Sunt doi muzicieni din categoria cei mai buni dintre cei buni. Ne bucurăm să putem anunța în cadrul Stagiunii de marți seara un recital de excepție susținut de violoncelistul Constantin Borodin și de pianistul Daniel Dascălu. Programul ales certifică talentul, măiestria și ambiția celor doi interpreți: lucrări de referință din repertoriul cameral semnate de Schumann, Brahms, Debussy și Arvo Pärt.

Constantin Borodin este un discipol al profesorului Marin Cazacu. A beneficiat de două burse Erasmus, la Conservatorul Regal din Ghent și la Universitatea de Arte din Berlin. Tânărul violoncelist a obținut deja peste 20 de premii. Amintim: Finalist la Concursul Internațional Riga Classic Strings (Letonia 2018), Semifinalist la Concursul Internațional Aram Khachaturian din Armenia (2022), Premiul I și Premiul Special al Ambasadei Franței la concursul Mihail Jora (București 2019), Premiul III – Concursul Internațional Domenico Gabrielli (Berlin 2021) si Premiul II – Concursul Internațional George Enescu (București 2022). Constantin Borodin susținut recitale la București, Berlin, Strasbourg, Rutesheim, Reichenau an der Rax, Ochsenhausen, Ghent, Berna, Chișinău și în cele mai importante orașe ale României.

Daniel Dascălu este absolvent al Universității de Muzică din Viena, clasa de pian a profesorului Martin Hughes. Este licențiat al Universității Naționale de Muzică din București, clasa prof. univ. dr. Dana Borșan, sub îndrumarea căreia, în februarie 2021, a obținut titlul de Doctor în Muzică. În 2022, a absolvit studii postgraduale de muzică de cameră la Universitatea din Viena, la clasa prof. Stefan Mendl. A susținut recitaluri în diferite orașe europene, printre care Viena, Salzburg, München, Dresda, Brescia, Split. Începând cu anul 2021 este lector universitar titular al Universității Naționale de Muzică din București

Marți, 6 februarie, ora 11, Ateneul Român, Sala mică
Recital cameral
CONSTANTIN BORODIN – violoncel
DANIEL DASCĂLU – pian
Program
Arvo Pärt – Fratres pentru violoncel şi pian
Robert Schumann – Fantasiestücke pentru violoncel şi pian, op. 73
Johannes Brahms – Sonata în mi minor pentru pian şi violoncel, op. 38
Claude Debussy – Sonata în re minor pentru violoncel şi pian

Coproducător Radio România Muzical

Biletele se pot cumpăra
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00, Telefon: 021.315.68.75)
– Online, accesând site-ul www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“.
Stagiunea de marți seara este un proiect care a luat naștere în anul 2008 și este realizat în parteneriat cu Radio România Muzical. A fost creat, în principal, cu intenția de a susține și a prezenta publicului tineri muzicieni români care s-au remarcat în competiții internaționale, sau care se află la studii în străinătate.