Îndrăgitul tenor Ştefan von Korch, cunoscut publicului datorită interpretărilor magistrale ale partiturii sale din “Carmina Burana,” multiplelor roluri de operă, dar şi din stagiunii Musical Extravaganza, se alătură numelor de marcă ce vor urca pe scenă în Gala celei de a cincea ediţii a Concursului Naţional de Muzică Clasică “Belcanto” de la Târgovişte. Solistului a cărui voce este adesea considerată inconfundabilă pentru linia de tenor din Carmina Burana, îi revine şi plăcerea de a susţine un recital, pe 30 august, alături de Orchestra Muntenia, sub bagheta maestrului Daniel Jinga. Recitalul va avea loc în cadrul concertului de închidere a concursului, la Cinema Independenţa, de la ora 18.00.

Tenorul Ştefan von Korch spune: „sunt onorat să dau curs invitației domnului Florin Georgescu de a fi prezent pe scenă în recitalul special din seara de închidere, un moment prin care doresc să aduc publicului emoția și frumusețea muzicii clasice.”

Alături de tenorul Ştefan von Korch în juriu vor mai fi prezenţi iluştri reprezentanţi ai scenelor lirice, aplaudaţi în România şi peste hotare: Daniel Jinga, dirijor şi manager Opera Naţională Bucureşti, Lucian Petrean – bariton, manager Opera Braşov, Alin Stoica – tenor, Vlad Miriţă tenor, Iulia Isaev – soprană, Oana Maria Şerban – soprană.

Cea de-a V-a ediție a Festivalului–Concurs Național de Muzică Clasică „Belcanto”, destinat interpreților de muzică clasică, dornici să își construiască o carieră în peisajul muzicii lirice vocal-interpretative va avea loc în perioada 28–30 august 2026, la Târgoviște.

După recitalul de la Târgovişte, tenorul Ştefan von Korch revine la Bucureşti, pentru concertul de deschidere a stagiunii Musical Extravaganza 2026 / 2027, cu concertul „Duelul Tenorilor” programat pe 14 septembrie la Teatrul Naţional – Sala Studio.

Despre ** Ştefan von Korch – Tenor, solist gazdă  Musical Extravaganza**

Ştefan von Korch, aplaudat pentru linia de tenor din Carmina Burana dar şi pentru rolurile din „I Puritani,” „Bărbierul din Sevilla”, „Rigoletto”, „Elixirul Dragostei,” sau „Falstaff”, încântă publicul lunar în postura de solist-gazdă şi coordonator artistic al stagiunii Musical Extravaganza, proiect de pionierat cultural derulat în capitală, cu extensii şi pe scenele din Braşov, Piteşti, Sibiu, Craiova şi Târgu Mureş. 

 Cu o prezenţă dinamică în viaţa culturală naţională şi nu numai, Ştefan von Korch va deschide în această toamnă stagiunile Filarmonicilor din Satu Mare şi Târgu Mureş în lucrarea sa semnătură, „Carmina Burana” şi va reveni pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în concerul „Duelul Tenorilor,”  iar de la început de an, a fost deja prezent pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la Filarmonica Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Arad şi pe scena Operei Naţionale din Iaşi în „Văduva veselă 2.0,” în regia lui Andrei Şerban.

În 2025 a fost singurul solist român în concertele  de mare tradiţie “Los Tres Tenores, ” din America Centrală, alături de solişti din Spania şi Honduras, a debutat la Ateneul Român în “Concert la Curtea Imperială,” a deschis stagiunea Filarmonicii Arad cu “Carmina Burana”, lucrarea sa „semnătură,” în care a şi început anul pe scena Filarmonicii de Stat Transilvania .

Este vocea inconfundabilă  pentru linia de tenor din Carmina  Burana – un pasaj aflat la limita capacităţilor vocii masculine, prin a cărui interpretare navighează cu o ușurință debordantă. Graţie manierei de interpretare  acestei lucrări a fost invitat în peste 40 de spectacole de Carmina Burana, în  Filarmonicile şi Instituţiile de cultură din ţară, dar şi peste hotare, în 2024 revenindu-i onoarea de deschide Festivalul Palermo Classica în această lucrare, cu o apariție aclamată în presa din peninsulă şi din România deopotrivă.

 Numele său se leagă şi de peste 15 spectacole la Opera Naţională din Bucureşti unde a fost de-a lungul vremii invitat în „Bărbierul din Sevilla,, „Elixirul Dragostei” şi „Falstaff,” dar şi de premiera naţională a operei “I Puritani,” de Vicenzo Belinni, una din cele mai înalte partituri scrise pentru voce masculină.

 Anul 2024 l-a încheiat cu apariţii de marcă la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian,  la  Sala Palatului şi la Filarmonicile din Târgu-Mureş şi Timişoara. 

 În anul 2023 a fost singurul solist român din turneul China Tour 2023, alături de Orchestra Reino de Aragon din Spania.

 A bucurat publicul cu vocea sa în 3 premiere naţionale: “I Puritani” şi “La Sonnambula,” ambele de Vicenzo Bellini, lucrarea vocal-simfonică “Messa di Gloria” de Rossini, dar şi în premiera europeană “Traiano in Dacia.”

 În decursul vremii a interpret al rolurile specifice vocii lui din foarte cunoscutele opere: “Rigoletto”, “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul Dragostei”, “Don Pasquale”, pe scenele Operelor din Bucureşti, Cluj şi Iaşi şi este o prezenţă constantă pe scenele filarmonicilor naţionale, “Requiemul” de Mozart, „Oratoriul de Crăciun” de Bach şi „Longesangt” de Mendelssohn.

Pe plan internaţional a concertat la Metropolitan Concert Hall Tokyo, Zhuhai Opera House, Nanjing Poly Grand Theatre şi Chongqing Grand Theatre, Opera Kaiserslautern Germania, Auditoriumul din Zaragoza, Palatul Steri din Palermo, Teatro Verdi Padua Italia, Sala de concerte a Academiei de Muzica Zurich, Teatrul National Bratislava.