236, în zona de nord a municipiului Ploieşti Judeţul Prahova 43.912.185,38 27.278.828,22
2 Reabilitarea/Modernizarea şi echiparea specifică a Centrului de primire în regim de urgenţă „Cireșarii” Ploieşti Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Ploieşti 8.684.387,97 6.768.453,68
3 Realizarea parcului municipal Ploiesti Vest inclusiv a căilor de acces şi a rețelelor edilitare specifice – Parc  Municipal Ploieşti Vest Municipiul Ploieşti 93.684.950,15 70.739.838,97
TOTAL  – lei – 146.281.523,5 104.787.120,87

__________________________________

*Din cele 327 contracte semnate 16 proiecte au fost reziliate.

În cadrul Domeniului 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbană, Subdomeniul Poli de dezvoltare urbană (buget 38,80 mil. euro)a fost depus Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) al Municipiului Piteşti – împreună cu 14 cereri de finanţare, din care: două cereri au fost retrase, cinci contracte de finanţare au fost semnate, un proiect este în evaluare tehnică, şase proiecte sunt în precontractare.

Nr. crt. Titlul proiectului Beneficiar Total Asistenţa nerambursabilă
1 Sistem de supraveghere pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în zona: Podul Viilor – Parc Ştrand din municipiul Piteşti Municipiul Piteşti 3.501.934,57 2.270.094,01
2 Creare Parc Lunca Argeşului Municipiul Piteşti 40.592.065,24 19.072,158,85
3 Modernizarea Podului Argeş Municipiul Pitești 12.675.130,55 8.878.668,92
4 Modernizare pod peste Râul Doamnei, Pitesti Municipiul Piteşti 4.082.072,15 3.105.204,72
5 Modernizare parcare Bowling Municipiul Piteşti 3.429.749,05 2.517.767,24
TOTAL  – lei – 64.280.951,56 35.843.893,74

În cadrul Domeniului 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbană, Subdomeniul „Centre urbane”(buget 58,20 mil. euro)au fost depuse 12 Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană, conţinând 35 de cereri de finanţare.

Trei Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană au fost respinse (şapte cereri de finanţare), trei cereri de finanţare au fost respinse, un Plan Integrat de Dezvoltare Urbană este în precontractare (patru cereri de finanţare), opt Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană (21 contracte semnate) au primit finanţare.

Valoarea totală a asistenţei nerambursabile solicitate este de aproximativ 91,22 milioane de euro.

* Notă: Termenul limită până la care se puteau depune Planurile Integrate de Dezvoltare Urbană, Subdomeniul „Centre urbane”, a fost 31 martie 2009, ora 16:00.

Titlul proiectului Beneficiar Buget              (lei)
Nr. crt. Total Asistenţa nerambursabilă
1 Sistem pentru Managementul Iluminatului Public în Municipiul Alexandria Municipiul Alexandria 24.125.963,20 19.100.295,42
2  Sistem pentru Managementul Traficului Rutier în Municipiul Alexandria Municipiul Alexandria 9.499.324,57 7.523.346,47
3 Sistem de supraveghere în vederea creşterii siguranţei şi prevenirii criminalităţii în municipiul Alexandria Municipiul Alexandria 3.521.304,71 2.735.271,48
4 Creşterea calităţii infrastructurii rutiere în municipiul Curtea de Argeş UAT Municipiul Curtea de Argeş 47.649.554,76 37.196.083,26
5 Revitalizarea utilităţii clădirilor degradate prin înfiinţarea unui centru de recreere pentru pensionari şi a unui centru de zi pentru persoanele cu dizabilităţi în municipiul Curtea de Argeş UAT Municipiul Curtea de Argeş 5.843.572,60 4.475.269,96
6 Creşterea siguranţei şi securităţii cetăţenilor din municipiul Curtea de Argeş, prin implementarea unui sistem de supraveghere video UAT Municipiul Curtea de Argeş 2.159.042,38 1.565.597,00
7 Reabilitare şi modernizare infrastructură utilităţi publice urbane, reabilitarea şi modernizarea spaţiilor publice urbane în zona „A” a zonei de acţiune urbană din municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa Municipiul Târgovişte 75.804.429,76 60.025.799,16
8 Reabilitare şi modernizare infrastructură utilităţi publice urbane, reabilitarea şi modernizarea spaţiilor publice urbane în zona „B” a zonei de acţiune urbană din municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa Municipiul Târgovişte 69.893.929,74 55.345.077,46
9 Dotare cu echipamente pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în zona de acţiune urbană din municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa Municipiul Târgovişte 3.392.503,63 2.552.811,19
10 Reabilitare şi modernizare străzi urbane, poduri, trotuare şi parcări în oraşul Costeşti, judeţul Argeş UAT Oraşul Costeşti 40.112.999,59 31.518.787,11
11 Realizare sistem de supraveghere video pentru creşterea siguranţei cetăţenilor şi prevenirea criminalităţii în oraşul Costeşti, judeţul Argeş UAT Oraşul Costeşti 1.238.205,72 940.802,94
12 Modernizarea străzii I.C. Brătianu din oraşul Mioveni, prin crearea a 2 benzi suplimentare Oraşul Mioveni 6.445.880,40 5.103.830,2
13 Implementarea unui sistem de supraveghere video pentru creşterea siguranţei cetăţenilor din oraşul Mioveni Oraşul Mioveni 2.937.935,89 2.144.617,89
14 Reabilitarea/modernizarea şi extinderea spaţiilor publice urbane, străzi şi spaţii verzi în municipiul Moreni UAT Municipiul Moreni 12.612.814,76 9.938.017,32
15 Reabilitare şi modernizare „Centrul de recuperare şi reabilitare persoane cu handicap Ţuicani”, municipiul Moreni Parteneriatul dintre UAT Municipiul Moreni şi  UAT Judeţul Dâmboviţa 2.550.403,50 2.013.940,22
16 Creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în municipiul Moreni prin achiziţionarea de echipamente specifice şi amenajarea unui centru de supraveghere UAT Municipiul Moreni 760.154,04 598.148,88
17 Reabilitarea infrastructurii publice urbane oraş Sinaia „Via Sinaia  Design – verde – deschis” Oraşul Sinaia 81.856.120,00 63.855.214,49
18 Achiziţia şi instalarea de echipamente de supraveghere necesare pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în oraşul Sinaia, judeţul Prahova Oraşul Sinaia 1.749.702,00 1.378.321,00
19 Modernizarea unor tronsoane de drum din oraşul Comarnic UAT Oraşul Comarnic 9.746.792,68 7.717.998,82
20 Modernizarea unor porţiuni de drum din cartierele Ghioseşti, Vatra Sat, Poiana şi Podul Lung în oraşul Comarnic UAT Oraşul Comarnic 7.190.131,56 5.698.983,22
21 Realizarea unui centru de afaceri în oraşul Comarnic UAT Oraşul Comarnic 6.393.508,80 2.106.958,00
TOTAL  – lei – 415.484.274,29 323.535.171,49

