Şi în luna august, Teatrul « Stela Popescu » invită copiii la stagiunea estivală în generosul spaţiu al Amfiteatrului în aer liber al Palatului Naţional al Copiilor, pentru a urmări spectacolul Micul Prinţ pe 7 august, de la ora 10, şi spectacolul Lampio şi grăuntele de lumină pe 28 august, de la ora 10.
Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupery, conceptul și coregrafia Ioana Macarie, este un spectacol de teatru – dans despre inocența copilăriei, o călătorie stelară a doi prieteni, cuplu copil – adult, o relație umană care poate fi regăsită, într-o anumită măsură, în orice familie. În această aventură, copilul întâlnește personaje care îl ajută să descopere drumul către simplitatea vieții. Adultul face o călătorie în sens invers și descoperă importanța inocenței în viața adultă. Este o poveste despre prietenie în sensul ei cel mai pur, despre acea prietenie care depășește barierele de vârstă și spațiu.
Povestea delicată și plină de sensibilitate adaptată și dramatizată pentru copii Lampio și grăuntele de lumină de Victoria Pătraşcu continuă să atragă săli pline de copii la Palatul Copiilor. Deviza sub care se petrec toate întâmplările poveştii noastre : „Poți străluci doar atunci când faci ceea ce îți place cu adevărat!” Lampio este un licurici care și-a pierdut lumina. Nu știe unde și când, dar este convins că trebuie să o găseasca. Altfel, ce ar mai fi un licurici pe Pământ fără lumina? Și uite așa apar miracole, magie, prieteni, provocări, iar căutările micului nostru personaj nu se opresc până nu își descoperă menirea în viață, pentru că el asta caută, de fapt. Micul Lampio este erou într-o poveste terapeutică despre curaj, determinare, talent și descoperirea propriei valori. Este un spectacol care trebuie văzut cu sufletul, locul în care oamenii trăiesc cele mai mari transformări.
Biletele se pot cumpăra online, de pe platforma www.mystage.ro sau de la teatrul unde se joacă, în ziua spectacolului
Organizator : Primăria Municipiului Bucureşti prin Teatrul „Stela Popescu”
Parteneri media : Radio România Cultural, România TV, agenţiadecarte.ro, Ziarul de București, mySTAGE.ro, Revista Vitrina cu poezii, Metropola tv, Zile și nopți
Sponsori : InfoCons, DDS Diagnostic, Borsec, Austral
