Solaris Bus & Coach, lider european în producția de vehicule electrice pentru transport public, anunță câștigarea unei noi licitații și semnarea contractului cu municipalitatea din Câmpia Turzii pentru livrarea a șapte autobuze hibride Solaris Urbino 10.5 Mild Hybrid, până în luna septembrie a acestui an. Valoarea totală a contractului se ridică la 12.390.000,00 de lei + TVA.

 Odată cu semnarea contractului cu compania Solaris Bus & Coach și dezvoltarea propriului parc auto pentru transport public, Câmpia Turzii marchează o premieră, prin inițierea primului serviciu propriu de transport public local din municipiu.

 Autobuzele Solaris comandate sunt dotate cu un sistem de propulsie hibridă în serie, constând dintr-un motor de electric de 35 kW/ Voith și un motor diesel de 187 kW, / Kummis care îndeplinește standardele de emisii Euro 6. Una dintre caracteristicile principale ale sistemului propulsor este capacitatea sa de a recupera energia cinetică în timpul frânării. Aceasta este transformată apoi în energie electrică și stocată în supercondensatoare, dispozitivele sale de stocare a energiei fiind folosită ulterior la propulsia autobuzului.

 Vehiculele vor fi, de asemenea, echipate cu funcția Stop & Go care controlează funcționarea motorului. Datorită acestui sistem, motorul diesel se oprește complet atunci când autobuzul staționează și ușile se deschid și pornește din nou numai după ce supracondensatoarele rămân fără energie. Acest lucru îi permite reducerea semnificativă a consumului de combustibil și emisiile de poluanți, în comparație cu vehiculele convenționale.

Fiecare autobuz comandat are 10,5 metri lungime și poate transporta până la 70 de pasageri, incluzând 27 de persoane așezate. Confortul pasagerilor va fi asigurat prin sisteme de încălzire și aer condiționat, porturi USB duale ce le permit reîncărcarea dispozitivelor electronice în timpul călătoriei, un sistem de anunțuri vocale, precum și panouri ce vor afișa informații despre traseu, ore estimate ale călătoriei sau anunțuri diverse. În plus, Solaris își echipează vehiculele cu o întreagă gamă de soluții pentru creșterea siguranței pasagerilor și a șoferilor, cum ar fi de exemplu camerele interioare și exterioare pentru monitorizare video și o cameră suplimentară pentru marșarier.

Mai mult, vehiculele vor fi dotate cu un sistem de numărare a pasagerilor cu senzori amplasați la fiecare ușă, care va permite operatorului de transport public să adune date despre numărul de persoane care utilizează anumite rute. Potrivit companiei, cu datele obținute se vor putea face optimizări ale transportului pe liniile respective.

  În prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul în comun din orașele: Craiova, Cluj-Napoca, Pitești, Brașov, Satu Mare, Galați, Baia Mare, Oradea, Mediaș, Târgu Jiu, Reghin, Ploiești,  vehiculele electrice și hibrid fiind preponderente. De asemenea, peste 170 de vehicule ecologice urmează să fie livrate în următoarele 12 luni către diferite municipalități din România.

 Despre Solaris Bus & Coach

Solaris Bus & Coach SA este unul dintre cei mari producători din Europa de autobuze și troleibuze. În cei 25 de ani de existență, compania a produs peste 20.000 de vehicule folosite în transportul public din sute de orașe europene. În prezent, Solaris este lider de piață pe segmentul de e-mobilitate în transportul public, grație gamei sale largi de troleibuze, autobuze electrice cu acumulator și autobuze hibrid livrate. În septembrie 2018, Solaris Bus & Coach s-a alăturat grupului spaniol CAF.

În 2021, Solaris Bus & Coach a prezentat în premieră în România, în cadrul unui tur național, autobuzul pentru transport în comun Urbino 12 cu hidrogen, considerat avangarda tehnologică a vehiculelor pentru transportul public fără emisii nocive.