Axa prioritară 2: Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale (buget 122,26 mil. euro)

Domeniul major de intervenţie 2.1 Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane, inclusiv construcţia /reabilitarea şoselelor de centură

Până în prezent au fost depuse 39 de proiecte, din care 10 au fost respinse, iar două proiecte au fost retrase de aplicanți. Valoarea totală solicitată prin aceste 27 de proiecte este de aproximativ 241 de milioane de euro. Din cele 27 de proiecte rămase s-au semnat 18 contracte de finanţare, nouă proiecte fiind în rezervă.

*Notă: Toate cele 10 proiecte respinse şi proiectul retras de aplicant au fost ulterior redepuse, fiind în prezent fie în diferite etape ale procesului de evaluare, selecţie şi contractare, fie semnându-se deja contractul de finanţare.

Depunerea proiectelor în cadrul acestei axe a fost suspendată începând cu data de 11.03.2009, ora 16:30.

Titlul proiectului Beneficiar Buget              (lei)
Nr. crt. Total Asistenţa nerambursabilă
1 Ranforsarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 201B, km 0+000 – km 19+000, Ciochina – Orezu – Raşi Judeţul Ialomiţa 36.462.900,65 29.423.908,41
2 Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de drumuri în staţiunea balneară Amara Oraşul Amara 17.640.143,72 14.110.006,10
3 Modernizarea şi reabilitarea drumului de centură al municipiului Târgovişte Municipiul Târgovişte 88.789.047,00 70.273.252,50
4 Ranforsarea şi modernizarea drumurilor judeţene 701, DJ 401A şi DJ 711A, pe traseul Dobra – Cornăţelu – Brăniştea – Titu – Sălcuţa – Odobeşti – Potlogi – Corbii Mari Judeţul Dâmboviţa 66.894.836,12 53.968.478,48
5 Reabilitarea DJ 701, limita jud. Dâmboviţa – Gratia – Poieni – Siliştea – Scurtu Mare – Slăveşti – Ciolăneşti – Zâmbreasca – Dobroteşti, km 44+240-104+890 (55,450 km) Judeţul Teleorman 119.905.412,69 96.861.074,38
6 Modernizarea şi reabilitarea drumului judeţean DJ 301, tronsonul Fundeni – Budeşti, km 13+000 – km 36+578 Judeţul Călăraşi 43.795.745,88 36.030.147,80
7 Modernizare DJ 734: Voineşti (DN 73) – Lereşti – Voina, în vederea îmbunătăţirii şi dezvoltării infrastructurii de turism, km 0+000 – 19+840, L=19,840 km Judeţul Argeş 51.142.578,38 41.351.925,62
 

8

Modernizarea DJ 730: Podul Dâmboviţei (DN 73) – Dâmbovicioara – Ciocanu – limita jud. Braşov, în vederea îmbunătăţirii şi dezvoltării infrastructurii de turism, km 0+000 – 9+550, L=9,550 km Judeţul Argeş 15.740.581,08 12.493.156,62
9 Reabilitarea şi modernizarea reţelei de străzi urbane, oraş Mizil, judeţul Prahova UAT Oraşul Mizil 10.503.848,27 8.603.445,47
10 Reabilitare DJ101G Tătărani (DJ 101D) – Brazi – Tinosu – Șirna – Hăbud – Crivăţu (DN 1A) km 0+000 – km 24+020, judeţul Prahova, km 24+020 – km 30+120, judeţul Dâmboviţa Parteneriatul între UAT Judeţul Prahova şi UAT Judeţul Dâmboviţa 45.802.088,03 37.647.805,82
11 Modernizarea DJ 703I: Muşăteşti (DN 73C) – Brăduleţ – Brădetu – Poienile Vâlsanului, în vederea îmbunătăţirii şi dezvoltării infrastructurii de turism, km 28+822 – 53+600, L=24,778 km Judeţul Argeş 46.020.473,81 37.167.628,96
12 Îmbunătăţirea accesului la reţeaua rutieră europeană de transport TEN-T7 în judeţul Călăraşi, prin reabilitarea şi modernizarea DJ 201B, km 19+000 – km 39+950, pe traseul limita jud. Ialomiţa – Valea Argovei, şi DJ 303, km 26+294 – km 48+278, pe traseul Valea Argovei – Mânăstirea Judeţul Călăraşi 44.944.350,96 36.974.362,15
13 Modernizare Calea Daciei Consiliul Local Câmpina 25.477.127,02 20.308.570,69
14 Modernizarea şi reabilitarea drumului judeţean DJ303, tronsonul Călăreţi  –  Valea Argovei, km 0+000 – 26+294 Consiliul Judeţean Călăraşi 55.557.533, 56 45.705.002,00
15 Reabilitare DJ506, Cervenia – Vităneşti – Băbăiţa, km 17+400 – km 58+000 Judeţul Teleorman 62.482.442,49 51.063.576,57
16 Reabilitarea şi modernizarea reţelei de străzi urbane, oraş Breaza, judeţul Prahova Oraşul Breaza 48.209.259,08 37.983.438,84
17 Reabilitare şi modernizare DJ411: Limită judeţ Călăraşi – Hotarele – Isvoarele – Teiuşu – Mironeşti – Comana – Budeni – Brăniştari – Călugăreni – Crânguri – Singureni – Iepureşti – Bulbucata – Podu Doamnei – Clejani (DN61) Consiliul Judeţean Giurgiu 109.216.190,48 86.193.360,43
18 Modernizarea şi reabilitarea reţelei de străzi urbane în oraşul Topoloveni Oraşul Topoloveni 33.779.554,91 23.703.998,33
TOTAL  – lei – 922.364.114,13 739.863.139,17

Axa prioritară 3: Îmbunătăţirea infrastructurii sociale are patru domenii majore de intervenţie:

Domeniul major de intervenţie 3.1 Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate – alocare regională 35,70 milioane de euro.

Au fost depuse 12 proiecte, din care un proiect se află în precontractare, şapte sunt în rezervă, un proiect a fost respins şi trei contracte au fost semnate. Valoarea totală a asistenţei nerambursabile solicitată este de aproximativ 46,62 milioane de euro.

