Ediția a VIII-a a turneului SoNoRo Conac “Pe aripile vântului” 2020 se încheie cu concerte pe domeniile unor edificii importante pentru istoria țării noastre:

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, luni, 7 septembrie, ora 19.00

Castelul Rákóczi-Bánffy din Gilău, Jud. Cluj, marți, 8 septembrie, ora 19.00

Casa Avramide din Tulcea, vineri, 11 septembrie, ora 19.00

 Concertele vor fi susținute de muzicienii Răzvan Popovici (violă), Valentin Răduțiu (violoncel), Alexandra Văduva (pian) și Ionuț Ștefănescu (flaut), ce vor interpreta lucrări de Edward Elgar, Maurice Ravel, Gabriel Fauré, Manuel de Falla, Robert Schumann, Stan Golestan, Ludwig van Beethoven, Jules Massenet, Rodion Shchedrin și Claude Debussy.

Încheiem o nouă ediție SoNoRo Conac, în care am descoperit o altă dimensiune a clădirilor de patrimoniu, la care nu am fost atenți până acum: grădinile, curțile interioare, umbra zidurilor, îmbrăcate de o vegetație luxuriantă, ce au dat concertelor de anul acesta un farmec aparte. Pe viitor, chiar dacă ne vom întoarce la concertele în interior, cele mai frumoase grădini vor face din nou parte din programul Conac, declară Răzvan Popovici, inițiatorul turneului SoNoRo Conac și directorul Festivalului SoNoRo.

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: rezervari@sonoro.ro sau 0741.190.470.

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud este găzduit de o clădire declarată monument istoric datând din 1889, ce funcționează în localul unei fostei cazărmi. De-a lungul timpului, complexul a acumulat colecții de etnografie – artă populară, științele naturii, artă plastică, colecția de gravură, istorie, arheologie.

Castelul Rákóczi-Bánffy din Gilău se află la aproximativ 20 km de la Cluj-Napoca, înconjurat de un parc natural de circa 11 hectare. Cetatea inițială a fost construită după 1439, din ordinul episcopului Gheorghe Lepes, în stil gotic. Episcopul Ladislau Geréb este cel ce o va transforma într-un castel în stil renascentist. Un alt episcop, Statileo János, unul dintre ultimii episcopi catolici din Transilvania medievală, este cel care a dat forma cu plan regulat și patru turnuri de colț, elemente vizibile și în ziua de azi. În anii 1599 și 1601 s-a aflat în posesia lui Mihai Viteazul.

În prezent, Castelul Rákóczi-Bánffy se află în renovare și este închis publicului.

Casa Avramide din Tulcea sau Casa Colecțiilor așa cum mai este ea cunoscută a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea de Alexandru Avramide, prosper întreprinzător local.
La nivel arhitectural, Casa Avramide se remarcă prin încăperile de la nivelul parterului bogat decorate cu stucatură și plafoane pictate, prevăzute cu uși în două canate și o scară monumentală din mozaic de marmură. În 2013, a fost finalizat proiectul de renovare a Casei Avramide, iar de atunci poate fi vizitată ca muzeu. În plus, casa a devenit și un centru cultural, unde au loc multiple evenimente culturale.

SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc şi de a aduce în atenția publicului şi al autorităților remarcabile valori româneşti date uitării.

Mai multe detalii despre turneul SoNoRo Conac sunt disponibile pe: www.conac.sonoro.ro   

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Despre SoNoRo Conac

Inițiat în 2013, turneul SoNoRo Conac și-a propus încă de la început ca, prin asocierea muzicii cu diverse opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a partimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României. SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de naturã intimã, propice dialogului cultural și ascultãrii active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural. În cele șapte ediții turneul SoNoRo Conac a pus pe harta emoțională a țării noastre peste 100 de clădiri de patrimoniu, unele dintre ele complet necunoscute publicului din țara noastră, dar a și atras atenția publicului international asupra unora dintre cele mai frumoase simboluri arhitectonice ale țării noastre.

Sponsor principal: BRD – Groupe Société Générale

Mașina oficială oferită de: BMW România

Parteneri: Avincis, Illy, Media Image

Parteneri instituționali: Ordinul Arhitecților, Institutul Național al Patrimoniului, Asociația ARCHÉ, Muzeul Vrancei, Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Muzeul „Mihail Sadoveanu”, Consiliul Județean Argeș, Casa Memorială „Dinu Lipatti”,  Rezidența BRD Scena 9, Conacul “Nicu Chiroiu”, Fundația Cantacuzino Florești, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Erdélyi Hagyományok Alapítvány – Fundația Tradiții Transilvane, Asociația Gifted Center, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” din Tulcea.

Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, National Geographic, Harper’s Bazaar, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, Ziarul Metropolis, The Institute, Evz.ro, Festivalier.ro, Feeder.ro, Designist.ro, Promenada-Culturala.ro, IQads.ro, Zile și Nopți,

Unsitedemuzica.ro, goFM, 24 FUN.