Primele zile de toamnă aduc şi bucuria reîntâlnirii cu actori foarte îndrăgiţi în unele din cele mai îndrăgite spectacole ale momentului. Toate reprezentaţiile vor fi găzduite pe scena TNB.

1 şi 2 august – Tache, Ianke şi Cadâr – găzduit la TNB Sala Ion Caramitru

 Horaţiu Mălăele duce mai departe tradiţia de a-ţi serba ziua pe scenă, aşadar spectacolul din 1 august este unul aniversar, prilejuit de ziua de naştere a maestrului.

 Celebra comedie “Tache, Ianke și Cadâr,” de data aceasta ȋn regia lui Horațiu Mălăele, mizează pe diferențele interculturale ca motor al angrenajului comic, dar și ca baza a unei lecții despre toleranță și acceptare. Spectacolul vine cu o distribuție remarcabilă ce garantează un tablou cu personaje captivante. Horațiu Mălăele este omul potrivit la locul potrivit, ȋn postura evreului Ianke, Mihai Constantin este foarte autentic ȋn rolul românului Tache, iar Răzvan Vasilescu ȋl ȋntruchipează cu mult șarm și culoare pe bonomul Cadâr. Interacțiunea celor trei negustori este izvorul momentelor comice, dar și și o invitație către a reflecta și a găsi calea spre acceptare prin ȋnțelegere și incluziune. “Gura lumii” este concretizată scenic ȋn cele două personajele exponențiale, Baba Safta și Ilie, roluri cu care ne ȋncântă Dana Dogaru și Adrian Ciobanu. Iar din mai tânăra generație de nume ale scenei, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin prind aripi ȋn rolurile celor doi ȋndrăgostiți – Ana și Ionel.

Ȋn noua montare piesa are vigoare dar și farmec și ȋși consolidează sucesul cu fiecare nouă reprezentație.

Distribuție: Horațiu Mălăele, pe Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin.

Regia: Horațiu Mălăele

31 august – Ce avem noi aici – găzduit la TNB Sala Ion Caramitru

În stilul inconfundabil ce o caracterizează, Lia Bugnar aduce în lumina reflectoarelor trei personaje spumoase: o mamă de băiat, un băiat timid și o domnișoară șarmantă. Cei trei fac destăinuiri despre lume și viață  într-un spectacol în care râsul e garantat.

Piesa este o comedie dulce-amăruie despre iubire, familie, singurătate și frică. Marius Manole joacă rolul unui bărbat sufocat de dragostea mamei. Este docil, blând, timid și respectă cu sfințenie sfaturile mamei sale. Tocmai de aceea, este incapabil să-și găsească o parteneră, deși are vârsta de 33 de ani.

Mama posesivă este interpretată magistral de Carmen Tănase.  Deşi este ultraprotectoare, consideră că a venit timpul ca băiatul să se așeze la casa lui, așadar pornește în căutarea partenerei ideale prin intermediul unui anunț matrimonial.

Aici intră în scenă Sabina (Maria Obretin) – femeia superbă, singură și disperată să-și găsească un soț. Din dorința de a fi plăcută, apreciată și mai ales iubită, ea apelează la o serie de tertipuri superficiale pentru a intra în grațiile posibililor parteneri. Însă în momentul în care îl cunoaște pe Irinel (Marius Manole), lucrurile iau o întorsătură fascinantă, pe care vă învităm să o descoperiţi în sala de spectacol.

 Distribuţie: Carmen Tănase, Marius Manole şi Maria Obretin

Text şi regie: Lia Bugnar

3 septembrie – All Inclusive – găzduit la TNB Sala Ion Caramitru

Un titlu perfect în ton cu sezonul, se întoarce pe scena TNB: comedia “All Inclusive” aduce valuri de voie bună, cu o poveste actuală, despre fericire imperfectă şi nefericire aparent perfectă. Totul se desfăşoară într-o notă dinamică, cu suişuri şi coborâşuri, în stilul caracteristic dramaturgului contemporan Alexandru Popa.

