Teatrul Stela Popescu continuă întâlnirile cu copiii de miercuri până duminică în parcul Lumea Copiilor

Teatrul ”Stela Popescu“ continuă întâlnirile între copiii bucureşteni şi actorii şi dansatorii săi în programul … “Stela în vacanţă”, proiect estival organizat în Parcul LUMEA COPIILOR în parteneriat cu Primăria Sectorul 4 în perioada 3 iulie – 31 august 2019, săptămânal, de miercuri până duminică, între orele 19.00 şi 20.30.

Pe perioada verii, Teatrul ”Stela Popescu“ pune la dispoziţie bucureştenilor o vacanţă interactivă adresată copiilor între 4 şi 14 ani, promovând mişcarea, expresia corporală, expresia artistică şi jocurile interactive alături de actorii şi dansatorii teatrului, într-un proiect coordonat de Ioana Macarie, într-un spaţiu amenajat în incinta parcului Lumea Copiilor.

Proiectul “Stela în vacanţă” reînvie jocurile copilăriei şi foloseşte energia creativă a copiilor sub îndrumarea actorilor şi dansatorilor teatrului, zilnic în intervalul 19.00-20.30, în lunile iulie şi august astfel: în intervalul 19.00 – 19.45 copiii se vor întâlni cu dansatorii pentru cursuri de balet, mobilitate şi expresie corporală, iar în intervalul 19.45-20.30 vor face echipe de jocuri interactive care se vor adresa atenţiei şi perspicacităţii, improvizaţiei şi imaginatiei, alături de actorii teatrului. Încheierea cursurilor va fi marcată printr-un flash-mob organizat împreună cu copiii.

Teatrul ”Stela Popescu“ se integrează şi mai direct în comunitatea sectorului 4, generând o deschidere mai mare faţă de evenimentele artistice organizate în aer liber, punând accentul pe joc, ca modalitate de creaţie pentru cei mici și pe deschiderea acestora către artele spectacolului de la vârste foarte mici.