Un week-end relaxant poate începe pe 11 februarie, ora 19, la Sala Mică a Palatului Copiilor văzându-i pe Adrian Păduraru şi Alexandra Velniciuc la Teatrul Stela Popescu în spectacolul „Ceapa” de Dan Tudor, după „La cipolla” de Aldo Nicolaj, un titlu pe cât de simplu, pe atât de surprinzător, adaugă repertoriului Teatrul Stela Popescu o comedie cu note grave. Textul prolificului prozator italian Aldo Nicolaj vorbește relaxat despre lucruri serioase, amuzându-se copios, dar cu seninătate, de alegerile sau traiectoriile greșite din viața personajelor sale.

Piero, un impresar aflat la apogeul carierei, hotărăște cu o luciditate rece să-și pună capăt zilelor în ciuda unei vieți aparent fericite. Viața personajului Pierro Della Pineda este desfăcută pe parcursul piesei în fața publicului întocmai ca o… ceapă, foaie cu foaie, în încercarea de a-și recompune și evalua imaginea propriei existențe. Într-un parcurs teatral presărat cu mult umor, autoironie, dar și cu reflecție amară, soția, amanta, prietenul cel mai bun, secretara, ba chiar și cei doi copii își redefinesc pe rând raporturile cu eroul nostru.

O comedie cu rafinat parfum italian regizată de Dan Tudor, „Ceapa” împletește situațiile neprevăzute de viață ale protagonistului cu momente de mișcare atent coregrafiate și o muzică semnată de compozitorul Vlaicu Golcea, dând viață scenelor într-un univers elegant și versatil plăsmuit de scenograful Corina Grămoșteanu.

Distribuţia serii îi va aduce pe scenă pe Piero della Pineda, impresar – Adrian Păduraru, Giulia, soția lui – Alexandra Velniciuc, Oreste, prietenul lui Piero – Sorin Aurel Sandu, Bianca, amanta lui Piero – Silvia Stanciu, Mimo Rasi, prietenul Biancăi – Cătălin Frăsinescu, Lucia, secretara lui Piero – Ana Maria Ivan, Liza, fiica lui Piero și a Giuliei – Andreea Șovan, Nando, fiul lui Piero și al Giuliei – Cristian Neacșu.

Duminică, 13 februarie, la ora 19, la Sala Mică a Palatului Copiilor, vă invităm la un spectacol cu Femeia, eterna poveste, un spectacol de Attila Vizauer despre Bucureștiul de odinioară cu atmosfera sa cuceritoare ce și-a păstrat farmecul peste ani, despre umorul rafinat și șarjele spirituale dintre clienții care îi transformau cochetele terase în  veritabile arene pentru dueluri intelectuale sau mondene…. „Femeia, eterna poveste” propune o seară de desfătări muzicale interbelice peste care se țese treptat suspansul dezlegării unei intrigi polițiste. Finalul cu iz de farsă lasă intenționat publicului o umbră de îndoială învăluită în abur de legendă. Melodii celebre interpretate live, o coregrafie remarcabilă și pasiunea actorilor sunt amplasate într-un spațiu scenic rafinat ce descrie sugestiv aerul unui București cosmopolit demult apus, care trezește până în zilele noastre admirație, atracție și încântare. Teatrul Stela Popescu vă propune o seară cu aer vintage la finalul căreia sperăm să vă fi stârnit curiozitatea de a răsfoi prin istoriile Bucureștiului, în căutarea imaginilor sale învechite în nuanțe de sepia și a oamenilor cu poveștile lor pasionale. În distribuţie Domnișoara Dorothea – Crina Matei, Maestrul Dorel – Daniel Filipescu, Maria, ajutor de bucătar – Ana Maria Ivan, Pavel, ospătar la „Leul și cârnatul” – Cristian Neacșu, Monsieur Jacques, bucătarul restaurantului „Leul și cârnatul” – Sorin Aurel Sandu, Gicuțu, îngrijitorul localului – Viorel Păunescu, muzicienii Gabriel Stănescu – vioară; Ionuț Preda/Emilian Ciobanu – acordeon; Raul Kusak /Alexandru Burcă / Alexandru Răileanu – pian şi dansatorii Andrei Dogaru, Alexandra Dogaru, Cosmin Vasile, Silvia Maurițiu, Cristina Marin Neagu, Denisa Ispir.

Biletele se pot achiziționa pe www.mystage.ro

Organizator : Teatrul Stela Popescu www.teatrulstelapopescu.ro

 IMPORTANT

Dragi spectatori,

Având în vedere reglementările legale în vigoare cu toate modificările la zi, desfășurarea activității cu publicul în cadrul Teatrului Stela Popescu se face în condiții speciale:

Sala de spectacol va fi utilizată la capacitatea maximă admisă de dispozițiile legale în vigoare la data desfășurării evenimentului, purtarea măștii de protecție este obligatorie, iar participarea în public este permisă doar persoanelor care prezintă certicatul verde dovedind că:

︎ sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

︎ se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2

︎ prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV2, nu mai vechi de 48 de ore.