Radio România Antena Satelor, cu sprijinul Asociației Pro Consumatori, desfășoară în perioada 15 martie – 30 martie 2019 campania media “Trăiește natural, mănâncă tradițional!”, un demers de promovare a produselor tradiționale românești susținut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Fundaţia Mâine va fi mai bine. Să mănânci tradițional românește nu este un moft și nici un slogan oarecare de marketing. Este perpetuarea unui fel românesc de a fi la care suntem adaptați biologic, este menținerea în circulație a unui patrimoniu național, gustul și savoarea cu care au crescut generații după generații și un sprijin pentru truda unor mâini de român.

Obiectivul concret al campaniei radio derulate de Antena Satelor este acela de a încuraja consumul de produse tradiționale românești, preparate după rețete vechi, fără adaosuri de aditivi, și de promovare a micilor producători din zona rurală.

Seria de emisiuni de dezbateri radio va fi, totodată, prilej de analiză a problemelor cu care se confruntă producătorii de produse tradiţionale româneşti. Alte teme abordate în emisiuni vor fi legate de perspectivele anului 2019 privind comerţul cu produse tradiţionale, înregistrarea produselor tradiţionale la nivel naţional şi european, programele guvernamentale şi europene de susţinere a producătorilor de produse tradiţionale, siguranţa alimentară a produselor tradiţionale, aspecte fiscale şi legislative specifice, precum şi alte teme de interes pentru producătorii şi consumatorii de produse tradiţionale.

Informări și articole online care să sprijine mesajul și obiectivele campaniei se vor posta pe site-urile Radio România Antena Satelor, Asociația Pro Consumatori și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Campania beneficiază și de susținerea unor personalități ale vieții culturale și sportive precum: Ivan Patzaichin, Daniela Sofronie, Mitică Popescu, Mihai Mălaimare, Alexandru Pugna, Constantin Enceanu, Ovidiu Purdea Someș.

Conferinţa de lansare a campaniei media Trăieşte natural, mănâncă tradiţional! va avea loc pe data de 15 martie 2019, de Ziua Internațională a Consumatorilor, la Bucureşti, Hotel Capitol, Calea Victoriei nr. 29. La eveniment şi-au anunţat participarea: conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte Asociația Pro Consumatori, dr. ec. Emil Bojin, vicepreședinte Asociația Pro Consumatori, Alexandru Valentin Țachianu, secretar de stat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Valentin Marin, manager Radio România Antena Satelor, Clara Iancu, redactor-şef Radio România Antena Satelor, dr. Ovidiu Valentin Zvorişteanu, director executiv Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, Andrei Dorobanțu, consilier personal Ministerul Sănătății, Bibiana Stanciulov, director general Sonimpex Topoloveni, producători de produse tradiționale atestate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

„Studiile realizate de APC în ultimii ani au scos la iveală o serie de aspecte mai puțin plăcute ce țin de calitatea produselor alimentare fabricate la nivel industrial, cum ar fi: cârnați țărănești cu 7 E-uri, 9 din 10 mărci de cârnați sunt afumați cu fum lichid/aroma de fum, 4 din 10 mărci de cârnați sunt colorați cu carmin, 3 din 10 mărci de salam de vară nu conțin carne de vită, 7 din 10 mărci de parizer conțin monoglutamat de sodiu și carmin, 4 din 10 mărci de crenvurști conțin carmin, 7 din 10 mărci de pâine feliată și ambalată conțin conservanți, 8 din 10 mărci de bulion/pastă de tomate sunt fabricate din concentrat de tomate de proveniență necunoscută pentru consumatori, 8 din 10 mărci de lapte conțin lapte prelucrat, 3 din 10 mărci de ardei capia conţin zaharină, castraveți din India, murați în Romania cu adaos de metabisulfit de sodiu și clorură de calciu, zacuscă cu ciuperci și 5 lingurițe de zahăr, dulceață de zmeură cu carmin și aromă de dude. Acestea sunt doar câteva din concluziile studiilor realizate de APC care arată cât de mult au fost denaturate alimentele consumate de români. Alternativa la astfel de produse o constituie produsele tradiționale atestate, al căror preț de vânzare este mai mic decât cel al produselor Premium fabricate de industrie.” conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC.

Ivan Patzachin – canoist

“Sunt Ivan Patzachin și aș vrea să transmit tuturor românilor să mănânce cât mai bine, să mănânce ca la mama acasă. Asta înseamnă că trebuie să avem grijă de produsele noastre, de tradițiile noastre, trebuie să le promovăm pentru că avem tradiții frumoase, suntem un popor de oameni buni, primitori. Să mâncați tradițional, să trăiți natural!”