*Notă: Depunerea proiectelor în cadrul acestui domeniu major de intervenţie a fost suspendată începând cu data de 28.09.2009, ora 16:00.

Nr. Crt. Titlul proiectului Beneficiar Buget              (lei)
Total Asistenţa nerambursabilă
1 Reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean Călăraşi Judeţul Călăraşi 19.783.631,62 14.809.448
2 Reabilitare Spital Judeţean de Urgenţă Alexandria, judeţul Teleorman Consiliul Judeţean Teleorman 83.496.061,52 66.568.370,17
3 Reabilitarea şi modernizarea Spitalului Judeţean Dâmboviţa Consiliul Judeţean Dâmboviţa 83.106.684,78 65.278.696,09
TOTAL  – lei – 186.386.377,92 146.656.514,26

Domeniul major de intervenţie 3.2 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale – alocare regională 13,88 milioane de euro

Au fost depuse 60 de proiecte, din care: 20 decontracte au fost semnate, opt proiecte au fost retrase de aplicanţi, 10 au fost respinse, şapte proiecte se află în etapa de evaluare tehnică şi financiară, iar şase proiecte se află în etapa precontractuală, iar nouă proiecte se află în rezervă, valoarea asistenţei nerambursabile solicitate fiind de aproximativ 22,98 milioane de euro.

*Notă: Depunerea proiectelor în cadrul acestui domeniu major de intervenţie a fost suspendată începând cu data de 28.03.2011, ora 12:00.

Nr.Crt. Titlul proiectului Beneficiar Buget              (lei)
Total Asistenţa nerambursabilă
1 Amenajare Centrul comunitar al persoanelor în vârstă din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa Parteneriat dintre UAT Municipiul Slobozia şi Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor 1.045.015,00 823.337,00
2 Centrul rezidenţial de asistenţă medico-socială pentru persoane vârstnice Asociaţia „Suflet pentru oameni” 3.457.593,56 2.374.261,68
3 Centru social pentru recuperare persoane vârstnice oraş Zimnicea, judeţul Teleorman Parteneriatul dintre UAT Oraşul Zimnicea şi DGASPC Teleorman 2.857.072,84 2.191.690,71
4 Reabilitare, modernizare şi dotare Centrul de integrare prin terapie ocupaţională Tântava Consiliul Judeţean Giurgiu 3.636.281,84 2.588.827,78
5 Schimbare destinaţie din cazarmă în cămin de bătrâni, recompartimentare interioară Parteneriatul dintre UAT Municipiul Ploieşti şi Fundaţia pentru Copii Sfântul Sava 3.624.455,04 2.524.195,8
6 Modernizare reţele utilităţi, facilităţi de acces şi dotări cu echipamente specifice nevoilor beneficiarilor de servicii din C.I.A.P.A.H. Mislea, judeţul Prahova Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Handicap Mislea, comuna Scorţeni, sat Mislea, judeţul Prahova 3.555.415,81 2.423.799,99
7 Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Centru de Asistenţă Medico-Socială Mogoşeşti, judeţul Giurgiu Parteneriatul dintre UAT Judeţul Giurgiu şi Centrul de Asistenţă Medico-Socială Mogoşeşti 3.647.313,44 2.831.802,12
8 Reabilitarea, modernizarea şi dotarea cantinei sociale din oraşul Mioveni şi a centrului de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, Mioveni, judeţul Argeş Parteneriatul dintre UAT Oraşul Mioveni şiFundaţia Consorţiul pentru Dezvoltare Locală Mioveni 1.739.283,16 1.332.494,24
9 Lucrări de modernizare, reţele utilităţi, facilităţi acces şi dotări la C.I.T.O.P.A.H. Urlaţi, judeţul Prahova Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlaţi 3.617.331,28 2.783.353,86
10 Centrul multifuncțional de resurse şi servicii pentru adulți cu handicap Dâmboviţa Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa 3.546.753,47 2.814.275,8
11 Reabilitare şi extindere Complex de servicii sociale Giurgiu UAT Judeţul Giurgiu 3.639.292,49 2.709.579,29
12 Extindere, reabilitare termică şi dotare „Centru îngrijire şi asistenţă”, Municipiul Slobozia, județul Ialomița Direcția Generală de Asistenta Sociala şi Protecția Copilului Ialomița 3.446.360,00 2.681.051,66
13 Înființarea Centrului de recuperare şi reabilitare neuro-psihică pentru Adulți Movila Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecția Copilului Ialomița 3.710.023,60 2.868.546,24
14 Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Centru de Asistenţă Socială Hotarele, judeţul Giurgiu Consiliul Judeţean Giurgiu 3.653.824,80 2.807.968,52
15 Modernizare spaţii existente şi extindere construcţie parter „Centru social Găeşti” Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa 3.626.026,96 2.841.220,90
16 Extindere şi modernizare Centru de zi pentru persoane cu handicap Parteneriatul dintre UAT Municipiul Călăraşi şi Asociaţia de Sprijin a Copiilor Hadicapaţi Fizic – România – Filiala Călăraşi 1.350.981,92 1.057.035,84
17 Amenajare Centru social multifuncţional sat Orboieşti, comuna Andrăşeşti, judeţul Ialomiţa Parteneriatul dintre UAT ComunaAndrăşeşti şi Direcţia Generală de Asistenţă Tehnică şi Protecţia Copilului Ialomiţa 1.841.389,10 1.412.892,50
18 Lucrări de modernizare clădiri, reţele utilităţi, facilităţi de acces şi dotări la C.R.R.N.P.A.H. Urlaţi Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap  Urlaţi 3.792.631,11 2.815.918,78
19 Extindere şi modernizare Centru rezidenţial pentru persoane vârstnice comuna Conţeşti, sat Mereni, judeţul Dâmboviţa Comuna Conţeşti 3.644.050,12 2.801.808,80
20 Consolidare, reabilitare şi extindere Şcoala Speciala Valea Mare Şcoala Specială Valea Mare 3.622.204,60 2.868.805,94
TOTAL  – lei – 63.053.300,14 47.552.867,45

Domeniul major de intervenţie 3.3 Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă – alocare regională 13,88 milioane de euro

Un proiect depus şi contractat.

Titlul proiectului Beneficiar Buget              (lei)
Nr. crt. Total Asistenţa nerambursabilă
1 Achiziţie echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat în Regiunea Sud Muntenia Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Situaţii de urgenţă Sud Muntenia” 49.995.241,98 41.155.892,21
TOTAL  – lei – 49.995.241,98 41.155.892,21

Domeniul major de intervenţie 3.4 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă – alocare regională 39,73  mil. euro

Până la termenul limită au fost depuse 100 de proiecte, din care: 33 de contracte de finanţare sunt semnate, 64 de proiecte sunt în rezervă, două au fost respinse, iar un proiect a fost retras, asistenţa nerambursabilă solicitată pentru toate acestea fiind de aproximativ 104,27 milioane de euro.

