Filarmonica „George Enescu” anunță pentru joi, 4 februarie 2021, de la ora 19.00, un concert simfonic cu public, cu respectarea tuturor normele în vigoare, impuse de pandemia de COVID-19. Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Tiberiu Soare va avea în program Concertul în do major pentru harpă şi orchestră de coarde de François Boieldieu, cu solista Maria Bîldea, și Serenada în si bemol major pentru instrumente de suflat, KV 361 de Wolfgang Amadeus Mozart.

Concert simfonic cu public
Joi, 4 februarie 2021, ora 19.00, Sala mare a Ateneului român

Dirijor
TIBERIU SOARE
Solistă
MARIA BÎLDEA

Program
François Boieldieu
Concertul în do major pentru harpă şi orchestră de coarde
Wolfgang Amadeus Mozart
Serenada în si bemol major pentru instrumente de suflat, KV 361

***

Din cauza restricțiilor impuse de pandemia cu COVID-19, vor fi puse în puse în vânzare în jur de 200 de bilete, Sala mare a Ateneului Român fiind ocupată în proporție de 30 la sută din capacitate.

Prețurile biletelor sunt: Categoria I: 75 lei; Categoria II: 70 lei
Ca și până acum, biletele se vor pune în vânzare în ziua de luni a săptămânii respective, de la ora 12.00.

Biletele se pot procura astfel:
De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75

Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – sectiunea „Calendar“. Vă rugăm să luați în considerare că, odată început procesul de rezervare online, locurile vor fi blocate timp de 30 minute. Numarul maxim de bilete ce pot fi achiziționate într-o sesiune online este de șase bilete. Pentru a susține activitatea Filarmonicii „George Enescu”, procesatorul de plăți nu percepe la acest concert comisionul de 5% din valoarea biletului.

– Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.
Concertele programate în stagiunea 2020-2021 implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
Intrarea la concertele organizate în Sala mare a Ateneului Român este permisă până la ora 18.50 și publicul este rugat să respecte cu strictețe regulile impuse de protecție și distanțare.

***
Tiberiu Soare este absolvent a două dintre Facultăţile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cea de dirijat – clasa profesorilor Ludovic Bács şi Petru Andriesei, precum şi cea de interpretare muzicală – tubă – clasa conf. univ. Ion Popescu. A urmat cursuri de măiestrie susţinute de dirijorii Alain Paris şi Adrian Sunshine. În 2004, Tiberiu Soare a semnat conducerea muzicală a premierei româneşti a operei Münchausen de Dan Dediu, la pupitrul ansamblului de muzică contemporană Profil. Cu acelaşi ansamblu şi-a făcut şi debutul în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” (ediţia din 2005). În perioada 2012-2015 a fost dirijor principal al Orchestrei Naţionale Radio, iar între anii 2005-2012 a fost dirijor al Operei Naţionale Bucureşti, unde a debutat cu baletul Spărgătorul de nuci de P. I. Ceaikovski. În 2003, a obţinut Premiul Criticii Muzicale în cadrul proiectului Traviata-150. Tiberiu Soare colaborează frecvent cu principalele orchestre simfonice și cu teatrele de operă din țară. A dirijat London Philharmonic Orchestra, Osaka Chamber Symphony Orchestra, Orchestra Filarmonicii din Atena, Camerata Salzburg, Orchestra Simfonică de Stat din Izmir.

Maria Bîldea a început să studieze harpa la 8 ani, la Liceul de Muzică George Enescu. La 12 ani a avut primul recital, iar la 18 ani a susținut primul concert ca solistă la Ateneul Român. După absolvirea Academiei de Muzică din București, în 1986, a obținut postul de prim harpist la Orchestra Simfonică de Stat din Ploiești. În 1988 a fost invitată în Grecia de Orchestra de Stat Thessaloniki. A fost membră a orchestrei din Salonic până în 1990 după care a plecat la Atena, invitată de către Manos Hatzidakis, și angajată la Orchestra of Colours. Din 1993 este și prim harpist la National Symphony Orchestra of the Hellenic Radio and Television. A înființat, în 1988, prima clasă de harpă la Thessaloniki State Odeion (Conservatorul din Salonic), iar în 1992 la Athenaum Odeion (Conservatorul din Atena). A concertat cu cele mai mari orchestre din Romania și din Grecia. De-a lungul carierei a colaborat cu Sir Neville Marriner, Michel Plasson, Vangelis. A interpretat muzica de Eleni Karaindrou pentru filmul „Dust in time”, împreună cu soțul său, violonistul Sergiu Nastasa, și pentru „Alexander” (regizor Oliver Stone, muzica de Vangelis). A fondat cvartetul „Aeolian Harps” și este membru fondator al “KYKLOS ENSEMBLE”.