Mezzosoprana Ruxandra Donose: Cadru de vis, artiști ai scenei internaționale, tineri cântăreți, bucurie, muzică, entuziasm. O ocazie unică pentru a păși spre măiestrie!

 Asociația Castel Salbek continuă până pe 31 mai înscrierile pentru International Salbek Opera Masterclass (23-27 august), o serie de cursuri premium susţinute de soliști lirici de anvergură internațională – mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramon Vargas și soprana Leontina Văduva, primul masterclass de acest gen din România care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad. 

Sunt emoționată să văd luând naștere primul eveniment legat de Domeniul Salbek, un eveniment cultural de excepţie, așa cum ne dorim să fie toate cele pe care le vom organiza aici în următorii ani, spune Ana Maria Mihăescu, președintele Asociației Salbek. 

International Salbek Opera Masterclass se adresează tinerilor muzicieni cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, care se pot înscrie până la data de 31 mai pe site-ul www.salbekoperafestival.ro. Selecția finală a celor 20 de cursanți care vor avea șansa de a participa la acest masterclass unic, va fi făcută de cei trei profesori în perioada 1 – 10 iunie.

International Salbek Opera Masterclass se va desfăşura în perioada 23-27 august 2023, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, în județul Arad și se va  încheia cu o Gală Extraordinară de Operă în Piaţa Primăriei din Arad, în aer liber, pe 27 august, cu Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijor David Crescenzi, solişti Ruxandra Donose, Ramon Vargas, Leontina Văduva şi o parte dintre cursanţii Salbek Opera Masterclass 2023.

Aceasta este o ocazie minunată de a face muzică și a învăța de la artiști ai scenei internaționale, într-o tabără artistică în care tinerii cântăreți și maeștrii lor deopotrivă se vor bucura de un decor natural fabulos. O ocazie unică pentru moment, ce se dorește a deveni tradiție!

Aștept cu nerăbdare și bucurie ocazia de împărtăși muzica și experiența cu tineri cântăreți entuziaști, alături de colegi și prieteni dragi de pe scena internațională, într-un cadru și o atmosferă cu totul speciale și unice în România. (mezzosoprana Ruxandra Donose)

Cursurile se vor desfășura în mai multe locuri din împrejurimile domeniului Salbek, în comuna Petriș, într-un mediu potrivit atât pentru studiu, cât și pentru relaxare, în perioada 23-26 august şi se vor încheia pe 27 august cu participarea la repetiţiile şi la Gala Extraordinară de Operă de la Arad.

Așadar, un program unic de 5 zile în care cei 20 de participanți vor beneficia, dincolo de ghidajul și îndrumările celor trei vedete internaționale, de posibilitatea de a participa ca asistenți sau parteneri de scenă la repetițiile și la Gala Extraordinară de Operă din Piaţa Primăriei din Arad, organizată în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad.

Întâlnirile informale între profesori şi studenţi din pauzele cursurilor vor avea loc pe esplanada din faţa castelului, sub forma unor opera picnic breaks.

Tematica masterclass-ului va aborda, printre altele, subiecte diverse ale muzicii tradiționale românești și est-europene și influența temelor tradiționale în muzica clasică și cea contemporană, îmbinând tehnicile moderne de interpretare cu metodologia muzicală. Prin urmare, proiectul va fi atât inovator cât și atractiv datorită abordării sale interdisciplinare și multiculturale.

Lucrul în astfel de grupuri internaționale va încuraja un schimb de tradiții culturale, practici de lucru, experiențe personale care contribuie la o bună cunoaștere reciprocă, în cadrul dimensiunii interculturale a proiectului.

Mai multe detalii găsiți pe site-ul www.salbekoperafestival.ro sau masterclass.salbekoperafestival.ro

Email contact : salbekoperamasterclass@gmail.com

Producător: Asociatia Castel Salbek

Partener oficial: BCR

Parteneri principali: Centrul Municipal de Cultură Arad, Primăria Municipiului Arad, Filarmonica de Stat din Arad

Partener local: Primăria Petriș