*Notă: Depunerea proiectelor în cadrul acestui domeniu major de intervenţie a fost suspendată începând cu data de 14.09.2009, ora 16:00.

Nr. crt. Titlul proiectului Beneficiar Buget              (lei)
Total Asistenţa nerambursabilă
1 Consolidare, reabilitare şi modernizare Colegiul Naţional „Constantin Carabella” (corp A+B), Târgovişte Municipiul Târgovişte 10.305.346,07 8.471.678,00
2 Modernizare cămine, modernizare sală de festivităţi, amenajare bază sportivă – Liceul Teoretic „Iancu C. Vissarion”, oraş Titu Oraşul Titu 14.309.045,03 11.771.129,01
3 Extindere Şcoala Generală nr. 1 Titu Oraşul Titu 1.775.750,08 1.319.700,34
4 Reabilitarea, modernizarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare din comuna Lereşti, satul Voineşti, jud. Argeş Consiliul Local Lereşti 2.162.459,38 1.723.987,58
5 Reabilitarea, modernizarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare din comuna Lereşti, satul Pojorâta, jud. Argeş Consiliul Local Lereşti 727.056,29 588.818,30
6 Mansardare corp existent Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” din municipiul Târgovişte, Dâmboviţa Municipiul Târgovişte 3.790.226,27 2.899.880,78
7 Reabilitare şi mansardare corp vechi, reabilitarea bazei sportive – Şcoala nr. 2 Titu Oraşul Titu 7.139.282,12 5.710.574,66
8 Modernizare, extindere şi dotare Şcoala Generală cu clasele I –VIII, sat Râca, comuna Râca, Argeş Consiliul Local Râca 1.941.023,74 1.540.201,72
9 Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale – Şcoala cu clasele I –VIII „Paul Bănică” din Târgovişte Municipiul Târgovişte 7.790.229,86 6.421.824,64
10 Reabilitare şi modernizare Şcoala cu clasele I – VIII Brăteşti, comuna Albeştii de Argeş, jud. Argeş Comuna Albeştii de Argeş 2.108.056,47 1.645.639,52
11 Reabilitare, modernizare şi extindere Liceul Teoretic „Ion Ghica”, oraş Răcari, judeţul Dâmboviţa Oraş Răcari 8.994.070,33 7.146.417,74
12 Consolidare cu demolare parţială Colegiul „Naţional” Unirea din Municipiul Turnu Măgurele, judeţul Teleorman Consiliul Local Turnu Măgurele 12.496.349,87 10.209.401,86
13 Construire şcoală cu 22 de săli de clasă şi reabilitare şi modernizare clădire internat la Grupul Şcolar „Goga Ionescu” din oraşul Titu, jud. Dâmboviţa UAT Oraşul Titu 6.904.561,42 4.558.975,85
14 Consolidare, reabilitare Colegiul Pedagogic„Carol I” Municipiul Câmpulung 12.449.657,26 9.866.312,47
15 Centru de formare – Colegiul Tehnic Câmpulung Colegiul Tehnic Câmpulung 6.116.088,16 4.696.040,44
16 Consolidare, reabilitare şi modernizare Grup Şcolar „Voievodul Mircea” din municipiul Târgovişte, jud. Dâmboviţa Municipiul Târgovişte 4.825.344,88 3.294.953,95
17 Dotare şi extindere Şcoala cu clasele I – VIII, sat Pişcani, comuna Dârmăneşti, judeţul Argeş Consiliul Local Dârmăneşti 1.783.286,24 1.315.114,92
18 Dotare, modernizare şi extindere Şcoala cu clasele I-VIII sat Cocu, comuna Cocu, judeţul Argeş Consiliul Local Cocu 2.006.966,99 1.575.156,94
19 Reabilitarea, modernizarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare din comuna Lereşti, satul Lereşti, jud. Argeş Consiliul Local Lereşti 3.856.577,84 2.906.389,68
20 Reabilitare, modernizare, dezvoltare şi echiparea infrastructurii educaţionale – Colegiul Naţional „Ienăchiță Văcărescu” din municipiul Târgovişte, jud. Dâmboviţa Municipiul Târgovişte 7.208.183,08 4.710.028,24
21 Reabilitare Grup Şcolar Corbeni, comuna Corbeni, judeţul Argeş Comuna Corbeni 3.801.115,04 2.785.075,72
22 Reabilitare şi dotare Şcoala Caloteşti, comuna Budeasa, judeţul Argeş Comuna Budeasa 4.102.331,52 3.039.079,96
23 Reabilitare, modernizare, extindere şi echipare infrastructura educaţională Şcoala Ghergani, oraş Răcari, judeţul Dâmboviţa Oraş Răcari 9.177.112,32 6.357.248,24
24 Consolidare, reabilitare, extindere şi modernizare Şcoala cu cls. I – VIII „Coresi” din municipiul Târgovişte Municipiul Târgovişte 11.790.225,15 9.123.865,23
25 Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale – Şcoala cu clasele I –VIII „Smaranda Gheorghiu” Târgovişte Municipiul Târgovişte 6.065.942,38 4.506.188,24
26 Modernizare, extindere şi dotare Şcoala cu clasele I – VIII, sat Robaia, comuna Muşăteşti, judeţul Argeş Consiliul Local Muşăteşti 3.088.617,92 2.356.796,12
27 Reabilitare, modernizare, dezvoltare şi echiparea infrastructurii educaţionale – Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino” din municipiul Târgovişte, jud. Dâmboviţa Municipiul Târgovişte 13.840.476,17 10.651.461,05
28 Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale – Grup Şcolar Industrial „Nicolae Ciorănescu” municipiul Târgovişte Municipiul Târgovişte 14.985.041,05 11.722.811,56
29 Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Şcoala cu clasele I – VIII Urluieni, comuna Bârla, judeţul Argeş UAT comuna Bârla 6.529.408,63 4.326.592,65
30 Modernizarea, dotarea spaţiilor de cazare şi construirea unei săli de sport în campusul pentru învăţământul profesional şi tehnic preuniversitar pentru zona de Nord-Vest a judeţului Dâmboviţa, în comuna Voineşti UAT comuna Voineşti 6.907.094,12 5.346.527,00
31 Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Şcoala cu clasele I-VIII, sat Mozăceni-Vale, comuna Bârla, judeţul Argeş Consiliul Local Bârla 6.760.091,00 5.232.379,03
32 Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale – Liceul Teoretic „Petru Cercel” Municipiul Târgovişte Municipiul Târgovişte 7.018.965,09 5.368.209,62
33 Reabilitare Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” Municipiul Câmpulung 3.681.668,59 2.673.168,09
TOTAL  – lei – 216.437.650,36 165.861.629,15

