Advertising4U.ro-Comunicate-de-presa-Info-evenimente-Media-NEWSFundatia Calea Victoriei va invita, in 25 aprilie, ora 19.00, la conferinta Templierii, masonii &co. Societatile secrete si istoria lor fascinanta, sustinuta de Monica Neatu.

Istoriile secrete ne atrag, ne starnesc intrebari si curiozitati, avem senzatia ca adevarata istorie ne scapa, ca o plasa deasa de urzeli, ordine misterioase si intalniri enigmatice au facut si desfacut destinul omenirii. Dar este oare penumbra istoriei atat de misterioasa? Sunt societatile secrete, de care s-a tot vorbit inca din Antichitate, o putere ascunsa? Ce si-au dorit fondatorii lor atunci cand le-au creat, s-au gandit ei la conspiratii, protocoale secrete si puteri nemarginite, aproape magice? Si, in fond, putem scrie istoria unei societati secrete?

Iata intrebarile care ne vin in minte, atunci cand incercam sa intelegem istoria confreriilor secrete, ce aluneca, uneori, spre rocambolesc si imensa literatura ce insoteste fenomenul.

Va invitam, asadar, intr-o calatorie fascinanta, pe urmele cavalerilor Templului de la Ierusalim, pentru a afla o istorie a bogatiei si damnarii eterne; ni se vor alatura, apoi, anonimii constructori de catedrale din Europa medievala, pentru a ajunge la momentul infloririi Francmasoneriei, in preajma Revolutiei Franceze.

Nu vom uita nici de misteriile Antichitatii, de misteriosii cathari, de modul in care se facea initierea intr-o societate secreta si, nu in ultimul rand, vom discuta despre fascinantia si mitul din jurul unor documente si societati precum Opus Dei sau Protocoalele Inteleptilor Sionului.

Lector: Monica Neațu
Data: 25 Aprilie 2012; Ora: 19:00
Cost: 30 ron; Cost studenti si pensionari: 25 ron
Locatie: Cafeneaua Librariei Dalles, Blvd. N Balcescu nr 18 (etaj)
Inscriere la CONTACT@VICTORIEI.RO