Turneul Național Pianul Călător 13, o ediție cu teme inspirate din folclor, se va încheia pe 30 mai la Bucureşti, cu un penultim concert programat pe 29 mai la Teatrul Naţional din Caracal.

Nici nu am simțit când au trecut aceste concerte. A fost plin peste tot. Sute de oameni au venit în săli să asculte „pianul călător”. Mulți mi-au spus că le-a plăcut această călătorie europeană prin intermediul folclorului. Așa cum am spus și la începutul turneului, în această ediție mi-am propus să călătoresc împreună cu cei care vin să mă asculte prin cele mai neașteptate colțuri ale Europei, recitalurile având un fir roşu – inspiraţia folclorică.” (pianistul Horia Mihail)

Programul Pianului Călător 13 porneşte de la celebrele Dansuri româneşti de Bartok şi continuă cu alte compoziții inspirate din folclor din creaţia lui Schubert, Chopin, Grieg, Glinka, Dvorak, Ravel, Brahms, Brediceanu şi Dan Dediu.

Ca și în anii precedenți, pianistul Horia Mihail a alăturat fiecărei lucrări interpretate o scurtă poveste legată de compozitor sau chiar de experiența proprie:         ”Mi se reconfirmă cât este de importantă stabilirea unei relații prietenoase între artist și public prin povești despre muzica interpretată sau a altor experiențe prin care am trecut în decursul anilor. Încă de la primele turnee de acum 15 ani, am mizat pe această apropiere prin poveste. S-a dovedit un real succes, mai ales că aceste turnee aduc în sală și public mai puțin obișnuit cu sălile de concert” spune pianistul Horia Mihail.

După concertul pe care l-a susținut la Londra pe 4 mai, pianistul Horia Mihail și-a continuat traseul în țară, trecând prin Deva, Brașov, Iași, Roman și Bârlad, urmează Caracal (29 mai) şi concertul final la București, la Sala Radio (30 mai), un loc mereu special pentru pianist:

Sala Radio este un loc special pentru mine. Este locul în care am debutat în urmă cu… 40 de ani și 2 luni, mai exact pe 23 martie 1983. De fiecare dată când pășesc în această sală sunt învăluit de emoția revederii unui public cunoscător, pretențios pe care, până la finalul concertului, mă străduiesc să îl fac fericit – publicul bucureștean.”

În ultimii 13 ani, Horia Mihail a vizitat zeci de orașe din România însoțit de pianul călător sau cântând pe pianele din orașele în care a ajuns, susţinând peste 200 de concerte. Acum, cele 5 piane călătoare sunt încredinţate comunităților din Caracal, Deva, Alba Iulia, Tulcea și Roman.

  • Detalii pe www.pianulcalator.ro 
  • https://youtu.be/Sah47iwdx8I 

ITINERAR:

4 mai –  ICR Londra

8 mai, ora 19  – Deva, Sala Pro Arte

9 mai, ora 19 – Brașov, Sala Patria

17 mai, ora 19  –  Iași, Sala Unirii

18 mai, ora 19  –  Roman, Casa de cultură

19 mai, ora 20.30  –  Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu

29 mai, ora 19  –  Caracal, Teatrul Național

30 mai, ora 19  –  București, Sala Radio

PROGRAM MUZICAL PIANUL CĂLĂTOR 2023

Bartok – Șase Dansuri Populare Românești, Sz. 56

Schubert – Hungarian Melody, în si minor, D.817

Chopin – Patru Mazurci op. 33

Grieg – Improvizații pe două cântece populare norvegiene, op. 29

Glinka – Nouvelles Quadrilles Francaises

Dvorak – Scottish Dances, op. 41

Ravel – Alborada del Gracioso

Brahms – Variațiuni pe un cântec maghiar, op. 21 nr. 2

Brediceanu – Dansuri populare românești

Dediu – Hora din Moldova

Producator: Pro Contemporania

Sponsori: Alliance Healthcare, Ade Gas Oil, Sense, Senia Music

Coproducător: Radio România

Cu sprijinul : JTI

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenția de carte, Viewfinder Solutions, The Culture Club, Tam Tam, Ziarul Metropolis, RFI, Cronicari digitali, www.demilioane.ro

Parteneri culturali și organizatori locali : Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Primăria Municipiului Deva, Colegiul Național Decebal din Deva, Filarmonica de Stat din Brașov, Ateneul Naţional din Iaşi, Casa de Cultură din Roman, Muzeul Vasile Pârvan din Bârlad, Primăria Municipiului Caracal, Asociația Fiii și Prietenii Caracalului, Teatrul Național Caracal, Orchestrele și Corurile Radio România