Pentru a o defini în cel mai simplu mod, paletizarea înseamnă plasarea mărfurilor pe un palet, astfel încât acestea să poată fi transportate sau depozitate. De obicei, un număr stabilit de articole va fi plasat într-o cutie care va fi mutată pe un palet odată ce cota a fost atinsă, sau articolele mari din propriile cutii vor fi stivuite pe palet. Implementarea unui cobot pentru a automatiza paletizarea economisește timp și energie, făcând mai ușor și mai rapid transportul mărfurilor în zona fabricii și până la destinația lor finală.

Deși paletizarea este o sarcină critică pentru orice afacere care se ocupă de bunuri fizice, nu este întotdeauna una plăcută. Petrecerea zilei efectuând mișcări repetitive, care pot implica cutii grele, îi pune sub presiune pe angajați și va deveni rapid o activitate plictisitoare chiar și pentru cel mai rezistent angajat. De aceea, multe companii vor introduce un sistem de paletizare cu roboți pentru a automatiza complet procesul. Cu toate acestea, pentru un IMM, dimensiunea și cheltuielile unui robot de paletizare industrial tradițional înseamnă că aceștia nu sunt întotdeauna o perspectivă realistă.

Roboții colaborativi (coboții) oferă o soluție companiilor care doresc să introducă automatizarea în fluxurile lor de lucru fără a fi nevoie să implementeze un robot industrial tradițional. Sunt mai simplu de implementat, mai flexibili și mai rentabili, mai ales când vine vorba de automatizarea paletizării.

CE ESTE UN ROBOT DE PALETIZARE?

Un robot de paletizare este o mașină industrială care poate transfera, sorta și stivui cutii sau articole pe un palet. Cel mai frecvent sunt găsiți la capătul unei linii de producție, făcând stive îngrijite de produse pe care un stivuitor le poate lua pentru depozitare sau transport. Există o mulțime de aplicații industriale pentru coboții de paletizare, de la manipularea robotizată a materialelor până la alegerea articolelor corecte de ambalat.

Aceste mașini inteligente automatizează sarcini potențial nesigure și plictisitoare, care pot duce în timp la RSI (vătămări corporale produse prin acţiuni repetitive) sau la leziuni sau accidente bruște asociate cu încărcarea. Oamenii obosesc sau se plictisesc, expunându-se riscului de a ridica incorect sau încetini ritmul de lucru, dar o mașină va păstra forma corectă și o viteză constantă pe toată durata sa de viață.

IMPORTANȚA PALETIZĂRII

Automatizarea nu înseamnă doar pasul către o companie mai profitabilă. În prezent, este din ce în ce mai necesar pentru o companie să se asigure că se poate adapta pentru a îndeplini preferințele în schimbare ale clienților și cerințele de reglementare. Menținerea ritmului rapid al schimbărilor din sectorul industrial este o prioritate strategică pentru fiecare companie, iar coboții sunt un instrument flexibil și eficient din punct de vedere al costurilor și pot ajuta în acest sens.

Există două aspecte importante de luat în considerare. În primul rând, costul ambalajelor produselor este în creștere, în principal din cauza perturbărilor continue provocate de schimbările socioeconomice, precum și a presiunii inflației care afectează toate industriile. Alți factori, cum ar fi tarifele de transport marfă mai mari, congestionarea porturilor și lipsa de containere și forță de muncă, înseamnă că producătorii sunt puși la grea încercare atunci când vine vorba de ambalarea și expedierea produselor lor.

În al doilea rând, ciclurile de viață ale produselor se scurtează. Multe companii își generează cea mai mare parte a veniturilor din produse noi și se pare că produsele pe termen lung care se află într-un portofoliu relativ neschimbat de ani de zile sunt din ce în ce mai rare. Consumatorii și clienții doresc inovație și caracteristici noi, ceea ce înseamnă că viteza de producție, agilitatea și productivitatea nu au fost niciodată mai importante.

Coboții de paletizare sunt o modalitate eficientă de gestionare a acestor riscuri și a creșterii costurilor. La fel de potrivit pentru mediul de producție cu volume mici, cât și pentru sarcini repetitive care implică cantități mari, un cobot poate ajuta o companie să se adapteze la un peisaj comercial în schimbare, să depășească deficitul de forță de muncă și să reducă costurile operaționale.

CUM POATE FI PERSONALIZAT UN ROBOT DE PALETIZARE?

Paletizarea este o categorie largă. Companiile folosesc roboți de paletizare pentru o mulțime de sarcini, inclusiv pentru manipularea articolelor extrem de delicate, cum ar fi sticla, articole cu formă ciudată sau dificil de apucat, produse care pot fi deteriorate de atingerea umană sau chiar materiale periculoase. Pentru a satisface o gamă largă de nevoi, există o mulțime de efectori finali numiți „clești” care permit personalizarea cobotului de paletizare în funcție de activitatea desfășurată.

Există un clește pentru aproape orice fel de sarcină de paletizare. Un clește cu vid folosește aspirația pentru a transporta articole dintr-un loc în altul, ceea ce ar putea fi ideal pentru un articol greu de manevrat sau ușor de strivit. Cleștii magnetici pot muta cu ușurință produsele metalice. Un clește în formă de mână poate prelua cu precizie articole și le poate plasa în cutii ca parte a procesului de paletizare.

