IT Genetics, companie cu capital integral românesc și unul dintre cei mai mari furnizori de soluţii hardware şi software pe piaţa DC/POS (colectare de date şi puncte de vânzare), își consolidează poziția pe piața externă, prin deschiderea celei de a treia reprezentanțe internaționale, de această dată în Madrid, Spania. Aici, compania comercializează o gamă largă de echipamente și soluții software necesare în procesul de digitalizare, cu aplicabilitate extinsă și eficiență dovedită în procesele de lucru din multiple industrii: retail, e-commerce, farma, producție, logistică, transport sau HoReCa. În plus, IT Genetics Spania oferă o gamă variată de soluții inteligente care pot fi implementate în procesele de lucru ale instituțiilor publice.

Extinderea activității și în vestul Europei reprezintă un pilon cheie din strategia de dezvoltare a companiei și marchează 15 ani de activitate IT Genetics.

“Am ales să ducem IT Genetics în Madrid, deoarece Spania este o țară intens digitalizată, cu un puternic sector antreprenorial, care beneficiază de pe urma utilizării produselor și soluțiilor noastre. Decizia este una strategică, care vine natural, în contextul în care echipa din România are deja un istoric de activitate cu clienți din Spania. Prin această nouă deschidere, suntem mai aproape de partenerii noștri din vestul Europei și ne putem extinde portofoliul de clienți cu noi companii din regiune.” a declarat Liviu Sima, cofondator IT Genetics.

În Spania, IT Genetics activează prin itgstore.es, o platformă intuitivă de e-commerce, cu o interfață prietenoasă, adaptată nevoilor clienților. Astfel, prin intermediul IT Genetics, sectorul antreprenorial spaniol va putea implementa unele dintre cele mai inovatoare soluții de automatizare oferite de producători recunoscuți la nivel mondial – Zebra, Honeywell, Citizen, Hewlet Packard sau Datalogic.

IT Genetics a investit peste 300.000 de euro în reprezentața spaniolă, fondurile fiind alocate predominant pentru dezvoltarea platformei de e-commerce. Datorită deschiderii către digitalizare și a maturității pieței spaniole, reprezentanții IT Genetics estimează atingerea unei cifre de afaceri de 2.000.000 euro, pentru Spania, în următorii 3 ani.

IT Genetics estimează că va atinge vânzări de 12.000.000 euro, în 2022

În 2021, IT Genetics a atins pragul de 10.000.000 euro cifră de afaceri, având o creștere de 43% față de anul anterior. Aceste rezultate financiare au fost generate de extinderea portofoliului de produse dedicate proceselor industriale și de dezvoltarea soluțiilor de automatizare cu ajutorul coboților.

Rezultatele obținute în 2021 demonstrează experiența și capacitatea echipei noastre de a înțelege și a răspunde prompt provocărilor, chiar și într-un context marcat de incertitudine și schimbări permanente. Odată cu extinderea activității noastre și în Spania, previziunile noastre pentru 2022 sunt mai ambițioase și ne așteptăm să păstrăm acest trend ascendent,, declară Adriana Arhire, CEO, IT Genetics.

Pentru anul 2022, IT Genetics își propune o creștere de 20%.

Despre IT Genetics

 Fondată în 2007, compania IT Genetics este un furnizor de tehnologie specializat în soluții IT profesionale, pentru companii din România, Ungaria, Bulgaria și Spania. Misiunea companiei este să contribuie la digitalizare, făcând tehnologia accesibilă tuturor companiilor, indiferent de natura și mărimea lor, și oferind soluții integrate, care îmbină partea de hardware, cu cea de software.

În cei 15 ani de expertiză pe piața locală și cea internațională, compania a implementat proiecte complexe pentru clienți din industriile de retail, HoReCa, transport, logistică, producție, farma și sănătate, educație, banking etc.

 Soluțiile IT Genetics sunt create pentru a optimiza și automatiza procesele de lucru, iar fiecare soluție dezvoltată de companie este personalizată după specificul și potențialul de absorbție al clientului.

În materie de hardware, IT Genetics beneficiază de o serie de parteneriate puternice, cu unii dintre cei mai apreciați producători internaționali, precum Zebra, Brother, Honeywell, Datalogic, Universal Robots, Elo, Star Micronics, SATO și alții, oferind clienților săi access la tehnologie de ultimă oră.