Aflat doar la un bilet distanță, cel mai relaxant “All Inclusive” și se savurează confortabil din sala de teatru.  Sunteți invitați la o superbă comedie despre ce avem și nu vedem și despre ce căutăm, deși avem deja. Totul bine dozat, ȋntr-o piesă cuceritor de amuzantă, ȋn care fiecare pare idealul ȋmplinirii celuilalt.  Protagoniştii dezvăluie, cu vervă și haz, cum perfecțiunea poate face tandem cu nefericirea și imprefecțiunea poate fi calea cea mai scurtă spre ȋmplinire prin acceptare.

În distribuţie: Medeea Marinescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Mirela Oprisor si Diana Roman.

Regia: Vlad Zamfirescu.

4 septembrie  – Dă-i bătaie – găzduit la TNB Sala Ion Caramitru

Tot pe un text de Alex Popa este şi următoarea producţie din programul estival: “Dă-i bataie!” este primul spectacol care îi aduce împreună în scenă şapte actori celebri, care scot la lumină subiecte controversate, jocuri de culise și intrigi politice într-un parcurs teatral spectaculos!

Piesa demontează stereotipuri, sparge tabu-uri și spune lucrurilor pe nume, pe un fir al acţiunii în care de la hohot de râs la fior de plâns și viceversa, nu e decât un pas.

În distribuţie: Medeea Marinescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Mirela Oprisor si Diana Roman, Andi Vasluianu şi Şerban Pavlu.

Regia: Vlad Zamfirescu.

5 septembrie – Genul acuzativ – găzduit la TNB Sala Ion Caramitru

Hazul și necazul se împletesc și înfrună în cea mai nouă piesă de teatru semnată și regizată de Mimi Brănescu! Veți tranzita stări și situații aflate la limita dintre dramă și comedie alături de personaje puternice şi spumoase: Marina, afectată cândva de un accident vascular cerebral, pornește împreună cu fiica sa, Lena, într-o călătorie, vizitându-şi rând pe rând fratele şi sora după moartea soțului ei. Intoleranța la nedreptate devine leit motivul pentru comentariile sale despre rude şi evenimente petrecute în familie, descrise cu lux de amănunte într-un caiet pe care Marina abia acum simte nevoia imperioasă de a le dezvălui.

După moartea mamei sale, ce survine destul de curând, fiica Marinei, Lena, însoţită de caietul mamei sale, va relua vizitarea rudelor, un drum ce va deveni iniţiatic, cercetarea trecutului dezvăluindu-i din ce în ce mai tare, de fapt, adevărul despre prezent, despre relaţia cu soţul său.

În distribuţie: Carmen Tănase, Emilia Popescu, Mirela Oprișor, Natalia Călin, Adrian Titieni, Vlad Zamfirescu și Tudor Istodor.

Regia: Mimi Brănescu

6 septembrie Pe o pânză de păianjen – găzduit la TNB Sala Studio

O piesă care tratează frumusețea dar și fragilitatea relațiilor interpersonale și mai ales de cuplu. Spectacolul pornește din registrul comic exploziv, tranzitează prin zona umorului fin și ironiei subtile, ȋși urmează parcursul prin câteva momente de reflecție și chiar analiză psihologică și culminează cu o schimbare de perspectivă ce dă totul peste cap. O poveste cu tâlc, ce ne reamintește să nu uităm să privim și dincolo de ceea ce pare evident, să nu cădem pradă rutinei și să avem mereu ochii și inima deschise către și pentru persoanele de lângă noi.

Distribuție: Medeea Marinescu, Marius Manole/Andi Vasluianu, Mirela Oprișor, Vlad Zamfirescu, Diana Roman

Regia: Vlad Zamfirescu

7 septembrie – Şi cu pisica ce-aţi făcut – găzduit la TNB Sala Ion Caramitru

”Şi cu pisica ce-aţi făcut?” este o comedie-aventură, ȋn care Lia Bugnar dirijează povestea ȋntr-o maniera un pic diferită, care cucerește spectatorii și provoacă actorii. Distribuția reunește mai multe generații și tipologii ale scenei: doamna Rodica Mandache este deopotrivă fermecatoare și dramatică, Marius Manole este pierzatorul absolut, Medeea Marinescu este aristocrata stilată, Mariei Buză ȋi revine o interesantă partitură ce ȋi pune ȋn valoare atât glasul cât și talentul actoricesc, Anghel Damian este plin de vervă și umor iar Lia Bugnar are o postură surpriză care dinamizează cursul acțiunii. Rezultă o comedie altfel, ȋn care destăinuirile scot la iveală mult mai mult decât răspunsul la întrebarea-titlu: „Și cu pisica ce-ați făcut?”

