Joi, 24 și vineri, 25 februarie 2022Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Adrian Petrescu,  prezintă publicului  Concertul pentru flaut şi orchestră  de Carl Nielsen, cu flautistul Ion Bogdan Ștefănescu în ipostază solistică, și Suita Pelléas şi Mélisande, op. 46 de Jean Sibelius.

Concertul pentru flaut și orchestră  a fost scris în 1926 de compozitorul danez Carl Nielsen pentru flautistul Holger Gilbert-Jespersen. Concertul, în două părți, a avut succes la premiera de la Paris, în octombrie 1926, însă prima versiune completă a fost interpretată la Copenhaga, în ianuarie 1927.

Suita Pelléas şi Mélisande , op. 46  a compozitorului finlandez Jean Sibelius a pornit de la libretul semnat de Maurice Maeterlinck, scris în 1892, care l-a inspirat și pe Claude Debussy. Povestea lui P elléas şi a orfanei  Mélisande, căsătorită cu fratele vitreg al acestuia, prințul Golaud, se încheie tragic, cu uciderea lui Pelléas și moartea lentă a Melisandei. Eroii  reiterează destinul tragic al lui   Tristan și al Isoldei . Suita lui Sibelius, care inițial avea zece părți, a fost interpretată pentru prima dată în Teatrul Suedez din Helsinki la data de 17 martie 1905. Ulterior, Sibelius a rearanjat  muzica într-o suită cu nouă părți, care a devenit una dintre cele mai populare lucrări ale sale.

Joi și vineri, 24 februarie și 25 februarie 2022
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
ora 19.00, Sala mare a Ateneului Român

Dirijor
ADRIAN PETRESCU

Solist
ION BOGDAN ŞTEFĂNESCU

Program

Carl Nielsen
Concertul pentru flaut şi orchestră

Jean Sibelius
Suita Pelléas şi Mélisande, op. 46

Prețurile biletelor sunt:
Categoria I : 110 lei;
Categoria II : 100 lei.

Biletele se pot procura:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75

– Online, accesand site-ul  www.fge.org.ro  – secțiunea „Calendar“. Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.

Accesul în sala Ateneului Român este permis „cu participarea publicului conform legii; dacă toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 şi este asigurată purtarea măştii de protecţie”. Verificarea acestor condiții se va face înainte de accesul în incinta Ateneului Român.

ADRIAN PETRESCU

Muzician cu o impresionantă carieră artistică naţională şi internaţională, Adrian Petrescu este prim oboist al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti. A fondat şi a dirijat formaţia camerală de suflători de alamă Romanian Brass şi, din anul 2019, este cadru didactic invitat la catedra de muzică de cameră, secţia “Ansamblu de suflatori de alamă”, din cadrul Universitaţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Născut la Brașov, a ȋnceput la vȃrsta de 6 ani studiul pianului, apoi la vȃrsta de 10 ani pe cel al oboiului. După terminarea studiilor şi a specializărilor muzicale cu profesori de renume, precum Anselm Honigberger şi Radu Chişu, Adrian Petrescu a fost laureat al unor concursuri internaţionale de prestigiu, ca “Primăvara de la Praga” şi Concursul Internaţional din Marktneukirchen. Din anul 1990 este prim oboist al Filarmonicii George Enescu din Bucureşti. A concertat ȋn ţară şi ȋn străinătate alături de mari dirijori şi soliști şi a fost invitat ca solist la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale. În calitate de dirijor, a participat ȋmpreună cu ansamblul Romanian Brass în Festivalul Internațional George Enescu, avȃndu-i ca solişti pe trompetistul Sergey Nakariakov şi pianistul Michael Roll. În anii 2017 și 2021 a dirijat Filarmonica din Iaşi ȋn același festival, în cadrul seriei „Muzica secolului XX”. Adrian Petrescu a realizat o serie de ȋnregistrări pe CD şi DVD atȃt ca solist, cȃt şi ca dirijor al formaţiei Romanian Brass.

ION BOGDAN ȘTEFĂNESCU

Flautistul Ion Bogdan Ștefănescu este solist instrumentist al Filarmonicii „George Enescu”, prof.univ.dr. la catedra de flaut din cadrul Universității Naționale de Muzică București și solist al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara.  Din 1983, când a debutat pe scena Ateneului Român, şi până în prezent, Ion Bogdan Ştefănescu a desfăşurat o intensă activitate artistică ce a constat în peste o mie de recitaluri şi concerte, în România şi în străinătate.  Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale şi a primit, de asemenea, importante şi onorante distincţii pentru meritele sale artistice. Ion Bogdan Ştefănescu este membru fondator al ansamblurilor „Procontemporania” şi „Profil” şi fondator al ansamblurilor „Barock Orchestra” și „Flaut Power”.  Este, de asemenea, membru al Trioului „Contraste” şi al Cvintetului de suflători „George Enescu”.