Marea pianistă Elisabeth Leonskaja va susţine un recital extraordinar în 24 mai, de la ora 19, pe scena Ateneului Român, care va fi dedicat memoriei dirijorului şi compozitorului român Constantin Silvestri. Cu o carieră strălucită, care a purtat-o pe cele mai importante scene ale lumii, Leonskaja este cel mai cunoscut discipol al legendarului pianist rus Sviatoslav Richter şi o preferată a publicului din ţara noastră, de care se simte legată încă din 1964, când, la doar 18 ani, a câştigat Concursul George Enescu. Programul va fi unul pe măsura renumelui interpretei, pasionaţii de muzică clasică fiind invitaţi să asculte integrala sonatelor pentru pian de Johannes Brahms, geniul ale cărui melodii cuceresc şi astăzi inimile ascultătorilor, la fel ca în epoca romantică.

Recitalul este organizat de Filarmonica „George Enescu”, în colaboare cu ARCUB şi Fundaţia Constantin Silvestri.

ELISABETH LEONSKAJA
In Memoriam Constantin Silvestri
– 110 ani de la moartea compozitorului şi dirijorului român –

Recital organizat în colaborare cu ARCUB şi Fundaţia Constantin Silvestri

Program

Johannes Brahms – Integrala sonatelor pentru pian

  • Sonata nr. 1, în do major, op. 1
  • Sonata nr. 2, în fa diez minor, op. 2
  • Sonata nr. 3, în fa minor, op. 5

Mai multe informații despre acest concert pot fi găsite aici:
https://www.fge.org.ro/calendar

Prețurile biletelor sunt:

  • Categoria I: 120 lei
  • Categoria II: 110 lei
  • Categoria III: 100 lei

Biletele se pot cumpăra:

  • De la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: marți – vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar. Telefon: 021.315.68.75)
  • Online, accesând site-ul www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“.