Distribuţie: Rodica Mandache, Marius Manole, Medeea Marinescu, Maria Buză, Lia Bugnar şi Anghel Damian.

Text şi regie: Lia Bugnar

10 şi 11 septembrie – Gaiţele – găzduit la TNB Sala Ion Caramitru

Cu Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Virginia Rogin și Adriana Trandafir în prim-plan, “Gaițele” este un spectacol de mare forță dramatică dar și de un umor savuros și o ironie intensă.  Cele patru foarte apreciate actrițe, alături de Manuela Hărăbor, Gabriel Fătu, Tudor Istodor, Ion Ionuț Ciocia și mulți alții, vă invită în lumea deformată a lui Alexandru Kirițescu pentru a înțelege de ce spectacolul este cunoscut şi sub numele “Cuibul de viespi”.

Titlu reper din repertoriul autohton, piesa captivează privitorul cu personajele puternic conturate,  dinamica jocului și tumultul acţiunii. Accentele de caricatură prin care sunt puse ȋn lumina moravurile vremii şi umorul uneori amar, alteori ironic, dar tot timpul debordant completează această satiră socială ȋn registru comic.

Distribuţie completă: Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Adriana Trandafir, Virginia Rogin, Manuela Hărăbor/Ioana Ancea, Tudor Istodor, Diana Cavallioti, Gabriel Fătu, Doina Teodoru/Andreea Chiriţescu, Ion Ionuţ Ciocia, Cosmina Dobrotă/Mariangela Coldea.

Regia: Gelu Colceag

12 & 13 septembrie – Tache, Ianke şi Cadâr – găzduit la TNB Sala Ion Caramitru

Celebra comedie “Tache, Ianke și Cadâr,” de data aceasta ȋn regia lui Horațiu Mălăele, mizează pe diferențele interculturale ca motor al angrenajului comic, dar și ca baza a unei lecții despre toleranță și acceptare. Spectacolul vine cu o distribuție remarcabilă ce garantează un tablou cu personaje captivante. Horațiu Mălăele este omul potrivit la locul potrivit, ȋn postura evreului Ianke, Mihai Constantin este foarte autentic ȋn rolul românului Tache, iar Răzvan Vasilescu ȋl ȋntruchipează cu mult șarm și culoare pe bonomul Cadâr. Interacțiunea celor trei negustori este izvorul momentelor comice, dar și și o invitație către a reflecta și a găsi calea spre acceptare prin ȋnțelegere și incluziune. “Gura lumii” este concretizată scenic ȋn cele două personajele exponențiale, Baba Safta și Ilie, roluri cu care ne ȋncântă Dana Dogaru și Adrian Ciobanu. Iar din mai tânăra generație de nume ale scenei, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin prind aripi ȋn rolurile celor doi ȋndrăgostiți – Ana și Ionel.

Ȋn noua montare piesa are vigoare dar și farmec și ȋși consolidează sucesul cu fiecare nouă reprezentație.

Distribuție: Horațiu Mălăele, pe Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin.

Regia: Horațiu Mălăele

Bătrâna şi hoţul – 15 septembrie TNB Sala Ion Caramitru

În direcția de scenă a lui Radu Ghilaș, Rodica Mandache, Marius Manole se întrec în situații și replici savuroase, într-un spectacol ce pendulează între comedie şi nostalgie. Un hoț tânăr, naiv și romantic intră într-un muzeu să fure o capodoperă. Custodele muzeului e o doamnă bătrână cu o energie atomică. Urmează o luptă îndârjită și până în ultima secundă nu știm „cine câștigă”.

„Bătrâna şi hoţul” este cea mai jucată piesă a dramaturgului contemporan Viorel Savin, pe care publicul mai matur şi-o aduce aminte pentru că a fost difuzată de TVR în repetate rânduri, cu regretata actriţă Irina Răchiţeanu-Şirianu în rolul principal.

În distribuţie: Rodica Mandache, Marius Manole şi Alin Aronovici

Regia: Radu Ghilaş 

Biletele sunt disponibile pe: Proticket.ro, Ticketstore.ro, BLT.ro şi Bilet.ro.