Axa prioritară 4: Sprijinirea mediului de afaceri regional şi local

Domeniul major de intervenţie 4.1 Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală– alocare regională 37,11 milioane de euro

S-au depus 25 de proiecte, trei proiecteau fost retrase de către aplicant, şase au fost respinse, 10 contracte de finanţare au fost semnate, un proiect se află în etapa verificării conformităţii administrative şi eligibilităţii, două proiecte se află în etapa precontractuală şi trei proiecte se află în rezervă. Asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de aproximativ 59,44 milioane de euro.

Nr. crt. Titlul proiectului Beneficiar Buget              (lei)
Total Asistenţa nerambursabilă
1

 

Centru Multifuncţional de dezvoltare a afacerilor S.C. Camion Logistic S.R.L., com. Bolintin Deal, jud. Giurgiu 15.377.529,99 8.506.947
2 Lucrări de modernizare a infrastructurii la S.C. Moreni Parc Industrial S.A. Consiliul Judeţean Dâmboviţa 50.403.568,50 17.872.914,63
3

 

Centru de dezvoltare a afacerilor SC SANVA CONSTRUCT SRL 4.964.564,33 2.634.702,59
4 Structură de sprijinire a afacerilor municipiului Giurgiu, strada 1 Decembrie 1918, nr. 2, jud. Giurgiu/municipiul Giurgiu, jud. Giurgiu SC Omega Impex SRL Giurgiu 13.832.060,75 7.382.678,04
5 Dezvoltare Centru de afaceri „Hamilton” SC OCH LOGISTIC AG SRL 39.856.622,30 21.274.427,01
6 Înființare centru de afaceri în municipiul Pitești, județul Argeş SC FAST FINANCE FINDER SRL 78.688.793,24 40.837.618,51
7 Centrul de Sănătate, recuperare, întreţinere şi birouri S+D+P+2E SC ADM INSTAL TEHNOLOGY SRL 5.663.178,03 3.151.508,08
8 Business Center, Piteşti, Argeş SC IMOBILIAR DEVELOPMENT TRADING SRL 12.884.207,48 7.074.806,20
9 Înfiinţare spaţii de producţie, comuna Bradu, judeţul Argeş SC INF PROCAS PROD SRL 8.378.680,61 4.223.605,22
10 Centrul de afaceri TRIO B SC TRIO B SRL 8.415.129,21 4.475.534,64
TOTAL  – lei – 238.464.334,44 117.434.741,92

Domeniul major de intervenţie 4.2 Reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea de noi activităţi

NICIUN PROIECT DEPUS.

*Notă: Depunerea proiectelor în cadrul acestui domeniu major de intervenţie se suspendată începând cu data de 25.08.2011, ora 12:00, fondurile fiind realocate.

Domeniul major de intervenţie 4.3 Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor– alocare regională 52,53 milioane de euro

În cadrul primului apel de proiecte cu termen limită de depunere 16 iunie 2008 au fost depuse 54 de cereri de finanţare, în valoare totală de aproximativ 67,5 milioane de lei (din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată reprezintă aproximativ 45 de milioane de lei). Au fost respinse 30 de proiecte, trei aplicanţi au renunţat la semnarea contractului, 11 contracte au fost reziliate, iar 10 contracte s-au finalizat (valoarea totală a asistenţei financiare nerambursabile este de 0,71 mil. euro).

În data de 2 noiembrie 2009 a fost publicat Ghidul solicitantului pentru Domeniul major de intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”, iar cererile de finanţare au putut fi depuse continuu, în condiţiile precizate în ghid, începând cu data de 23 noiembrie 2009. Alocarea financiară disponibilă pentru această cerere deschisă de proiecte este de 27,28  mil. euro.

În cadrul apelului de proiecte cu depunere continuă au fost depuse 466 de proiecte, din care: 73 deproiecte au fost respinse, iar 16 proiecte au fost retrase de aplicanţi şi 14 aplicanţi au renunţat la semnarea contractelor. În momentul de faţă au fost semnate 188 decontracte de finanţare, din care cinci au fost reziliate, 122deproiectese află în etapa de contractare din care şase în rezervă, 53 au fost admise pentru etapa de evaluare tehnică şi financiară şi se află pe lista de rezervă, cu o valoare totală a asistenţei financiare nerambursabile de aproximativ 61,22 milioane de euro.

*Notă:Începând cu data de 1 noiembrie 2010, ora 12:00, s-a suspendat procesul de depunere a cererilor de finanţare în cadrul Domeniului major de intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor” în regiunea  Sud Muntenia.