Adrian Bența – Consultant fiscal, auditor financiar

“Sunt Adrian Bența, consultant fiscal și un prieten al Antenei Satelor. Sunt aici ca să confirm și eu că sunt adeptul programului “Trăiește natural, mănâncă tradițional!”, ce își propune să promoveze produsele tradiționale. Îmi aduc aminte de când eram în copilărie ce bună era mâncarea bunicii, ce bun era un bulz din brânză de burduf cu un ou de la o găină din curte. Ne aduce aminte de faptul că această țară este frumoasă, este bogată și mai ales, poate să producă bunuri naturale, tradiționale. Este timpul să revenim la aceste tradiții și să consumăm produse alimentare naturale.”

Alexandru Pugna – Secretar de Stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale

“Sunt Alexandru Pugna, secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale. De copil, am mâncat bunătățile pregătite în mod tradițional de bunica și mama mea. Pentru mine mâncarea tradițională a fost și va ramâne cea mai bună și sunt convins, cea mai sănătoasă mâncare după care, atunci când sunt departe de casă, tânjesc. Vă invit să mâncați produsele noastre tradiționale, mâncarea românească tradițională, sănătoasă și delicioasă! Găsiți multe date în Registrul pus la dispoziție de Ministerul Agriculturii. Trăiți natural, mâncați tradițional!”

Constantin Enceanu – interpret de folclor

“De mic am fost crescut cu produsele tradiționale. Părinții și bunicii m-au crescut sănătos pentru că am mâncat sănătos. Vă invit să consumați cât mai multe produse tradiționale! Ele ne fac să fim mai voioși, mai sănătoși și mai dornici de viață. Susțin campania Radio România Antena Satelor “Trăiește natural, mănâncă tradițional!”.

Daniela Sofronie – gimnastă

“Sunt gimnasta Daniela Sofronie, campioana olimpică la Atena în 2004 și campioana europeană. Vreau să vă transmit că susțin campania demarată de Radio România Antena Satelor “Trăiește natural, mănâncă tradițional! Pe lângă mișcare, sportul înseamnă și o alimentație sănătoasă. De aceea, de când mă știu, consum produse românești fără aditivi, fără chimicale și vă invit și pe dumneavoastră să o faceți. Astfel vă veți proteja sănătatea și cu ajutorul mișcării vă veți dezvolta armonios.Trăiți natural, mâncați tradițional!”

Gabriel Predoi – prof. univ., decanul Facultății de Medicină Veterinară din București

“Sunt profesorul Gabriel Predoi, decanul Facultății de Medicină Veterinară din București din cadrul UMASV București. Susțin campania “Trăiește natural, mănâncă tradițional!, o campanie deosebită, o campanie care impune să ne comportăm de maniera pe care am precizat-o având în vedere că organismul animal, organismul omului a fost construit și este construit să metabolizeze alimente obținute dintr-o dezvoltare naturală de la plante, valorificarea plantelor de către animale, valorificarea animalelor la nivelul producțiilor lor, de la lapte, carne, preparate din lapte, preparate din carne ceea ce înseamnă că organismul uman prin metabolizare va avea parte de o sănătate foarte bună. Ca atare, campania o consider extraordinară și dragi români: să consumăm natural, să mâncăm tradițional!”

Gindrovel Dumitra – medic de familie

“Sunt doctor Gindrovel Dumitra, medic de familie. Vreau să vă spun că sunt una dintre persoanele care consumă produse tradiționale, obținute în mod tradițional de către părinții mei, respectiv de către pacienții mei într-o localitate din mediul rural. Vă recomand tuturor să consumați produsele tradiționale din România pentru că așa cum se poate vedea și cum știți produsele tradiționale ajută să fim o nație sănătoasă. Din acest motiv, susțin campania: “Trăiește natural, mănâncă tradițional!”

Mihai Mălaimare – actor

“Sunt Mihai Mălaimare și susțin campania: “Trăiește natural, mănâncă tradițional! Cred că în mișcarea acestui secol, în mișcarea populației, în mișcarea gândurilor, hrana constituie un element fundamental și cel care va face diferența dintre o țară și un popor dezvoltate și dintre o țară dezvoltată și o țară care rămâne în urmă. Cred că în acest secol XXI atât de vijelios, atât de greu de înțeles, agricultura va însemna pentru fiecare țară, pentru fiecare popor nu doar sursa de hrană, ci și semnalul că întoarcerea către tradiție nu este un lucru de rușine ci un lucru absolut obligatoriu, firesc în orice țară.Tradiția poate defini drumuri în perspectivă, drumuri care nu se abat, drumuri care nu rătăcesc. Este important ca în această călătorie, în acest secol, oamenii să fie sănătoși, iar sănătatea fizică merge mână în mână cu sănătatea spirituală. Așadar să ne hrănim sănătos și să trăim după cum ne-au învățat strămoșii!”

