Veranda Mall, împreună cu Autentic Events, organizează anul acesta târgul de Crăciun pentru locuitorii din zona Obor și nu numai, cu produse specifice acestei perioade și distracție pentru toată familia. Târgul va fi deschis zilnic, între orele 10:00 – 22:00, până la data de 7 ianuarie. Zona de distracție, numită și Veranda lui Moș Crăciun, va fi luminată în fiecare seară și va transforma târgul într-o zonă ideală pentru a petrece timpul liber în compania celor dragi.

În cadrul târgului vor fi prezenți peste 15 comercianți din diferite zone ale țării, cu produse tradițional românești precum sarmale, plăcinte moldovenești, vin fiert, bunătăți maramureșene sau decorațiuni. Vizitatorii târgului se vor putea bucura și de preparate dulci, cum ar fi turtă dulce sau cozonac. Atmosfera de sărbătoare este completată perfect de căsuțele din târg, care au fost împodobite de sezon.

Moș Crăciun va fi și el prezent la târg, unde va veni pe sania trasă de reni și îi va aștepta pe cei mici pentru a le oferi cadouri. Ajutoarele de nădejde ale Moşului, spiridușii, vor cânta, vor dansa și vor spune povești tematice alături de copii.

Mai multe detalii despre Târgul de Crăciun sunt disponibile pe website-ul www.verandamall.ro sau pe pagina de Facebook Veranda Mall.

Despre Veranda

Veranda Mall este primul centru comercial de proximitate din București, dezvoltat de Professional Imo Partners S.A. (fosta Prodplast Imobiliare S.A.), în zona Obor, inaugurat pe 27 octombrie 2016. Proiectul are o suprafață totală de aproape 30.000 de metri pătrați, incluzând spații comerciale, restaurante, cafenele și o zonă verde de 15.000 mp. Printre chiriași se numără Carrefour, H&M, Tati, CCC, Deichmann, LC Waikiki, Noriel, Pepco, Gerovital, Yves Rocher, Optiblu, Sensiblu, Maxbet, KFC, Starbucks, Pizza Coloseum, McDonald’s, Salad Box, Orange, Arsis-Vodafone și IQ BOX – Telekom. Centrul commercial are ca agent unic de închiriere compania de consultanţă imobiliară CBRE, care se ocupă și de managementul Veranda Mall. Investiția totală pentru dezvoltarea centrului comercial Veranda Mall, proiectat de arhitecții englezi Chapman Taylor și Studio 10M, atinge nivelul de 60 de milioane de euro.