Sondaj CÆSAR – Principalele evenimente politice ale ultimelor luni şi noi perspective

Acasa/COMUNICATE DE PRESA, fundatii / asociatii / ONG-uri, politica / partide politice, social/Sondaj CÆSAR – Principalele evenimente politice ale ultimelor luni şi noi perspective

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) dă astăzi publicității rezultatele unui sondaj pe care l-a derulat în perioada 28 august – 17 septembrie 2012 în rețeaua de experți CÆSAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români) și prin care a urmărit aflarea opiniilor membrilor rețelei despre evenimentele politice recente: instituirea Guvernului Ponta; suspendarea Președintelui Traian Băsescu; referendumul pentru demiterea președintelui și urmările sale. Sondajul a cuprins 24 de întrebări (dintre care 22 cu variante multiple de răspuns și 2 întrebări deschise) și a fost completat de 75 de experți emergenți și consacrați.

Concluzii. Grupul de respondenți CÆSAR consideră, într-un procent ușor mai ridicat decât cei care cred contrariul, că demiterea guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost mai degrabă neîndreptățită, și că performanța cabinetului condus de Victor Ponta, până în momentul derulării sondajului, a fost mai slabă. Același grup de experți estimează că măsurile economice asumate de Guvern în urma vizitei reprezentanților Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale vor avea un impact favorabil și mai degrabă favorabil pentru economia României, cu excepția majorării prețului la gaze, cu toate că nivelul de încredere cu privire la punerea corespunzătoare în aplicare a acestor măsuri este mai degrabă slab și cel mult moderat. Opiniile rămân împărțite în ceea ce privește suspendarea din funcția de Președinte al României a lui Traian Băsescu, iar cea mai oportună soluție pe termen scurt pentru depășirea tensiunilor politice actuale o reprezintă, în opinia respondenților, organizarea cumulată a scrutinului parlamentar și a celui prezidențial.

Sinteza rezultatelor celui de-al doilea sondaj CÆSAR

  1.               I.      Demiterea Cabinetului Ungureanu este considerată de un procent ușor mai mare de respondenți ca fiind mai degrabă neîndreptățită decât îndreptățită

43% din respondenți consideră sau înclină să creadă că au existat suficiente motive pentru aceasta, în timp ce 48% din aceștia consideră sau înclină să creadă că nu au existat suficiente motive de înlăturare din funcție. 

  1.            II.      Guvernul Ponta  este considerat de majoritatea respondenților ca fiind mai puțin performant decât precedentul cabinet

Cabinetul Ponta a performat, până la momentul derulării sondajului (august 2012), mult mai slab decât cabinetul Ungureanu pentru 41% din respondenți și mai slab pentru 9% din respondenți. La antipod, 9% din cei care au răspuns la chestionar consideră că actualul Guvern a performat mult mai bine, in timp ce 16% consideră ca a performat mai bine. 19% consideră că guvernul Ponta a avut aceeași performanță ca a cabinetului ce l-a precedat.

  1.          III.      Măsurile economice asumate de Guvern în urma vizitei reprezentanților Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale sunt estimate să aibă un impact favorabil și mai degrabă favorabil pentru economia României, cu excepția majorării prețului la gaze

Majorarea prețului la gaze va avea un impact negativ și mai degrabă negativ asupra economiei pentru 29%, respectiv 53% din respondenți; plata arieratelor va avea un impact favorabil și mai degrabă favorabil pentru 35%, respectiv 32%, privatizarea Oltchim va avea un impact favorabil și mai degrabă favorabil pentru 37%, respectiv 32% (notă: sondajul a fost derulat înainte de lansarea efectivă a procesului de privatizare). Vânzarea a 5% din Transgaz va avea un impact mai degrabă favorabil și favorabil pentru 27%, respectiv 21%; în schimb, 28%, respectiv 11% consideră că această măsură ar avea un impact mai degrabă negativ și negativ.