Mitică Popescu – actor

“Sunt actorul Mitică Popescu. Mărturiesc că m-am străduit să mănânc în permanență produse autohtone.Se pare că uneori am reușit. Vă sfătuiesc și pe dumneavoastră să căutați și să aveți șansa să consumați numai și numai produse autohtone!

Ovidiu Purdea Someș – interpret de folclor 

“Bărbat fire blăstămată,

Unde-mi umbli ziua toată?

Umblu mândră prin Ardeal,

Mănânc tradițional și

Trăiesc fain natural…..Sunt Ovidiu Purdea Someș, om popular din dealul Clujului și susțin campania realizată de Radio România Antena Satelor în colaborare cu MADR: “Trăiește natural, mănâncă tradițional!”.

Doina Pleșca – prof. univ, medic primar pediatru

“Numele meu este Doina Anca Pleșca, sunt profesor universitar, medic primar pediatru, medic primar neurologie pediatrică și medic specialist pneumologie pediatrică. Prin natura profilului meseriei mele de pediatru sunt un cetățean care promovează starea de sănătate și când spunem stare de sănătate ne referim prioritar la ceea ce mâncăm pentru că de asta depinde și calitatea vieții noastre și implicit a copiilor noștri. Este foarte important să consumăm produse naturale, să îndrumăm pacienții noștri în a administra copiilor alimente naturale: legume, fructe cât mai multe,produse de carne de calitate, ouă care în felul acesta să asigure o stare de nutriție bună, o dezvoltare motorie, somatică și nu în ultimul rând psihică de calitate viitorilor adulți ai țării noastre.”

Silvia Bogdan – consultant în management financiar

“Sunt Silvia Bogdan, consultant în management financiar și președintele unei organizații de educație pentru tineri. Mă bucur să am ocazia de a evidenția avantajele consumului de produse românești și ca atare a inițiativei Radio România Antena Satelor. Consider că printre avantajele consumului de produse tradiționale românești se numără și acela că sprijină producătorii locali, naționali și regionali să își dezvolte afaceri care să ofere locuri de muncă pentru oamenii din zonele respective. De asemenea, determină un impact semnificativ asupra economiei locale și naționale. Nu în ultimul rând producătorii au posibilitatea să plătească taxe și impozite și care atare să contribuie la dezvoltarea locală în zona în care își desfășoară activitatea. Mi se pare foarte important mai ales pentru noi cei care consumăm produse autohtone , care suntem în căutare de produse ecologice să fie perpetuată tradiția prin consumul produselor din imediata apropiere dar și produse care sunt autentice fiind indiscutabil mult mai proaspete decât cele din impot. De asemenea, consider că produsele românești mai ales din gospodăriile mici oferă calitate și gust mai bun, iar nivelul de procesare cred că este mult mai mic și ca atare chiar dacă ni se pare că ar putea costa mai mult cred că merită toată atenția noastră. Felicit Radio România Antena Satelor pentru această campanie de susținere a produselor tradiționale și a producătorilor autohtoni. E o inițiativă care merită și vă încurajez să faceți la fel”.

Vasile Lungu – inginer agronom, fermier

“Mă numesc Vasile Lungu, sunt inginer agronom, fermier în județul Iași. Susțin campania “Trăiește natural, manâncă tradițional!”. În ferma pe care o conduc obținem foarte multe alimente, nu doar pentru familie, ci și pentru piața agroalimentară. Suntem producători de struguri, fructe, lapte de capră, carne. Avem grijă în permanență ca toate alimentele pe care le producem să le producem natural, cu cât mai puține pesticide pentru a asigura o securitate alimentară nu doar familiei, ci și tuturor cetățenilor din România”.

Teodor Frolu – arhitect

“Sunt Teodor Frolu și sunt arhitect.V-ați gândit vreodată că sarmaua este la fel de importantă ca și Castelul Peleș pentru identitatea noastră națională? Cred că nu. Dar sarmaua e de mai multe feluri, astfel încât nu avem o sarma care reprezintă România. Avem sarmaua de Bucovina, sarmaua de Moldova, sarmaua de Dobrogea, sarmaua de Ardeal. E foarte important când vorbim de produs tradițional să punem accentul pe local, pe componenta locală ce ne definește și ne reprezintă. Întotdeuna când vorbim despre tradițional trebuie să spunem sarmaua de România din Bucovina”.