Conceput ca o platformă artistică de prezentare a celor mai proaspete și relevante viziuni din teatrul noii generații, THEATER NETWORKING TALENTS / TNT va aduce la Craiova, între 5 și 9 iulie 2022, artiști din toate domeniile artelor spectacolului și new media.
După doi ani în care situația epidemiologică a făcut imposibilă organizarea festivalului, a IV-a ediție a TNT va fi dedicată absolvenților facultăților de regie de teatru din România în promoțiile 2020/2021/2022 (licență și masterat), aceștia fiind invitați să se înscrie cu spectacolele de absolvire, până la data de 29 aprilie 2022.
Coordonat de regizorul Bobi Pricop, festivalul organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” și Departamentul Arte și Media din cadrul Universității Craiova, cu sprijinul partenerilor: Casa de Cultură „Traian Demetrescu” și UNITER, oferă noilor generații de regizori șansa de a-și prezenta spectacolele de absolvire într-un mediu profesionist, în cadrul unui showcase, în fața unui public format din manageri de teatre, producători independenți sau selecționeri de festivaluri, dar și scenografi, compozitori, coregrafi și alți viitori colegi de breaslă. (Click aici pentru o retrospectivă a ediției din 2019)
În acest an se lansează și un open call pentru instalații stradale, realizate în cadrul unor rezidențe de creație la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”. Acest concurs de proiecte este adresat atât artiștilor plastici, scenografilor, audio/video designerilor, cât și artiștilor sau colectivelor de artiști care propun instalații stradale, de exterior, care să redefinească spațiul urban. Ele vor fi produse și/sau finalizate în săptămâna 28 iunie ̶ 4 iulie, iar apoi expuse pe durata festivalului în Piața William Shakespeare și/sau Parcul Teatrului Naţional.
Se deschid, de asemenea, înscrierile pentru TNTeammates (25 de artiști colaboratori ai regizorilor de teatru: teatrologi, scenografi, compozitori, coregrafi, performeri, traducători, dramaturgi, sound, light și video designeri) și pentru People of TNT (25 de absolvenți de regie din ultimii zece ani, studenți, masteranzi, doctoranzi, personalul academic al facultăților de teatru).
În parteneriat cu Institutul Goethe, TNT continuă și în 2022 etapele programului New Stages South-East, în cadrul cărora cinci echipe formate din tineri regizori și dramaturgi din România vor continua lucrul la proiectele lor teatrale, sub îndrumarea mentorilor Theodor Cristian Popescu (regizor) & Rebekka Kricheldorf (dramaturg).
Este cea de-a doua ediție în care festivalul nu are caracter competițional, esențiale fiind dialogul și întâlnirile dintre artiști și producători. La finalul festivalului, managerii și directorii artistici prezenți sunt invitați să anunțe viitoarele colaborări cu regizorii spectacolelor de absolvire din showcase-ul TNT. Vlad Drăgulescu, directorul artistic al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, va alege un absolvent care va monta un spectacol în Sala Studio, în următoarea stagiune.
CÂND: 5-9 iulie 2022
UNDE: Craiova, unul dintre cele mai importante centre universitare din România, va deveni din nou pentru câteva zile o adevărată scenă culturală contemporană, conectată la vibrația unui teatru tânăr, curajos și surprinzător.
Spectacolele se vor juca la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova (Sala Amza Pellea, Sala Ion D. Sîrbu, Sala Atelier) și la Departamentului de Arte al Universității din Craiova (Sala Studio și Aula Buia).
CONDIȚII DE ÎNSCRIERE:
⇒ Festivalul Tinerilor Regizori
– festivalul se adresează regizorilor de teatru absolvenți în anii universitari 2020/2021/2022 (Licență sau Master)
– pentru înscrieri, participanții pot propune spectacolul de absolvire până pe 29 aprilie 2022 pe adresa de e-mail tntcraiova@gmail.com, împreună următoarele date:
- Numele spectacolului (*sau al piesei)
- Numele regizorului, CV regizor
- Link transfer cu înregistrarea spectacolului (în cazul în care spectacolul nu este finalizat, se vor trimite un text scris/testimonial video în care participantul își argumentează alegerea și conceptul regizoral, precum și o înregistrare a 15-30 de minute dintr-o repetiție reprezentativă)
- fișa de participare completă (componența exactă a echipei care va face deplasarea)
⇒ TNTeammates & People of TNT:
– pentru înscrieri, participanții (artiști colaboratori ai regizorilor de teatru sau absolvenți de regie din ultimii zece ani, studenți, masteranzi, doctoranzi, personalul academic al facultăților de teatru) sunt rugați să trimită un CV însoțit de un portofoliu la adresa tntcraiova@gmail.com, până pe data de 29 aprilie 2022.
⇒Open call – instalații stradale:
– pentru a se înscrie la concursul de proiecte, participanții pot trimite propuneri de instalații urbane, interactive sau nu, inspirate de teme relevante pentru artiști creatori, până pe data de 29 aprilie 2022, pe adresa de e-mail tntcraiova@gmail.com, împreună cu următoarele date: descrierea proiectului (concept, relevanță, etc.), o schiță a propunerii, bugetul necesar (limita 15000 RON), timpul necesar de lucru, portofoliile artiștilor implicați în crearea instalației, precum și alte detalii care pot fi relevante pentru evaluarea proiectului.
Important:
Organizatorii vor deconta cheltuielile de cazare, masă și transport ale participanților.
Selecția participanților va fi anunțată pe data de 5 mai 2022.
Fișa de participare TNT 2022 poate fi descărcată accesând linkul:
https://tncms.ro/wp-content/uploads/2002/04/Fis%CC%A6a-de-participare-TNT-2022.docx
TEATRUL NAȚIONAL „MARIN SORESCU” CRAIOVA https://tncms.ro