Nr. crt. Titlul proiectului Beneficiar Buget              (lei)
Total Asistenţa nerambursabilă
1 Dezvoltare microîntreprindere prin construire hală pentru prelucrat hârtie SC ALMIMOS SRL, oraş Buşteni 1.245.727,04 853.080,00
2 Igienă şi confort, necesitate zilnică SC Softsense SRL, municipiul Călăraşi 691.201,11 557.420,25
3 Dotarea cabinetului medical al SC Tehno Doctor Endoscopy SRL cu aparatură modernă SC Tehno Doctor Endoscopy SRL, municipiul Piteşti 573.335,08 462.367,00
4 Achiziţionarea unor utilaje şi echipamente pentru creşterea productivităţii şi competitivităţii economice a societăţii TOYLAND INTERNATIONAL SRL SC TOYLAND INTERNATIONAL  SRL 756.017,00 609.861,29
5 Achiziţionare aparat tipărit True Press 344RL SC ROTATIP SRL 1.518.628,00 846.880,00
6 Achiziţie echipamente pentru service roţi auto SC PARA-CONTROL SRL 478.048,52 385.523,00
7 Creşterea competitivităţii SC MIROPTIC MED SRL, prin achiziţionarea unor echipamente medicale inovative SC MIROPTIC MED SRL 1.208.089,57 840.000,00
8 Construire service auto şi utilităţi SC RBR IMPORT EXPORT SRL 1.512.566,79 840.000,00
9 Construcţie pensiune SC EST-TRANS INTERNATIONAL SRL 1.515.917,71 840.000,00
10 Dezvoltarea societăţii COSMIN SRL prin investiţii în activitatea de întreţinere şi reparare a autovehiculelor SC COSMIN SRL 1.529.699,52 840.000,00
11 Modernizare service auto SC AUTO LAUREL SRL Turnu Măgurele SC AUTO LAUREL SRL 988.454,84 797.141,00
12 Dezvoltarea activităţii productive la SC Naviland SRL prin extinderea halei de producţie şi achiziţionarea de mijloace fixe performante SC NAVILAND SRL 1.302.896,31 840.000,00
13 Achiziţie de echipamente medicale pentru dotarea şi modernizarea centrului medical în cadrul unor programe de combatere a obezităţii, de recuperare fizică şi psihică în diverse afecţiuni şi de antiaging SC GHETSBI SRL 977.377,30 790.754,27
14 „Fun house” – Împreună creştem mai frumoşi SC Project Construct SRL 1.108.542,95 798.302,88
15 Dezvoltare activitate de inscripţionare prin printare, tampografie, serigrafie şi gravură SC Direct & Partners SRL 909.870,07 733.766,18
16 Achiziţia de aparatură medicală de diagnostic în clinica medicală Biaci Med SC BIACI MED SRL 1.457.109,74 840.000,00
17 Dezvoltarea şi consolidarea societăţii SC FIX TOUR SRL prin modernizarea activităţilor din domeniul turismului S.C. FIX TOUR SRL 189.227,77 152.603,04
18 Modernizarea şi diversificarea producţiei în domeniul reciclării DEEE SC GREEN TRONICS SRL 1.463.200,00 840.000,00
19 Extindere portofoliu de servicii şi activităţi suport pentru implementare birou digital SC SINERGY SRL 715.356,00 576.900,00
20 Extinderea activităţii SC J.B.E. MANAGEMENT CONSULTANCY AND INVEST SRL SC J.B.E. MANAGEMENT CONSULTANCY AND INVEST SRL 1.128.665,39 858.000,00
21 Creşterea competitivităţii economice a SC BRIHAMED SRL prin achiziţia de aparatură performantă SC BRIHAMED SRL 329.469,86 265.701,50
22 Armonizarea cu standardele Uniunii Europene a serviciilor de radiologie dentară prin creşterea competitivităţii, introducerea de servicii noi şi retehnologizare SC AS. F. Trandafirescu SRL 329.840,00 266.000,00
23 Producţie sisteme de compartimentare SC MAUSMANN CONSULTING SRL 1.057.100,00 852.500,00
24 Diversificarea activităţi societăţii SC CARTEL SRL  prin demararea activităţilor de producţie SC CARTEL SRL 1.189.292,97 858.000,00
25 Modernizarea firmei SC EUROTEHNIC INDUSTRIES SRL prin achiziţia de utilaje şi echipamente tehnologice noi SC EUROTEHNIC INDUSTRIES SRL 1.111.201,67 858.000,00
26 Adaptarea serviciilor turistice la tendinţele pieţei actuale SC GROUP G4 PROMOTION SRL 149.773,91 116.492,67
27 Modernizarea, extinderea şi dezvoltarea sustenabilă a firmei LAST TIME STUDIO SRL prin achiziţionarea de echipamente şi programe informatice necesare realizării activităţii de post-producţie cinematografică, video şi de televiziune SC LAST TIME STUDIO SRL 613.676,00 489.400,00
28 Diversificarea activităţii SC BALNICANI TRAVEL SRL prin înfiinţarea unui cinematograf SC BALNICANI TRAVEL SRL 1.057.819,20 757.219,71
29 Dotare spaţiu întreţinere corporală SC BYAMAX GROUP SRL 1.055.752,12 827.468,00
30 Achiziţie echipamente pentru întreţinere şi reparaţii autovehicule SC AMRO AUTO SRL 486.835,16 342.835,00
31 Investiţii în lansarea unui nou produs tip data center pentru dezvoltarea microîntreprinderii din mediul urban Club Info SRL SC CLUB INFO SRL 1.057.727,03 853.005,67
32 Creşterea competitivităţii pentru activitatea de producţie confecţii metalice prin tehnologii noi SC ELCRIS SRL 1.526.097,95 858.000,00
33 Modernizarea editurii Gimnasium pentru creşterea accesului la o carte de calitate SC GIMNASIUM SRL 792.124,40 634.010,00
34 Înfiinţare service auto Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu SC AUTO SMART SRL 1.625.474,17 858.000,00
35 Achiziţie echipamente necesare desfăşurării activităţii de colectare şi epurare ape uzate SC GOPIN COM SRL 733.539,76 591.564,32
36 Investiţiile permanente în echipamente moderne la Centrul Medical Prolife SRL – cheia oferirii de servicii stomatologice la standarde europene SC CENTRUL MEDICAL PROLIFE SRL 961.818,40 775.660,00
37 Partener pentru siguranţa la drum SC ENGINE BODY SRL 1.198.596,15 858.000,00
38 Creşterea competitivităţii SC Prepeliţa SRL prin achiziţionarea de noi utilaje performante SC PREPELIŢA SRL 1.155.357,00 858.000,00
39 Linie tehnologică de fabricaţie piese din material plastic prin injecţie SC THUGS SRL 1.139.635,68 746.957,04
