Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts – A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

Seria de podcasturi Friends of the Arts continuă astfel misiunea festivalului DIPLOMA Show de a susține și promova tinerii artiști, designeri si arhitecti și de a încuraja dialogul între profesioniști consacrați în industriile creative și tineri creativi.

În primul episod din serie, Artemisa Pascu îi are ca invitați pe Noemi Meilman (co-owner The PR Station & autor al proiectului @bookcovertee) și Ionuț Răzvan (tânăr designer – lucrarea sa de licenta, “nobody finds me attractive” a fost selectată și expusă în proiectul DIPLOMA Show, ediția 2023 și a câștigat premiul Departamentului de Modă pentru cea mai bunã colecție a anului 2023). Cel de-al doilea episod îi prezintă pe Ioana Groza (scenografă- proiectul său „O casă construită greșit” a fost selectat și prezentat în proiectul DIPLOMA Show, ediția 2022) și Adrian Damian (scenograf, creator de spații scenice și instalații multimedia, cu o predilecție pentru folosirea tehnologiei ca mijloc de expresie artistică).

Friends of the Arts presupune o serie de discuții libere despre domeniile în care activează invitații, experiența lor în cadrul DIPLOMA Show, în calitate de membri ai boardului curatorial sau ca expozanți, proiectele pe care le desfășoară, începuturi de drum, provocări sau sfaturi pentru tinerii creativi.

Friends of the Arts, proiect dezvoltat sub umbrela DIPLOMA, se concretizează într-o serie de podcasturi prin care tineri creativi stau față în față cu profesioniști, într-un dialog despre începuturi de drum, provocări, oportunități și insight-uri din industrie, discuții care sperăm să îi inspire atât pe cei care acum își aleg facultatea, cât și pe cei care de abia au părăsit băncile facultății și își încep cariera.” – spune Teodora Dinu, directorul de proiect al festivalului DIPLOMA Show.

Festivalul DIPLOMA Show își propune să continue inițiativa de sprijinire și promovare a tinerilor artiști pe parcursul întregului an prin diverse acțiuni menite să aducă în fața publicului cele mai recente proiecte ale acestora, să pună într-o perspectivă nouă lucrările acestora prin diverse expoziții și în același timp să inspire studenții din domeniile promovate de festivalul Diploma. Festivalul creează astfel contexte care facilitează și încurajează dialogul între artiști emergenți și profesioniști – artiști consacrați, galeriști, colecționari, autorități publice, dar și public.

În acest sens, Friends of the Arts vine ca o continuare firească a misiunii festivalului DIPLOMA Show de a crea contexte de expunere și promovare pentru tinerii creativi, încurajând interacțiunea și schimbul de experiență cu profesioniști și alți creativi din aceeași generație, pentru a pune bazele unor viitoare colaborări și oportunități de angajare, dar și facilitarea expunerii către un public larg, care include și posibili clienți.

Seria de podcasturi Friends of the Arts este un proiect DIPLOMA Show, un festival care în cele zece ediții de până acum s-a dovedit o platformă esențială pentru absolvenții facultăților vocaționale din România, reușind să marcheze debutul a peste 900 de tineri artiști, designeri, arhitecți, actori sau regizori și să atragă un public de peste 40.000 de oameni pasionați și implicați în industriile creative din România, care au devenit astfel martori ai primului contact al absolvenților cu universul creativ pe care aceștia îl vor defini în viitorul apropiat.

Podcastul Friends Of The Arts, un proiect DIPLOMA PODCASTS, poate fi ascultat pe Spotify aici https://theinstitute.cmail20.com/t/r-l-tiitlyud-butijyhijd-j/.

Mai multe informații despre proiect sunt disponibile pe diplomafestival.ro

Un proiect DIPLOMA Show și The Institute.

Prezentat de UniCredit Bank
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii
Produs de Black Rhino Radio
Parteneri media strategici: PRO TV, Kiss FM, HotNews.ro, Euromedia, YOOH
Parteneri media: Radio România Cultural, Igloo, Revista Zeppelin, Designist, Molecule F, Modernism, Lovedeco, B365.ro, feeder.ro, munteanurecomandă.ro, Revista Atelierul, IQAds, Zile și Nopți, Glamour, The Woman, Propagarta, Spotmedia, Happ.ro, Daily News, Ziarul Metropolis, Arthood, Spațiul Construit, Alist Magazine, dreamingOF.net
Partener monitorizare: MediaTrust

***

Despre The Institute
The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de peste 25 de ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Este fondator al Romanian Design Week, al festivalului DIPLOMA, al Galei Societății Civile, Internetics, Cartierul Creativ, combinat.ro și inițiator al ASAP România.

Despre UniCredit Bank
UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană simplă și de succes, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate și de Investiții, oferind bazei sale de clienți o rețea unică vest, central- și est-europeană. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management și UniCredit Services.