Turneu International „Stradivarius – ENESCU EXPERIENCE”, la Sala Radio!

Acasa/Arta, Cultura & Entertainment/Arta si Cultura/Turneu International „Stradivarius – ENESCU EXPERIENCE”, la Sala Radio!
  • Turneu International „STRADIVARIUS - ENESCU EXPERIENCE”

Turneu International „STRADIVARIUS - ENESCU EXPERIENCE”

Violonistul ALEXANDRU TOMESCU – unul dintre cei mai cunoscuţi violonişti români, solistul Orchestrelor şi Corurilor Radio care deţine dreptul de a cânta pe vioara STRADIVARIUS ELDER –VOICU – va susţine marţi, 26 mai (19.00), la Sala Radio, alături de pianistul rus EDUARD KUNZ, recitalul de la Bucureşti din cadrul turneului său internaţional „Stradivarius – ENESCU EXPERIENCE”.

Aflat la a 8-a ediţie şi derulat anul acesta sub titlul „ENESCU EXPERIENCE”, turneul Stradivarius iniţiat de Alexandru Tomescu este aşadar dedicat de această dată memoriei lui George Enescu, la 60 ani de la moartea artistului. Programul propus publicului de violonistul român, alături de pianistul Eduard Kunz, este unul special: cei doi vor prezenta, în premieră naţională, integrala operelor lui George Enescu pentru vioară şi pian.

Turneul a debutat în data de 3 mai la Sinaia, loc foarte drag lui Enescu, şi se desfăşoară între 3 mai şi 15 iunie, în 15 oraşe din România, Republica Moldova şi Franţa, unde cei doi muzicieni vor susţine concerte, dar şi o serie de conferinţe şi întâlniri cu tineri din licee şi universităţi. Totodată, această ediţie a turneului este dedicată unei cauze sociale şi de interes public – restaurarea Casei Enescu de la Mihăileni – Botoşani şi transformarea acesteia într-un centru cultural şi muzical internaţional.

ALEXANDRU TOMESCU a evoluat de nenumărate ori atât alături de Orchestra de Cameră Radio, cât şi alături de Orchestra Naţională Radio, pe scena Sălii Radio, dar şi peste hotare, în turnee în Europa şi Asia. Cu o carieră internaţională cuprinzătoare, ce include concerte şi recitaluri în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts  Centre – Tokio, Alexandru Tomescu a propus publicului român în fiecare an, în turneele sale, cele mai ample şi dificile integrale pentru vioară solo – Paganini, Ysaÿe, Bach.

Violonistul român a câştigat în 2013, pentru a doua oară, în urma unui concurs naţional organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, dreptul de a cânta pentru următorii 5 ani pe vioara STRADIVARIUS Elder Voicu. Folosită timp de patru decenii de maestrul Ion Voicu, aceasta este considerată a fi una dintre cele mai frumoase şi bine conservate VIORI STRADIVARIUS din lume.

targ online de nunti, botezuri si alte evenimente
NuntiBotezuriCumetrii.ro

EDUARD KUNZ, pianist inclus de prestigioasa publicaţie BBC Music Magazine în topul celor mai buni 10 pianişti ai viitorului, îl însoţeşte pentru a doua oară pe violonistul Alexandru Tomescu în Turneul „Stradivarius”.

A studiat la Şcoala Gnessin pentru copii supradotaţi din Moscova şi apoi la celebrul Conservator Naţional de Muzică „P. I. Ceaikovski” de la Moscova. Eduard Kunz a obţinut diploma de masterat cu distincţie şi medalie de aur pentru performanţele sale, la Royal Northern College of Music din Anglia. A fost distins cu nu mai puţin de 13 premii I la importante competiţii internaţionale. Legătura sa specială cu România a început prin câştigarea Premiului I la Concursul Internaţional „George Enescu”, în 2007.

Concertează regulat cu orchestre valoroase ale Europei şi ale lumii: BBC Symphony Orchestra, Royal Liverpool Philharmonic, Orchestra Philharmonia, Orchestra Naţională Rusă etc.

Turneul Internaţional Stradivarius – ENESCU EXPERIENCE – 2015 este posibil cu sprijinul:

YAMAHA- PARTENER OFICIAL, oferind pianul YAMAHA pentru susținerea concertelor.

BRD Groupe Societe Generale– SUSŢINĂTORUL OFICIAL AL TURNEULUI

AdGrage, Lukoil – SPONSORI PRINCIPALI

MERCEDES-BENZ – MAȘINA OFICIALĂ a Turneului

Ţuca, Zbârcea și Asociaţii, CEZ România, Angelli, GeneralMed, Securitas, Zenonni– PARTENERI

Partenerii Media: Adevărul, Dilema Veche, Rfi, Hotnews.ro, Observatorul Cultural, Avantaje, VisionMedia, Media Image

Un proiect susținut de: Aeroportul Internațional București, CFR Călători, CFR SA, Metrorex.

Organizatori: Fundația „REMEMBER ENESCU” și Asociația BrandYOU –UP

Co-producatori: TELEVIZIUNEA ROM ANA si RADIO ROMANIA

 

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

 

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Nunta/Botez/Petrecere..? Hai la Targ!