40 Beton de calitate pentru construcţii durabile SC RETON SRL 1.205.913,90 858.000,00
41 Achiziţie echipamente pentru SC GAMA CORPORATION SRL SC GAMA CORPORATION SRL 1.156.829,78 840.600,26
42 Dotarea şi echiparea cabinetului stomatologic medical Dental Blue SC MEDICAL DENTAL BLUE SRL 1.048.561,74 845.614,31
43 Modernizare cabinet stomatologic şi diversificare de activitate în domeniul medical – ANDODENT SRL SC ANDODENT SRL 341.998,41 230.662,17
44 Dezvoltarea şi modernizarea activităţii de service auto prin achiziţionarea de echipamente performante SC BEBEUS SRL 1.130.969,45 751.607,06
45 Dezvoltarea activităţii SC EVOLLO SRL prin achiziţia de noi echipamente şi tehnologii şi crearea de locuri de muncă SC EVOLLO SRL 528.846,65 426.489,24
46 Investiţie în echipamente de producţie audio-video SC PROTON PRODUCTION SRL 664.534,60 535.915,00
47 Diversificarea producţiei în cadrul SC ROOTSOFT SOLUTIONS SRL prin achiziţie linie de fabricat ambalaje din carton SC ROOTSOFT SOLUTIONS SRL 1.117.321,53 858.000,00
48 Achiziţie de utilaje pentru activitatea de reciclare deşeuri SC INDECO GRUP SRL 1.478.647,12 837.591,79
49 Dezvoltarea activităţii desfăşurate de către SC BROADCAST MEDIA ENTERPRISES SRL prin achiziţionarea de echipamente SC BROADCAST MEDIA ENTERPRISES SRL 972.308,25 784.119,55
50 Modernizare şi extindere cabinet stomatologic – SC CHARMADENTAL Enăchescu SNC SC CHARMADENTAL ENĂCHESCU SNC 171.589,90 136.048,13
51 Construirea şi dotarea unui service pentru roti competitiv de autoturisme şi autoutilitare SC AUTO LENIED A.N.M SRL 1.057.755,96 770.884,00
52 Dotare laborator tehnică dentară SC ARTES-DENT SRL 976.094,32 787.172,84
53 Dezvoltarea activităţii microîntreprinderii EUROZONE COM SRL în domeniul reparaţiilor utilajelor pentru construcţii, agricultură, minerit şi logistică SC EURO ZONE COM SRL 1.455.420,46 858.000,00
54 Dezvoltarea capacităţii de producţie şi execuţie lucrări SC EURO-AUDIT SERVICE  SRL 1.090.673,56 858.000,00
55 Achiziţie echipamente şi utilaje pentru lucrări de instalaţii sanitare şi de încălzire SC PLUS MOBILE SRL 1.080.833,60 858.000,00
56 Dezvoltarea microîntreprinderii SC REAL EXPERT ADVERTISING SRL prin achiziţia de echipamente performante pentru producţia de mobilier specializat pentru magazine SC REAL EXPERT ADVERTISING SRL 1.089.792,70 858.000,00
57 Creşterea competitivităţii microîntreprinderii SC AXDROM SRL prin dezvoltarea activităţii principale în domeniul lucrărilor de construcţii a drumurilor SC AXDROM SRL 1.153.372,66 858.000,00
58 Dezvoltarea microîntreprinderii RAV CONTRACTOR SRL prin achiziţia de echipamente performante pentru producţia de mobilier specializat pentru magazine SC RAV CONTRACTOR SRL 1.089.831,15 858.000,00
59 Dotarea firmei cu echipamente performante SC PERLA PREPELIX SRL 192.762,03 104.734,00
60 Dezvoltarea microîntreprinderii SC SINCO SP SRL prin investiţii în pensiunea turistică ROSEMARIE SC SINCO SP SRL 1.057.381,48 849.057,00
61 Dotare cabinet stomatologie SC STOMATOLOGIE DR TANASE JEAN SRL 386.137,85 309.498,26
62 Modernizarea microîntreprinderii SC.ANTORA TRANS SRL prin extinderea activităţilor de producţie SC ANTORA TRANS SRL 1.055.092,83 429.000,00
63 Dezvoltarea afacerii SC NEOS INVEST SRL prin înfiinţarea unei capacităţi de producţie a mobilei SC NEOS INVEST SRL 1.065.218,90 858.000,00
64 Diversificarea activităţii microîntreprinderii Bridge Europe Consulting S.R.L. în domeniul lucrărilor de pregătire a terenului pentru construcţii SC Bridge Europe Consulting SRL 973.445,14 785.036,40
65 Dezvoltarea S.C. DANI INTERNATIONAL S.R.L. prin achiziţia de utilaje performante SC DANI INTERNATIONAL SRL 1.058.978,35 852.000,00
66 Modernizarea activităţii la S.C. GENERAL INVEST S.R.L. prin achiziţia de utilaje SC General Invest SRL 1.087.678,40 858.000,00
67 Achiziţie utilaj la SC SMART TRADING SRL SC SMART TRADING SRL 1.218.078,81 853.080,00
68 Achiziţie maşină de tipar pentru SC INFOALIMENT SRL SC INFOALIMENT SRL 1.158.312,03 853.080,00
69 Achiziţie echipamente pentru S.C. INDEXMEDIA S.R.L. SC INDEXMEDIA SRL 1.030.396,67 762.688,80
70 Dezvoltarea activităţii de alimentaţie (catering) pentru evenimente în cadrul SC POWER FOREVER SRL SC POWER FOREVER SRL 1.052.079,24 845.831,00
71 Achiziţie echipamente tipografice SC DESIGN MEDIA SRL 1.058.746,72 852.828,00
72 Dezvoltare SC ROWEB MEDIA PRODUCTION SRL prin edificarea unui punct de lucru şi dotarea cu echipamente de ultimă generaţie SC ROWEB MEDIA PRODUCTION SRL 1.084.398,19 851.960,67
73 Dezvoltarea durabilă a afacerii TERMOCENTER  prin realizarea unui service auto modern, performant SC TERMOCENTER SRL 263.057,87 212.143,44
74 Dezvoltarea SC ELITECOM SRL prin achiziţionarea de echipamente şi utilaje performante în vederea realizării de construcţii şi lucrări de construcţii ale proiectelor utilitare pentru electricitate SC ELITECOM SRL 1.112.379,20 846.880,00
75 Centru IT- Service hardware şi software SC FLAX COMPUTERS SRL 1.102.094,20 820.504,00
76 Tehnologii moderne în cadrul tipografiei ANTET-TIPOCOM SC ANTET-TIPOCOM SRL 1.059.952,00 854.800,00
77 Instalatorul european SC ALICSTAL HIDRO SRL 539.488,72 435.071,55
78 Modernizarea activităţii SC 2D BARCODE SOLUTIONS SRL în Piteşti SC 2D BARCODE SOLUTIONS SRL 1.063.162,36 853.080,00
79 Înfiinţare centru medical ORTOGYN OANA SC ORTOGYN OANA SRL 1.084.540,49 843.326,35
80 Achiziţie de utilaje pentru SC Metalplast Prodinvest SRL SC METALPLAST PRODINVEST SRL 1.221.544,05 853.075,73
