Leo Burnett Bucharest este marea câștigătoare la premiile Effie România 2020, care s-au desfășurat online în data de 26 noiembrie. A fost desemnată agenția anului pentru al treilea an consecutiv și totodată a obținut marele premiu Grand Effie, patru premii Gold, cinci Silver și cinci Bronze sau 14 dintr-un total de 18 pentru care fusese nominalizată. Agenția și clienții săi au primit astfel recunoaștere pentru toate cele 8 campanii care fuseseră selectate ca finaliste înainte de gală.

Diana Alexa, Managing Director, Leo Burnett Bucharest: „Performanța noastră susținută în toți acești ani se bazează pe 3 factori decisivi, dintre care primul este fără îndoială cel mai bun departament de strategie din această parte de Europa (cel puțin). Al 2lea factor este reprezentat de o echipă fantastică de agenție care știe să se alimenteze din această resursă strategică și să eleveze creativ și ancorat în prezent produsul nostru de comunicare. Desigur, nimic din toate acestea nu s-ar putea întâmpla fără clienți de un profesionalism la cel mai înalt nivel, care știu să ne fie parteneri și să scoată tot ce avem mai bun în noi. Lucru pentru care le mulțumim fără limite!”.

Victor Stroe, Associate Director & Head of Planning, Leo Burnett Bucharest, a adăugat: „Ne-au fost premiate campanii extrem de diverse pe clienți foarte diferiți. Insă ce au toate aceste campanii în comun este ancorarea în ceea ce ne oferă prezentul la nivel de comunicare: de la inițiative bazate pe tech, AR sau new media la proiecte de content construite pe cele mai noi trenduri din Social Media.”

Effie România este o competiție anuală care recompensează cele mai eficiente campanii de comunicare din țară și este simbolul eficienței publicitare dovedite și un tribut adus parteneriatului dintre clienți și agenții. Anul acesta, au fost 22 de finaliști, agenții și companii, ale căror campanii au trecut prin două runde de jurizare.

Leo Burnett Bucharest a obținut patru premii Gold la gala Effie România 2020 pentru următoarele campanii: Storytime pentru Telekom România, în categoria Brand experience, The Banknote Concerts pentru Samsung România, în categoria Branded Utility, #timpulsacitim pentru Curtea Veche Publishing, în categoria Other Products & Services și Smart Wifi pentru Telekom România, în categoria Telecommunications.

Premii Silver au fost acordate agenției pentru campaniile: The Banknote Concerts pentru Samsung România – categoriile Brand Experience și Carpe Diem, Gillette Skinguard „O viață fără iritații” pentru Procter & Gamble – categoria Branded Content and Entertainment, Storytime pentru Telekom România – categoria Branded Utility și 1 Mai Retro pentru Ursus Breweries – categoria Seasonal Marketing.

Totodată, agenția a obținut premii Bronze pentru: „The burnout of hotline” pentru Telekom România – categoria Branded Utility, #timetoread pentru Curtea Veche Publishing – categoria Engaged Communities, Gillette Skinguard „O viață fără iritații” pentru Procter & Gamble – categoria Personal Care Products & Services, dar și două bronzuri în categoria Positive Change: Social Good – Brands, pentru campaniile #timetoread pentru Curtea Veche Publishing și „The burnout of hotline” pentru Telekom România.

Astfel, la categoria Branded Utility, Leo Burnett Bucharest a obținut toate treptele de premii – Gold, Silver și Bronze pentru campaniile The Banknote Concerts (Samsung România), Storytime (Telekom România), respectiv The Burnout Hotline (Telekom România).

Marele premiu Grand Effie a fost acordat agenției pentru campania The Banknote Concerts (Samsung România). În același timp, doi dintre clienții agenției au primit titlul de Clienții anului: Telekom România și Samsung România.

Premiile Effie Award România sunt o dovadă a performanței și a eforturilor eficiente de marketing, construite pe baza unui insight puternic, o strategie complexă și un concept creativ ce duc către atingerea obiectivelor și înregistrarea celor mai bune rezultate. Toate acestea demonstrează eficiența campaniilor premiate.

 Despre Leo Burnett Bucharest

Leo Burnett este Agenția Anului la EFFIE Awards 2018 și 2019. În mod constant o agenție de top, Leo Burnett a reușit de-a lungul timpului să creeze lideri de piață din clienții pe care i-a deservit. Această perpetuă căutare a excelenței i-a adus agenției atât recunoaștere locală, cât și internațională, câștigând trofee și nominalizări la cele mai importante festivaluri din industrie, precum: Cannes Lions, Golden Drum, Eurobest, Clio Awards, ADC*E, EFFIE, FIBRA, Internetics și multe altele.