10 antreprenoare din România ce au idei sau afaceri aflate la început de drum în sectorul agroalimentar, vor beneficia de training-uri gratuite, acces la mentori și experți în business pentru a-și accelera sustenabil ideile, prin programul Empowering Women in Agrifood (EWA), dezvoltat de EIT Food și organizat de Impact Hub București. În plus, participantele pot câștiga 10.000 de euro pentru finanțarea afacerii lor. Cu obiectivul de a inspira, de a oferi modele de bune practici și de a învăța din experiențe concrete, de a stimula și motiva participarea femeilor în dezvoltarea de afaceri în sectorul agricol, EWA își propune să susțină femeile antreprenor la început de drum să își dezvolte ideile de afaceri.

 Aflat la cea de-a doua ediție, EWA își propune să accelereze ideile și afacerile în domeniul agri-food deținute de femei printr-un program de cinci luni ce include training-uri gratuite, mentorat personalizat de la experți în sectorul agroalimentar, evenimente antreprenoriale, resurse informaționale și o finanțare de 10.000 euro.

Antreprenoarele care au un start-up în domeniul agroalimentar, cu o vechime mai mică de doi ani și care nu au obținut până acum finanțări mai mari de 30.000 euro pot aplica pentru un loc în program până pe 13 iunie, într-un proces de aplicare simplu și rapid care presupune completarea unui formular.

Ulterior, în funcție de criteriile de eligibilitate, organizatorii selectează cele 10 antreprenoare care vor beneficia de cinci luni de training și mentorat. Acestea vor participa, de asemenea, și la evenimentele principale care vor avea loc din iulie până în decembrie 2021: Matchmaking, Masterclass de business și evenimentul de Pitching & Networking.

 „Empowering Women in Agrifood a fost un program pilot de succes, din perspectiva mea de project manager al ediției 2020. M-am bucurat să văd 10 antreprenoare pline de curaj și cu dorința de a duce afacerile lor la un alt nivel. Ca dovadă a implicării lor, peste jumătate dintre ele au realizat parteneriate noi în cadrul programului și absolut toate au declarat că relația și colaborarea cu mentorii programului au ajutat la creșterea afacerilor sau ideilor lor. Încurajez orice femeie care are o idee în domeniul agroalimentar să se înscrie în programul EWA 2021”, declară Irina Simulescu, Project Manager EWA 2020.

 Despre ediția Empowering Women in Agrifood 2020

 La ediția Empowering Women in Agrifood 2020, un program dezvoltat de EIT Food și implementat în România de Impact Hub Bucharest, au participat 50 de femei antreprenor din cinci țări europene (Cehia, Portugalia, România, Spania și Turcia).

Ediția pilot s-a desfășurat pe parcursul a cinci luni de mentorat personalizat și sesiuni de networking, iar la finalul programului, cele 10 participante finaliste au susținut pitch-urile în fața juriului și au expus progresul înregistrat, precum și intențiile de dezvoltare a business-ului și nevoile identificate. Două dintre acestea au fost desemnate câștigătoare, Ibolya Oprea, fondatoarea Reset și câștigătoare a sumei de 5.000 de euro și Cosmina Dinu, fondatoarea Fermei de păsări pășunate și câștigătoare a sumei de 10.000 de euro.

Ediția pilot a reunit mentori cu experiență diversă și ancorați în realitatea sectorului agroalimentar precum Cezar Nourescu – Fondator CBNagro.tech, Romeo Vasilache – Director executiv al Fundației pentru Dezvoltarea Agriculturii, Mircea Vădan – Manager/Board Member în cadrul Activize.Tech/Cluj Startups, Adina Crețu – Project Manager al platformei Startarium, Cristina Chiriță – Expert Entrepreneurship and Innovation Ecosystems UEFISCDI, Mihai Mihu – Project Manager Mall Țărănesc, Anca Fîrtat – CEO Sunday Bagels&Coffee și Fondator Sunday Biteș, Ștefania Cristescu – Director Marketing și Comunicare Patria Bank, Stelian Burduhos – Fondator HORECA LAND ROMANIA, Mădălina Cocan – Marketing Manager Lăptăria cu caimac.

 În România, EWA este organizat de Impact Hub, care a devenit, recent, reprezentantul EIT Food în România în calitate de punct de contact pentru reprezentanții locali din sectorul agroalimentar. Rolul Impact Hub Bucharest ca EIT Food Hub în România este de a sprijini inovatorii și antreprenorii, de a organiza training-uri și conferințe pentru studenți, antreprenori, instituții, companii sau centre de cercetare, de a facilita dezvoltarea ecosistemului agroalimentar.

Mai multe detalii despre program și despre modalitatea de înscriere sunt disponibile pe website-ul Impact Hub București.

Despre organizatori

Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) este un organism al UE, creat de Uniunea Europeană în 2008 pentru a consolida capacitatea de inovare a Europei. EIT Food este un consorțiu pan-European care activează în zona antreprenoriatului și inovației în sectorul agroalimentar. Membrii comunității EIT Food sunt actori la nivel global în industria alimentară: peste 85 de parteneri din mediul de afaceri de top, centre de cercetare și universități.

Impact Hub Bucharest dezvoltă în permanență noi programe de accelerare și incubare pentru a susține ecosistemul antreprenorial din România. Începând cu 2021, reprezentăm oficial EIT Food în România ca EIT Food Hub. Suntem punctul de contact pentru reprezentanții locali din sectorul agroalimentar, cu rolul de a sprijini inovatorii și antreprenorii și de a facilita dezvoltarea acestui sector strategic.