În doar zece zile de la startul campaniei, David Popovici a reușit să adune aproximativ 34.000 de euro din cei 45.000 de euro necesari cumpărării unui apartament pentru 5 frați performanți, dar extrem de vulnerabili. Până acum, 1.500 de donații și tot atâția oameni de Bine au făcut ca visul lui David să prindă contur și să avem încredere că putem spune, cu toată inima, #SuntAici, atunci când privim spre copii performanți, dar marcați de fragilitate și greu.

 David Popovici:Sunt tare bucuros pentru sprijinul pe care l-am primit din partea oamenilor, în perioada asta! Dacă în 10 zile am reușit, împreună, să strângem peste 34.000 de euro – și aș vrea să mulțumesc fiecărui donator – am încredere că suntem și mai mulți, iar puterea noastră este și mai mare, pentru a ajunge la întreaga sumă de care este nevoie. Îmi doresc din tot sufletul să adunăm împreună banii necesari, iar mâine, de ziua mea, să îi pot strânge în brațe pe Andrei, Matei, Bogdan, David, Teodor și să le spun: <Am reușit!>

 Pentru a împlini visul celor 5 frați, David are nevoie de voi, pentru încă 11.000 de euro. Descoperă povestea fraților și donează și tu:

  • hhc.galantom.ro/p/david 

Pentru o donație pe Galantom de minim 30 de lei, intri automat în tragerea la sorți pentru o întâlnire față în față cu David. Tragerea la sorți va avea loc până cel târziu la data de 30 octombrie 2023.

Despre Hope and Homes for Children România

În total, în 25 de ani de intervenții, Hope and Homes for Children România a susținut peste 40.000 de copii să rămână în siguranță lângă părinții sau familia lor extinsă și să nu fie instituționalizați, prin programul de Prevenire a separării copilului de familie. Fundația susține, de asemenea, procesul  de dezinstituționalizare, prin închiderea centrelor de plasament și identificarea de soluții alternative de locuire pentru copiii care sunt scoși de acolo.

Din 1998 și până în prezent, Fundația a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 66 de centre de plasament. Prin eforturile Hope and Homes for Children și ale partenerilor săi au fost dezvoltate 123 de case familiale, cu peste 7.000 de copii scoși din orfelinate și aproximativ 1850 reintegrați în familia naturală sau extinsă.

Pentru mai multe informații, vizitați:

  • www.hopeandhomes.ro.