După succesul înregistrat la ediția de debut a evenimentului “be Privilege by Privilago”, când biletele au fost epuizate într-un timp record, organizatorii au pregătit o nouă ediție la un nivel superior.

Cea de-a doua ediție “be Privilege by Privilago” ce va avea loc pe 6 aprilie, la Centrul Multifuncțional din Craiova aduce în premieră, producția UNDERCOLOR – EPIC Wonderland din Olanda, un concept care acoperă orice gen și subgen al muzicii electronice, acesta fiind prezentat cu succes în Amsterdam, Antwerp, Ibiza, Londra și de curând, la București, în Kristal Club.

Deși ne mai despart 16 zile până la momentul celui mai important eveniment de muzică electronică din Craiova, organizatorii informează că cele 3500 de bilete puse în vânzare în perioada de presale au fost epuizate. Cei interesați mai pot beneficia de acces la eveniment prin achiziționarea biletelelor, la intrare, la prețul de 100 lei/bilet.

Astfel, pe 6 aprilie, cel mai așteptat eveniment de muzică electronică din Craiova va sparge tiparele și se va remarca prin line-up-ul de excepție. Nume de referință pentru scena muzicii electronice internaționale, precum Ray Okpara (AMA/ Mobilee)[Germania], FedericoMolinari (Discobar/Oslo)[Argentina], Nekes (Oslo)[Germania] și Nocturno [Romania], promit celor prezenți o experiență multisenzorială de poveste.

Artiștii invitați vor da startul petrecerii începând cu ora 23:00 și vor performa până în zorii zilei. Conexiunea cu scena muzicii electronice va rămâne activată pentru un afterparty prelungit susținut de HARUKEDA (UNDERCOLOR resident), în cortul uriaș din parcarea locației. La barurile deschise pe toată durata evenimentului, orice produs premium comercializat va avea prețul de 5 lei, iar participanții vor putea utiliza sistemul inteligent de plată cu brățări electronice RFID (Radio Frequency IDentification). Încărcarea brățării se poate realiza la fața locului, prin plată cash sau cu cardul bancar la oricare din punctele de încărcare (Top-up Cashless) pe care le veți regăsi pe întreg perimetrul evenimentului.

Dance Television din Olanda, singura televiziune de clubbing din lume, va fi adusă la Craiova, de Privilago împreună cu UNDERCOLOR, pentru a transmite live evenimentul “be Privilege by Privilago” prin intermediul platformelor social media partenere: Dance Television, Techno TV, Mr Afterparty, Algorithm, Deep House District, ș.m.a. De regulă, transmisiunile live de acest nivel au o acoperire media internațională de peste 1 milion de vizualizări, în unele cazuri ajungând până la un reach de 3 milioane.

UNDERCOLOR este unul dintre cele mai apreciate brand-uri active în zona evenimentelor nightlife la nivel internațional, având în portofoliu numeroase producții de succes. Turneul UNDERCOLOR – EPIC Wonderland din acest an, a început pe 8 Martie la București, pe 6 aprilie va ajunge la Craiova apoi, va continua cu o serie de evenimente, urmatorul fiind la Londra pe 28 Aprilie, dar și în alte locații aflate în curs de confirmare.

Pentru acreditări presă, parteneriate media/alte propuneri de colaborare: office@privilago.ro

📞 REZERVĂRI: 0727.172.577

🔞 Accesul interzis persoanelor cu vârsta sub 18 ani!