TAROM susţine pregatirea profesională a viitorilor specialişti în aviaţie şi desfăşoară stagii de pregătire practică a elevilor din învăţământul profesional şi tehnic din Colegiul Tehnic de Aeronautică “Henri Coandă” pe următoarele specializări:

Tehnician instalaţii de bord (clasa XI B-18 elevi), Tehnician aviaţie (clasa XIC-19 elevi), Tehnician aviaţie (clasa XI D-20 elevi), Tehnician instalaţii de bord (clasa XII B-22 elevi), Tehnician aviaţie (clasa XIIC-20 elevi şi clasa XII D-20 elevi). La sfârşitul stagiilor de pregătire practică, elevii vor primi de la Compania TAROM un atestat de practică care le va fi de mare ajutor în vederea angajării lor în domeniu.

“Compania TAROM a iniţiat proiectul pentru pregatirea profesională a viitorilor specialişti în aviaţie pentru a încuraja tinerii care doresc să dobândească o specializare, o meserie respectată şi extrem de frumoasă. În aceeaşi măsură, compania TAROM doreşte să se implice în formarea viitorilor specialişti pentru a ne asigura forţa de muncă pe viitor. Ne dorim ca oamenii care vor ieşi la pensie din această companie să fie înlocuiţi de alţii cu aceleaşi calităţi: profesionalism, dedicare, pasiune şi seriozitate”, a declarat Christian Heinzmann, Director General TAROM.

Stagiul de practică este de 2 săptămâni/an pentru fiecare specializare/clasa (1 saptamână/semestru, 6 ore/zi, program 9:00 – 15:00). La finalul stagiului de pregătire, cadrul didactic/tutore liceu, împreună cu tutorele TAROM evaluează nivelul de dobândire a competenţelor de către practicant pe baza fişei de observaţie/evaluare a unei probe orale/interviu şi a unei probe practice.

“Protocolul de colaborare încheiat pentru efectuarea stagiilor de pregătire practică a elevilor din ciclul superior al liceului, filiera tehnologică, având calificări profesionale din domeniul aeronauticii, este benefic pentru elevii noştri. Aceştia au posibilitatea de a dobândi competenţe prevăzute în standardele de pregatire profesională, astfel încât să devină pe viitor specialişti în domeniu. Performantele elevilor noştri au fost apreciate şi de către alte companii de top fiind selectaţi absolvenţi ai Colegiului nostru, care au semnat contracte de muncă pentru specializări din domeniul aviaţiei”, a declarat doamna Prof. Ing. Coralia Barosan, director Colegiul Tehnic de Aeronautică “Henri Coandă” .

Despre TAROM

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).

Cu un trecut ce se întinde pe mai mult de o jumătate de secol, istoria Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române începe odată cu dezvoltarea industriei aeronautice, un domeniu în care România – prin Aurel Vlaicu, Traian Vuia şi Henri Coandă – s-a remarcat, alături de Statele Unite ale Americii.

În anul 1920, în România a luat fiinţă una dintre primele linii comerciale din lume, CFRNA – Compania Franco-Română pentru Navigaţie Aeriană, care a fost, de altfel, şi prima companie aeriană – din istoria aviaţiei – cu operare trans-continentală.

În 1926, compania s-a reorganizat şi şi-a schimbat denumirea în CIDNA – Compania Internaţională pentru Navigaţie Aeriană, pentru ca, în 1930, să-şi schimbe din nou numele, devenind Societatea Naţională LARES – Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat.

Anul 1945 aduce o nouă reorganizare iar LARES este înlocuită de Compania Aeriană TARS – Transporturile Aeriene Româno – Sovietice, care se afla în subordinea guvernului român şi a celui sovietic, dar al cărei personal a fost selecţionat tot din rândul celor care lucraseră pentru LARES.

După încă o reorganizare, LARES îşi schimbă numele şi devine, în data de 18 septembrie 1954 – TAROM, Transporturile Aeriene Române. Compania avea, atunci, o flotă compusă din aeronavele de producţie sovietică Lisunov Li 2 şi Ilyushin II – 14.

1966 – TAROM efectua primul zbor peste Atlantic.

1969 – TAROM îşi adaugă o premieră mondială în palmares: avionul românesc IL 18 cu însemnele TAROM a parcurs distanţa de peste 50 de mii de kilometri în jurul lumii, în mai puţin de 80 de ore de zbor. Aeronava avea la bord 65 de pasageri.

Începând cu anul 1973 – se achiziţionează aeronave „lung curier” şi se deschid noi linii trans-continentale la New York si Beijing. Capacitatea de transport a TAROM-ului era atunci de zece ori mai mare faţă de anul înfiinţării companiei.

25 iunie 2010 – Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM este membră a Alianţei SkyTeam, eveniment istoric ce marchează intrarea companiei naţionale într-o nouă epocă a existenţei sale.

În prezent, TAROM operează zboruri pe 43 de rute din Europa şi Orientul Mijlociu.