targ online de nunti, botezuri si alte evenimente
NuntiBotezuriCumetrii.ro

  1.         IV.      Pe ansamblu, nivelul de încredere a respondenților cu privire la punerea corespunzătoare în aplicare a acestor măsuri este mai degrabă slab și cel mult moderat

Cu privire la aplicarea corespunzătoare a majorării prețului la gaze încrederea experților este slabă și moderată (pentru 29%, respectiv 25% din respondenți). În ceea ce privește plata corespunzătoare a arieratelor, procentul celor cu încredere slabă și moderată crește (36%, respectiv 32%). Cele mai scăzute cote de încredere s-au înregistrat în ceea ce privește privatizarea corespunzătoare a Oltchim, în raport cu care experții au arătat o lipsă totală de încredere și încredere moderată în proporții egale de 29%, și în ceea ce privește aplicarea corespunzătoare a vânzării a 5% din Transgaz, în raport cu care experții au arătat o încredere slabă și o lipsă totală de încredere în proporții egale de 28%.

  1.            V.      Opiniile rămân împărțite în ceea ce privește suspendarea din funcția de Președinte al României a lui Traian Băsescu

46.67% din participanți inclină să creadă că au existat motive suficiente pentru inițierea procedurii de suspendare și un procentaj identic, tot de 46.67% din participanți, inclină să creadă contrariul?.

  1.         VI.      Pentru depășirea tensiunilor politice actuale, organizarea cumulată a scrutinului parlamentar și a celui prezidențial a reieșit ca fiind cea mai oportună dintre soluțiile electorale luate în calcul

28%, respectiv 24% sunt de acord, respectiv total de acord cu organizarea cumulată a scrutinului parlamentar și a celui prezidențial ca soluție pe termen scurt pentru depășirea tensiunilor politice actuale. Următoarele două soluții pe termen scurt, în ordinea importanței, sunt organizarea de alegeri prezidențiale anticipate (24%, respectiv 23% sunt de acord și total de acord cu această propunere) și alegerile parlamentare (33%, respectiv 12% sunt de acord, respectiv total de acord cu aceasta).

Pe termen mediu și lung, cele mai frecvente soluții enunțate de experți sunt:

  1. Creșterea implicării societății civile în spațiul public
  2. Creșterea implicării tinerei generații în sfera politică
  3. Depolitizarea sistemului judiciar și a administrației publice
  4. Dezvoltarea antreprenoriatului
  5. Diminuarea corupției
  6. Îmbunătățirea sistemului de educație
  7. Modificarea Constituției României cu referire la puterile executivă și legislativă
  8. Profesionalizarea sectoarelor politic și administrativ
  9. Reformarea sistemului electoral în sensul încurajării candidaturilor independente
  10. Transparentizarea funcționării instituțiilor publice

Rețeaua CÆSAR. Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români reunește o rețea de experți emergenți și consacrați din domenii variate de activitate, din țară și din diaspora. Prin activitățile sale, CÆSAR creează o punte de legătură între aceștia și urmărește să consolideze un pol de expertiză de referință pentru spațiul românesc.

Sondajele CÆSAR. Acestea oglindesc opiniile exprimate de experții respondenți în calitate de cetățeni informați cu privire la actualitatea economică, politică și socială din România. Aceste opinii sunt referințe utile pentru toți cei care aparțin rețelei CÆSAR și  reprezintă totodată semnale puternice pentru decidenții din mediul guvernamental, neguvernamental și privat, dar și pentru publicul românesc în ansamblul lui.

 

Contact

Maria-Magdalena Manea

Cercetare LSRS

maria.magdalena.manea@lsrs.ro

maria.magdalena.manea@caesar-romania.eu

0721 515 996

Sorana Şerban

Vicepreşedinte Comunicare LSRS

sorana.serban@lsrs.ro

sorana.serban@caesar-romania.eu

0752 038 218

Nunta/Botez/Petrecere..? Hai la Targ!