„Școala de piloți de drone CODE Kids” ajunge la Brabova. Copii din 5 cluburi de programare și robotică gratuite derulate în bibliotecile rurale din sudul României au organizat o filmare-eveniment la cula Izvoranu-Geblescu, pilotându-și simultan dronele pentru a surprinde cât mai bine obiectivul istoric. Copiii selectați reprezintă cluburile CODE Kids din Crâmpoia în județul Olt, Jupânești și Vladimir în județul Gorj, Topoloveni și Rucăr în județul Argeș. Aceștia și-au pus în practică abilitățile dobândite în cadrul unui curs intensiv de pilotare de drone, „Școala de piloți de drone CODE Kids”, urmând ca rezultatul eforturilor lor – un videoclip de prezentare a celebrei cule din Brabova – să fie oferit primăriei pentru a fi folosit în promovarea turistică a zonei.

Cula Izvoranu-Geblescu face parte și din proiectul „Cule în lumină”, lansat de CEZ în 2019, cu scopul de a face cunoscute aceste construcții emblematice din istoria Olteniei.

În 6 ani de activitate, CODE Kids a devenit cea mai mare mișcare națională de coding și STEM, cu peste 4600 de copii din 33 de județe care au beneficiat de cursuri de programare gratuite organizate în biblioteci publice. Programul dezvoltat de Fundația Progress propune o soluție de alfabetizare digitală în rândul copiilor din mediul rural și urban mic, în contextul în care aproape 50% din copiii de la țară iau note sub 5 la Evaluarea Națională la matematică. CEZ Vânzare reprezintă un partener de nădejde al Fundației Progress în efortul comun de a ridica nivelul educației în comunitățile rurale la standarde europene. Cu ajutorul CEZ, fundația a reușit să integreze noi componente educaționale în program. Fie că este vorba de imprimantele 3D oferite de CEZ în 2021, de cele 10 drone donate pentru înființarea “Școlii de piloți de drone” sau de atelierele susținute de voluntarii CEZ, toate eforturile sunt direcționate spre același scop: sprijinul și formarea copiilor din mediul rural.

 “Datorită parteneriatului cu CEZ, Programul CODE Kids are o componentă foarte puternică în sudul țării. Cluburile de programare și robotică din zonă se clasează mereu pe primele locuri la Târgul Național de Știință și ne fac mândri prin rezultatele copiilor, care merg mai departe la licee cu profil de informatică în orașe mari. Anul acesta am adăugat și o componentă de pilotare de drone, care s-a dovedit de foarte mare inters pentru copii, îmbinând tehnologia cu abilitățile lor artistice și creative.“ a declarat Mircea Stan, Director de Programe în cadrul CODE Kids.

“În cei 4 ani de colaborare am observat cum atât proiectul CODE Kids, cât și copiii care fac parte din el s-au dezvoltat sub ochii noștri. Pe lângă coding, proiectul include acum și module de utilizare a imprimantelor 3D și pilotare a dronelor, o tehnologie indispensabilă pentru viitor, în multe ramuri ale industriei, dar mai ales în industria energiei. Ne bucură să vedem cum copiii fructifică la maximum fiecare oportunitate de învățare pe care o primesc și demonstrează de la an la an că reprezintă generația care decodează viitorul.” – Cornelia Szabo, Director Executiv CEZ Vânzare.

Despre Cula Izvoranu-Geblescu

Cula Izvoranu-Geblescu este una dintre cele mai importante case fortificate din sudul României, datând din secolul al XVIII-lea, cu transformări în secolele XIX și XX, care reflectă pierderea importanței sale defensive și introduc elemente de confort modern, după moda vremurilor. Are trei niveluri, prezentând la ultimul etaj un foișor distinctiv cu arce trilobate – loc de odihnă și de belvedere. La începutul secolului XX s-au adăugat o anexă sanitară și o cursivă din lemn, care dublează foișorul, arcadele sale de pe părțile laterale fiind închise prin ferestre. A fost construită de boierul Izvoranu și a aparținut, de-a lungul timpului, lui Radu și Constantin Geblescu și Elvirei Bibescu. În 1951 este naționalizată și folosită ca depozit de cereale și de unelte agricole. După 1990, cula a fost scoasă din uz, degradându-se, însă în anul 2021 au fost finalizate lucrările de reabilitare și consolidare ale culei, cu bani obținuți din Fonduri Europene.

Despre Fundația Progress și CODE Kids

CODE Kids este proiectul flagship al Fundației Progress, premiat în 2022 la Bruxelles la competiția Emerging Europe Awards cu premiul cel mare la categoria Future-proof Education. Fundația Progress este o organizație non guvernamentală, înființată în anul 1996 în Bistrița, ce contribuie la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a persoanelor și grupurilor vulnerabile și ajută oamenii să devină mai puternici prin educație, tehnologie, cercetare și inovație. Organizația oferă sprijin cetățenilor pentru a evolua, a-și valorifica potențialul și a atinge bunăstarea în comunități durabile și reziliente. Prin parteneriatele create, Fundația Progress se concentrează pe facilitarea învățării pe tot parcursul vieții, transferul inovației, crearea de competențe IT și STEM și dezvoltarea de noi metodologii pentru proiectarea participativă și incluziunea socială. În îndeplinirea obiectivelor și pentru a ajunge la orice grup social organizația folosește bibliotecile publice și spațiile comunitare din sate și orașe ca puncte focale de învățare și centre de inovație socială. www.progressfoundation.ro.

Despre CEZ

În data de 31 martie 2021, companiile Distribuție Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power și CEZ România au fost achiziționate de fondurile administrate de Macquarie Infrastuctures and Real Assets (MIRA), parte a Grupului Macquarie din Australia. CEZ Vânzare este principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, cu un portofoliu de clienți casnici și industriali care depășește 1,4 milioane de clienți.