Începând cu data de 21 decembrie 2022 Muzeul Național de Artă din Timișoara expune în cadrul proiectului „MNArT Open View” un documentul fotografic al acțiunii grupării NOIMA, „MIC REPREZENTANT AL UNIVERSULUI”, a cărei concept îi aparține pictorului Constantin Flondor. Proiectul „MNArT Open View” permite accesarea colecțiilor de artă private, transpunându-le în spațiul public, prin intermediul micro-galeriei de pe strada Mercy.

Acțiunea land art a fost întreprinsă de grupul NOIMA, în 2021, la Șirnea, județul Brașov. A urmat la finele aceluiași an deschiderea unei expoziții la Galleria 28 din Timișoara. În cadrul expoziției au fost prezentate alături de documente fotografice, lucrări de pictură semnate de Constantin Flondor și membrii grupului NOIMA.

Despre acțiunea „MIC REPREZENTANT AL UNIVERSULUI”, curatorul și istoricul de artă Maria Pașc nota: „Constantin Flondor, cavaler de Flondor, are două pasiuni: geometria şi poezia. Coincidentia oppositorum: ce este fulgul de nea al lui Constantin Flondor, dacă nu poezie revărsată în rigoare geometrică? Poezie nezăgăzuită de rigoarea geometrică ce o configurează! Constantin Flondor, fire poetică, este geometric exigent cu sine și cu arta sa, într-un fel ce ni-l evocă pe Kant: „Două lucruri mă umplu cu mereu nouă și tot mai mare uimire și venerator cutremur, cu cât mai mult și mai stăruitor cuget la ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală dinlăuntrul meu.” (Immanuel Kant, Critica rațiunii practice).

Constantin Flondor este cavaler al văz-duhului fără seamăn în lume. Sensul adânc al acestui cuvânt, văz-duh, el îl descompune pentru a-l recompune și-i atribuie un sens salvator – Duhul de viață făcător. Și astfel, pe pânze construiește arhitecturi celeste. Fulgi de nea – raze de splendoare cad din cer. Constantin Flondor este îndrăgostit de Eminescu și de geometrie. Eminescu: „Crucea bizantină este ca un fulg de nea, mic reprezentant al universului” (Mihai Eminescu, Fragmentarium) . Țesătura fulgului de nea este inefabilul – dumnezeiasca iradiere. Ce altceva ar fi fulgul de nea decât o cernere subtilă, poetică? Cruce bizantină, mic reprezentant al Universului…

Prietenie consacrată sub numele NOIMA: Ciprian Bodea, Cosmin Frunteș, Dan Gherman, Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu. Grup fără manifeste și pledoarii programatice, întrecând aspirațiile individuale, a reușit să dea o semnificație colectivă, să capete aderență și să înregistreze cuceriri solidare.

NOIMA este o grupare coerentă prin echilibru și maturitatea artistică a celor cinci pictori care o alcătuiesc. Ce se înțelege prin NOIMA? Strădania de a pune în acord tehnica și știința prin studiu aprofundat. Demersul celor cinci pictori, performeri, de a însemna, la Șirnea, pământul cu semnul fulgului de nea este reverența în fața celui ce le este director de conștiință artistică: Constantin Flondor. Lucrul mâinilor și al gândurilor pictorilor din NOIMA vorbește despre recunoștință și bucurie.”