ONB_Madama Butterfly

Ultima reprezentaţie a operei Madama Butterfly de Giacomo Puccini, din stagiunea actuală a Operei Naţionale Bucureşti, îi are ca invitaţi speciali pe soprana taiwaneză Li Keng, absolventă a prestigioasei Academii Santa Cecilia (Italia), una dintre cele mai vechi instituţii muzicale din lume, şi pe tenorul Călin Brătescu, cu o notabilă carieră internaţională. Aceştia vor interpreta rolurile principale ale operei „Madama Butterfly”, joi, 29 mai, de la ora 19.00. Sub bagheta dirijorului Adrian Morar, în spectacol vor debuta şi doi artişti ai teatrului, Andrei Lazăr în Goro şi Iustinian Zetea în Bonzo.

Nu sunt făcut pentru acțiuni eroice. Iubesc ființele care au o inimă ca și a noastră, care sunt făcute din speranțe și iluzii, care au tresăriri de bucurie și orele lor de melancolie, care plâng fără să urle și suferă cu o amărăciune interiorizată. (Giacomo Puccini)

Tânăra soprană Li Keng este deținătoarea Premiului special al Operei Naţionale Bucureşti oferit în cadrul Concursului Internaţional de Canto „Marcello Giordani”, desfăşurat în 2013 la Teatrul Massimo „Vincenzo Bellini” din Catania, Italia, premiu care a constat în interpretarea unui rol la Opera Naţională Bucureşti, respectiv rolul titular din opera Madama Butterfly.

Născută la Kaohsiung, în Taiwan, Li Keng a început studiul muzicii luând lecţii de pian şi de flaut, apoi a studiat arta cântului la Liceul Naţional Fengshin din Taiwan. În anul 2004 a intrat la Universitatea Naţională din acelaşi oraş, la Facultatea de Muzică, de unde a absolvit sub îndrumarea profesoarei Jenny – Ren.

În anul 2008, Li Keng a obţinut Premiul al II-lea la cea de-a şasea ediţie a Concursului Internaţional de Canto din China, iar în anul 2012 ea a fost finalistă la cea de-a cincea ediţie a Concursului Internaţional de Canto „Francesco Paolo Tosti” din Italia şi a primit Premiul I la Premiile Naţionale de Artă din Lecce.

Anul trecut, Li Keng a participat la un concert al Orchestrei Simfonice din Abruzzo, sub bagheta dirijorului Marcello Bufalini, a cântat în evenimentul „Goodbye Leonora”, organizat de Academia “Santa Cecilia” la teatrul grecesc din Roma şi a câştigat cea de-a douăzeci şi cincea ediţie a Premiilor pentru Artă Chi Mei din Taiwan.

 

29 mai, ora 19.00

Madama Butterfly

Operă în trei acte de Giacomo Puccini
Libretul: Luigi Illica și Giuseppe Giacosa

Dirijor: Adrian Morar

Regia: Jean Rânzescu
Decoruri: Theodor Kiriakoff Suruceanu
Costume: Elena Feodorov
Maestru de cor: Stelian Olariu

Asistent de regie: Ștefan Neagrău
Adaptarea scenografică: Cătălin I. Arbore
Asistent maestru de cor: Daniel Jinga

Distribuţia:

Butterfly: Li Keng (invitat)
Suzuki: Oana Andra
Kate: Cristina Eremia
Pinkerton: Călin Brătescu (invitat)
Sharpless: Valentin Vasiliu
Goro: Andrei Lazăr (debut)
Yamadori: Daniel Filipescu
Bonzo: Iustinian Zetea (debut)
Comisarul Imperial: Vasile Chişiu
Ofiţerul stării civile: Mihai Iacob

Go to Top