window.dataLayer = window.dataLayer || []; function gtag(){dataLayer.push(arguments);} gtag('js', new Date()); gtag('config', 'UA-127554769-2');

Advertising4U.ro-Comunicate-de-presa-Info-evenimente-Media-NEWSUltimele două transmisiuni HD la ONB, în această stagiune:


Plácido Domingo – într-o transmisiune în direct de pe scena teatrului Real din Madrid, la Opera Naţională Bucureşti

Joi, 10 mai (21.00), comedia eroică Cyrano de Bergerac(Franco Alfano) va fi transmisă,  în direct, de pe scena  teatrului Real (Madrid) la Sala Studio a Operei Naţionale Bucureşti.      Spectacolul se va difuza în condiţii High Definition.

Regizorul acestui spectacol este nimeni altul decât artistul român Petrică Ionescu, cel care a a semnat în decursul ultimilor ani  regia spectacolelor “Oedipe” şi “Macbeth”, pe scena ONB.

Rolul titular  va fi interpretat de către celebrul  tenor Plácido Domingo, câştigator a 12 premii Grammy.  Alături de acest artist,  soprana  Sondra Radvanovsky va da viaţă Roxanei,  mezzo-soprana Doris Lamprecht va interpreta rolul  Soeur Marthe,   iar  baritonul Ángel Ódena va interpreta rolul lui De Guiche.

Conducerea muzicală va fi asigurată de către  dirijorul Pedro Halffter.

“La Fille mal gardée” – ultima transmisiune în această stagiune a ONB

Miercuri, 16 mai (21.30), spectacolul de balet „La Fille mal gardée” (Ferdinand Hérold) va încheia programul de transmisiuni, în direct, ale unor montări de succes aparţinând celor mai importante teatre lirice din lume. Spectacolul va fi transmis,  în direct, de pe scena  teatrului Royal Opera House- Covent Garden (Londra) la Sala Studio a Operei Naţionale Bucureşti. Spectacolul se va difuza în condiţii High Definition.

Din distribuţia spectacolului fac parte artiştii: Steven McRae (Colas), Roberta Marquez (Lise),  Philip Mosley (Widow),  Ludovic Ondiviela (Alain), Gary Avis (Thomas).

Conducerea muzicală va fi asigurată de către dirijorul Barry Wordsworth.

Preţul biletului pentru fiecare transmisiune este de doar 45 ron. Biletele se pot achiziţiona la Casa de bilete a ONB, de luni până duminică, între orele 9.00 – 13.00 şi 15.00 – 19.00 sau online, pe site-ul instituţiei http://my.operanb.ro/content/view/21/32/lang,ro/.

Transmisiunile sunt realizate cu sprijinul Asociaţiei „Friends of Opera”.

Go to Top