DE CE SOFTWARE ȘI HARDWARE este NEVOIE PENTRU UN SISTEM DE PALETIZARE?

Folosirea unui cobot pentru paletizare, presupune în primul rând câteva elemente hardware esențiale – brațul cobot. În general, un braț cu o sarcină utilă mai mare va fi mai potrivit pentru unele sarcini de paletizare, deoarece va crește greutatea care poate fi mutată. Pentru alte sarcini, este nevoie de o rază de acțiune mai mare decât de o sarcină utilă mai mare, deci de un alt model de cobot. De asemenea, trebuie ales un efector final adecvat (cunoscut și sub numele de dispozitiv pentru capăt de braț sau EOAT) în funcție de elementele care vor fi mutate.

Pentru ca un cobot să poată finaliza automat sarcinile, va trebui, de asemenea, să i se atribuie software-ul potrivit. Diferite produse permit setarea unor căi personalizate de mișcare fără a utiliza calcule complexe, în timp ce altele sunt proiectate pentru o precizie inginerească maximă. Ecosistemul UR+ are mai mult de 340 de kituri, efectori finali și piese de software care pot fi folosite de către companii pentru a își adapta cobotul/coboții în funcție de nevoile specifice.

UN ROBOT DE PALETIZARE ARE LIMITăRI?

Deși implementarea mai multor tipuri de soluții de paletizare cu brațe robotizate este posibilă, tehnologia are unele limitări. Coboții sunt mult mai mici și mai ușori decât roboții industriali, ceea ce înseamnă că au capacități de ridicare mai modeste. Dacă trebuie manipulate mărfuri grele care depășesc 16 kg, coboții UR nu vor avea capabilitatea să satisfacă nevoile de paletizare, deoarece au o capacitate de sarcină utilă de până la 16 kg.

Atunci când sunt manipulate articole care sunt plasate în două locuri aflate la distanță unul de celălalt, coboții ar putea să nu fie alegerea potrivită. Un braț cobot cu o rază de acțiune maximă de 1300 mm (51,2 ft) este ideal pentru paletizarea între doi europaleți. Un robot industrial tradițional, pe de altă parte, poate acoperi distanțe mai mari, atunci când paletizează mărfuri pe linia de producție.

Chiar dacă coboții pot paletiza mărfurile pentru perioade mai lungi de timp decât oamenii și pot elibera angajații de această muncă obositoare și repetitivă, viteza lor este încă sub cea oferită de un robot industrial tradițional. Pentru a funcționa în siguranță, fără bariere de protecție și fără a pune în pericol lucrătorii, paletizarea cu roboți colaborativi este adesea mai lentă decât în cazul în care sunt folosite alte opțiuni de automatizare. Cu toate acestea, companiile care au implementat un cobot în procesele lor de paletizare încă susțin că obțin câștiguri considerabile la capitolul productivitate.

Un factor important pentru aceste rezultate pozitive se datorează faptului că roboții colaborativi sunt un instrument excelent pentru abordarea blocajelor în fluxul de lucru. Aceștia pot, de exemplu, să răspundă nevoii lucrătorilor umani de a face pauze sau nevoii de verificări manuale pentru a asigura consistența și regularitatea. Există modalități de a elimina cu ușurință blocajele din procesele de paletizare pentru a crește eficiența și rezultatele.

AU NEVOIE ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII DE UN SISTEM DE PALETIZARE CU ROBOȚI?

Un sistem de paletizare cu roboți va îmbunătăți nivelul de eficiență și de productivitate în întreprinderile mici. Cu un număr limitat de angajați pe linie, IMM-urile sunt mai vulnerabile la îmbolnăvirea sau uzura personalului. Angajații implicați și mulțumiți sunt mai puțin probabil să-și părăsească locul de muncă decât cei care sunt plictisiți sau nefericiți. Automatizarea unei sarcini obositoare, cum ar fi paletizarea, va elibera oamenii pentru o muncă mai satisfăcătoare. Făcând rolurile angajaților mai atractive, o companie își poate păstra angajați performanți.

Dacă la toate acestea se adaugă și agravarea deficitului global de competențe, pe care un sondaj McKinsey arată că 87% dintre companiile globale îl exprimentează deja sau sunt pe cale să se confrunte cu el, reiese clar că roboții de paletizare sunt o investiție bună.

Despre Universal Robots

Universal Robots își propune să împuternicească schimbarea în modul în care se desfășoară munca folosind platforma sa de robotică de ultimă generație. De la introducerea primului robot colaborativ (cobot) comercial din lume în 2008, UR a dezvoltat un portofoliu de produse care include UR3e, UR5e, UR10e și UR16e, și reflectă o gamă largă de acoperiri și sarcini utile. Fiecare model este susținut de o selecție largă de efectori terminale, software, accesorii și kituri de aplicații din ecosistemul UR+. Acest lucru permite coboților să fie utilizați într-o gamă largă de industrii și înseamnă că pot fi redistribuiți în diverse sarcini. Compania, care face parte din Teradyne Inc., are sediul central în Odense, Danemarca și are birouri regionale în Statele Unite, Germania, Franța, Spania, Italia, Cehia, România, Rusia, Turcia, China, India, Japonia, Coreea de Sud, Singapore și Mexic. Universal Robots a instalat peste 50.000 de coboți în întreaga lume.