Grohe AG: Thomas Fuhr a fost numit noul Director General

Consiliul de supraveghere al Grohe AG l-a numit pe Thomas Fuhr ca noul Director General al Grohe AG. În plus, Jonas Brennwald, actual Director de Vânzări, preia rolul de Director General Adjunct al Grohe AG și se alătură consiliului director al GROHE. Michael Mager, Director Executiv Resurse Umane & Organizare, și Stefan Gesing, Director Financiar rămân membri ai consiliului director al GROHE. Aceste numiri în conducere intră în vigoare imediat, ca urmare a demisiei lui Michael Rauterkus din funcția de Director General al GROHE și Director General al LIXIL Water Technology EMENA.

„GROHE poate privi înapoi către o evoluție remarcabilă. Ne adaptăm structura organizațională pentru a asigura o creștere continuă în regiunea EMENA. Sunt foarte încântat să îl anunț pe Thomas Fuhr ca noul CEO al GROHE. Este un lider de succes și cu experiență în Operațiuni și Tehnologie și va contribui la integrarea activelor de producție și tehnologie ale GROHE în amprenta globală LIXIL „, spune Bijoy Mohan, Director General al LIXIL International.

Pe lângă aceste schimbări, Jonas Brennwald este numit în funcția de Director General Adjunct al Grohe AG și Director General al LIXIL Water Technology în EMENA. Acesta va fi responsabil pentru creșterea afacerii GROHE în Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, folosindu-se de capacitățile, activele și brand-urile globale ale LIXIL. „Sunt foarte bucuros să îl avem pe Jonas în echipa de lideri GROHE și să conducă LIXIL Water Technology în regiunea EMENA. El va lua parte la continuarea creșterii GROHE „, spune Mohan. „Un aspect important va fi aprofundarea relațiilor noastre cu clienții și o mai bună utilizare a potențialului vast al rețelei noastre în Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord”.
 
După mai mult de 12 ani, Michael Rauterkus, Director General al Grohe AG, pleacă de la GROHE, la propria cerere. De la venirea sa în noiembrie 2006, el a contribuit cu succes la dezvoltarea pozitivă a companiei, inițial ca șef de vânzări pentru regiunea Europei Centrale și Managing Director al Grohe Germania, iar din iunie 2009, în calitate de Președinte pentru Europa. În octombrie 2011, a devenit Director de Vânzări al Grohe AG, responsabil pentru regiunile EMEA și America. În 2015, Michael a fost numit CEO al GROHE. Sub conducerea sa, GROHE a crescut în EMENA de două ori față de dezvoltarea pieței în ultimii 5 ani – prin inovație în tehnologie și prin introducerea soluțiilor complete de baie. Cu soluțiile IOT (Internet Of Things), GROHE este acum în fruntea industriei. „Aș dori să-i mulțumim lui Michael Rauterkus pentru marele său angajament, care stă la baza puterii inovatoare a GROHE și a succesului constant. Sub conducerea sa, GROHE a devenit lider global în această industrie „, spune Bijoy Mohan.
 
Despre Thomas Fuhr
Thomas Fuhr a preluat funcția de Director Executiv al Grohe AG în 2013, fiind responsabil de producție, achiziții, logistică, calitate, tehnologie, cercetare, dar și dezvoltare și durabilitate. În plus, el conduce categoria de baterii în cadrul LIXIL Water Technology. Înainte de poziția sa la GROHE, Thomas Fuhr a lucrat 22 de ani la Mercedes-Benz. A deținut diverse funcții în dezvoltare, producție, calitate, logistică și achiziții în Germania, India, SUA și Marea Britanie.
 
Despre Jonas Brennwald
Din 2012, Jonas Brennwald conduce din poziția de Director de Vanzari diverse regiuni pentru GROHE. Înainte de a se alătura grupului GROHE, el a deținut numeroase funcții de conducere pentru brand-uri importante, printre care Mars, Ecolab, Goodyear Dunlop și furnizorul pentru industria auto Dorman.
 
Despre GROHE
GROHE este un brand de renume mondial pentru soluții complete de baie, bucătărie și accesorii și are în total peste 6.000 de angajați, dintre care 2.400 se află în Germania. GROHE face parte din LIXIL Group Corporation din 2014. Ca brand internațional, GROHE urmărește valorile de brand ale tehnologiei, calității, designului și durabilității, încercând să ofere „Pure Freude an Wasser”. GROHE a dezvoltat noi categorii de produse încă de la înființarea sa. Acestea includ sistemele de apă GROHE Blue și Red și sistemul de securitate a apei GROHE Sense, recent introdus, care este o componentă inovatoare pe piața în creștere a tehnologiei smart home. Inovația, design-ul și dezvoltarea sunt strâns aliniate una de alta și sunt păstrate pe site-ul german ca un proces integrat. Prin urmare, produsele GROHE poartă garanția calității „Made in Germany”. Numai în ultimii zece ani, mai mult de 300 de premii de design și inovare, precum și mai multe clasări de top la Premiul German de Sustenabilitate au confirmat succesul GROHE. GROHE a fost primul din industrie care a câștigat premiul CSR al guvernului german și a fost, de asemenea, prezentat în renumitul clasament al revistei Fortune® Top 50 companii care “Schimbă lumea”.
Despre LIXIL 
LIXIL realizează produse de pionierat dedicate apei și locuințelor, care soluționează zilnic provocările din viața reală, făcând ca locuințele mai bune să devină o realitate pentru toată lumea, peste tot. Bazându-ne pe moșternirea noastră japoneză, creăm tehnologii de vârf și inovăm pentru a face produse de înaltă calitate care transformă casele. Dar diferența LIXIL este modul în care facem acest lucru; printr-un design cu sens, cu spirit antreprenorial, cu dăruire pentru îmbunătățirea accesibilității în toate și o creștere economică responsabilă. Abordarea noastră prinde viață prin branduri de top din industrie, printre care INAX, GROHE, American Standard și TOSTEM. Peste 70.000 de colegi care operează în peste 150 de țări sunt mândri să facă produse care ating viața a peste un miliard de oameni în fiecare zi. Aflați mai multe pe www.lixil.com.