81 Creșterea competitivităţii SC BRILLIANTIS GROUP 2003 SRL prin achiziţia de echipamente tehnologice performante SC BRILLIANTIS GROUP 2003 SRL 201.823,64 161.696,00
82 Dezvoltarea infrastructurii logistice prin achiziţionarea de utilaje destinate activităţii de construcţii SC CONSUL PRESTCOM TRANS SRL 1.074.009,72 853.000,00
83 Dezvoltarea activităţilor de asistenţă medicală SC RYTMOMED SRL 1.050.010,44 838.902,04
84 Atelier de debitat buşteni şi prelucrat lemn SC FISCHER IMPEX SRL 1.941.143,48 858.000,00
85 Dezvoltarea activităţii SC TOMEXIM PRO SRL prin achiziţia de noi echipamente şi tehnologii şi crearea de locuri de muncă SC TOMEXIM PRO SRL 523.493,28 422.172,00
86 Extindere service auto cu hală tinichigerie – vopsitorie SC PROFESIONAL SERVICE SRL 1.057.820,32 853.080,90
87 Construcţie hală de producţie şi achiziţie utilaje performante pentru producţie mobilier SC KOALA DESIGN SRL 1.082.822,31 858.000,00
88 Pensiunea „Un băiat şi o fată” SC ALEX&THEO PARTY SRL 989.594,11 790.379,77
89 Agrafa tipărește SC AGRAFA PRINT SERVICES SRL 1.047.772,01 836.000,00
90 Dezvoltarea activităților de editare SC TGV MEDIA GRUP SRL 1.057.764,48 841.811,12
91 Dezvoltare linie de producție PET-uri SC PIBIT SRL 1.052.631,81 848.896,62
92 Achiziționarea de echipamente specializate in vederea folosirii acestora pentru producția de paleţi din lemn SC CONS EVAL PIT SRL 1.115.173,24 836.000,00
93 Extindere si modernizare complex sportiv si de agrement in cadrul SC AGREMENT SPORT SRL SC AGREMENT SPORT SRL 967.476,52 733.063,00
94 Modernizarea clinicii stomatologice SC ARISDENT SRL prin dotarea cu echipamente de înaltă performanţă SC ARISDENT SRL 1.022.836,4 822.843,07
95 Un zâmbet de invidiat SC IMPLANT & ESTHETIC CENTER SRL 1.081.010,44 836.000,00
96 Dezvoltarea sectorului productiv al SC EMILCRIST COM SRL prin achiziționarea de utilaje performante SC EMILCRIST COM SRL 806.047,12 650.038,00
97 Dezvoltarea economica a SC DEKOFLEX GLASS DESIGN SRL prin extinderea spaţiilor de producție, precum şi prin achiziționarea de echipamente tehnologice şi sisteme IT noi şi performante SC DEKOFLEX GLASS DESIGN SRL 1.120.488,81 836.000,00
98 Înființare centru de fabricare a panourilor din plasă sudată în orașul Căzănești, județul Ialomița SC DRAFFILI CONSTRUCT 2002 SRL 1.094.274,87 836.000,00
99 Îmbunătățirea serviciilor medicale pe Valea Teleajenului SC MEDICAL CENTER GAJMAN SRL 188.852,46 145.377,62
100 Producție tocuri, pervaze şi elemente decorative pentru ușile de lemn SC SHAY-DOORS TRADING SRL 1.122.200,00 836.000,00
101 Achiziție utilaje pentru SC GABEXPERT SERVICES SRL SC GABEXPERT SERVICES SRL 459.248,63 346.887,06
102 Construcții la standarde europene SC ALROM INVEST SRL 1.046.086,26 836.000,00
103 Amenajarea si dotarea unei săli de fitness şi întreținere corporala SC SILVO STAR SMAF  SRL 1.092.743,78 826.618,59
104 Creare şi dezvoltare portal de socializare online SC ANAGRAMA SRL 673.260,19 542.951,77
105 Diversificare activității prin achiziția de utilaje pentru construcții SC CAD-EX SRL 791.986,00 637.569,97
106 Creșterea competitivității SC LAURITA SRL prin achiziționarea de noi utilaje performante SC LAURITA SRL 1.050.131,20 836.000,00
107 Achiziție de utilaje pentru SC ARCO IRIS CONSULTING SRL SC ARCO IRIS CONSULTING SRL 1.104.358,56 836.000,00
108 PROIECT EUROCONST G.D.R. – Proiect achiziție utilaje de construcții SC PROIECT EUROCONST G.D.R. SRL 950.928,23 766.877,61
109 NEDCOMPANY – proiect achiziție utilaje de construcții SC NEDCOMPANY SRL 1.041.344,06 836.000,00
110 Construire  şi dotare laborator de analize medicale SC ROYALMED SRL 1.080.500,04 814.016,00
111 Dezvoltarea SC MED CENTER PULS SRL prin dotarea cu echipamente medicale SC MED CENTER PULS SRL 1.040.245,92 836.000,00
112 The first swimming pool SRL Giurgiu: servicii competitive SC THE FIRST SWIMMING POOL SRL 1.441.453,23 836.000,00
113 Modernizare şi dotare salon de întreținere corporala SC MEDIA COM SRL 1.050.081,60 806.840,00
114 Construire bloc operator chirurgie oftalmologică şi achiziție echipament la SC OFTALMO TERAPIA LIZ 2007 SRL în Pitești, județ Arges SC OFTALMO TERAPIA LIZ 2007 SRL 981.687,93 774.111,05
115 Dezvoltarea activităţii microîntreprinderii LAKE PANORAMA S.R.L.  prin achiziţia unor echipamente performante SC LAKE PANORAMA SRL 1.039.646,99 836.000,00
116 Crearea unui serviciu de administrare pagini web şi activităţi conexe, prin realizarea unei construcţii şi dotarea corespunzătoare a acesteia SC HAUSPLAN STUDIO SRL 1.216.539,46 826.826,24
117 Centru de selecţie şi plasare a forţei de muncă SC EUROPROJECT PARTNER COM SRL 1.126.453,20 836.000,00
118 Investiţie în echipamente pentru activitatea de servicii şi reparaţii sisteme de securitate SC BENEFIT SERVICII SRL 1.039.792,08 427.221,00
119 Creşterea competitivităţii societăţii INDUSTRIAL MB PLUS SRL prin investiţii în capacitatea de producţie SC INDUSTRIAL MB PLUS SRL 919.366,29 741.424,43
120 Dezvoltarea clinicii ROSAN MEDICAL prin achizişionarea de echipamente pentru servicii medicale de calitate SC ROSAN MEDICAL SRL 944.446,25 761.650,20
121 Dezvoltarea activităţii microîntreprinderii NATURA RESORT SRL prin achiziţia unor echipamente performante SC NATURA RESORT SRL 1.043.595,48 836.000,00
122 Achiziţie utilaje pentru construcţii SC NOELIA SRL 1.037.753,52 836.000,00
123 Investiţii în echipamente de ultimă oră în vederea dezvoltării unei tipografii digitale în Ploieşti SC PROPRINT COMP SRL 983.043,44 771.293,91
124 Creşterea competitivităţii economice a sc INFO ADRIANO S