pastel organizează cea de-a doua ediție a programului de internship pastelZ – miniagenția care oferă tinerilor generației Z oportunitatea de a se implica în campaniile brandurilor partenere. Cinci studente de la facultățile de profil din București s-au alăturat agenției de comunicare integrată și vor colabora îndeaproape cu echipa de seniori atât în rezolvarea briefurilor clienților existenți, cât și în pitch-urile pe care agenția le va onora.

pastelZ este un program demarat de pastel în vara lui 2022, din dorința de a oferi studenților, viitori profesioniști ai industriei, oportunitatea de a trăi o experiență completă într-o agenție integrată. Sub sloganul „Fresh ideaz for your brand”, pastelZ creează un cadru ideal de schimb de experiențe și insight-uri valoroase între generațiile de profesioniști ai agenției și ai clienților.

„pastelZ este meritul întregii echipe pastel, dornice să ofere timp, know-how și entuziasm pentru industria creativă, ghidată în același timp și de dorința de a se conecta cu noul val de creativi. Programul de internship s-a bucurat de popularitate atât în rândul colegilor din industria MARCOM, cât mai ales în rândul studenților de la facultățile de profil, lucru pe care l-au confirmat cele peste 150 de CV-uri primite. Suntem încântați de evoluția acestui proiect și recunoscători pentru încrederea pe care studenții ne-o acordă. pastelZ continuă cu alți 5 interni, dintre care unul în Asociația pastel”, declară Dana Nae Popa, owner & managing director la pastel.

Dacă la prima ediție a internship-ului pastel a primit în jur de 50 de CV-uri și portofolii, anul acesta numărul cererilor s-a triplat, 40 dintre candidați finalizând și proba de lucru prin care au fost verificate aptitudinile creative. Studenții au fost recrutați în urma mai multor proiecte în care agenția s-a implicat, precum Brief Marathon, proiect organizat de SNSPA, târgurile de joburi PR & AD Fair sau UB Carrer Expo.

pastelZ funcționează ca o agenție de comunicare convențională, care integrează departamente de Social Media, PR & Influencer Marketing, Creație și Client Service. Claudia Culea, Riana Asiminei, Alexandra Ciobanu și Antonia Diana Lemnaru sunt studente la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA, și ocupă funcțiile de PR Intern, Social Media Intern, Client Service Intern, respectiv Graphic Designer Intern. Damiana Cioca, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA, ocupă funcția de Intern în cadrul Asociației pastel.

Timp de 3 luni, echipele pastel și pastelZ se vor reuni fizic la sediul agenției, cele cinci interne având ocazia de a învăța, crea și distra alături de noii colegi. Mai mult, la finalul programului de internship, agenția va oferi oportunități de angajare studentelor care vor performa și vor integra spiritul pastel în ADNul lor. Casandra Murerașu și Bianca Ciortan, interne în cadrul primei ediții pastelZ, s-au alăturat echipei, ocupând funcțiile de Social Media Specialist, în cadrul Asociației pastel, și Junior Account, în agenția pastel.

„pastelZ este programul care mi-a arătat, în profunzime, cât de dinamică și frumoasă poate fi industria comunicării. Experiența de anul trecut rămâne un punct de referință pentru parcursul meu personal și profesional și recomand fiecărui coleg să treacă printr-un astfel de proces de inițiere, aș putea spune. Sunt recunoscătoare că acum fac parte din echipa pastel și le urez mult succes noilor colege din pastelz #2”, a adăugat Bianca Ciortan, fostă internă pastelZ, actuală Junior Account în cadrul agenției pastel.