Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Editura ARCB vă invită la lansarea cărții „Urmându-și instinctul: povestiri anecdotice cu animale”, semnat de E. S. Mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiul Apostolic al Sfântului Scaun în România și Republica Moldova.

Evenimentul va avea loc joi, 30 iunie 2022 de la ora 18:00, la sediul Muzeului din Șos. Kiseleff nr. 1, și se va bucura de prezența autorului cărții, E. S. Mons. Miguel Maury Buendía, a dlui dr. Luis Ovidiu Popa, directorului Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, a dnei Diana Turconi, scriitoare, și a dnei Ana Gentea, traducătoarea cărții.

„De mult timp prietenii mei m-au îndemnat să pun pe hârtie întâmplările pe care le povesteam despre animale, declară E. S. Mons. Miguel Maury Buendía. Drept care acum, la o vârstă respectabilă și cu ceva timp la dispoziție, am considerat că este un moment potrivit să pun mâna pe stilou, ca autor, și să încerc să scriu ceva pe cât posibil original, frumos și adevărat, fără pretenția de a elabora un tratat de zoologie sau, cu atât mai puțin, o carte de fabule – au trecut vremurile fabuliștilor și ale iluminiștilor. Singura mea intenție a fost să consemnez fapte de viață care ar fi rămas probabil neobservate, dacă nu aș fi făcut efortul de a mi le aminti și a le pune în ordine; de aceea, în cele din urmă, cartea a căpătat un caracter aproape autobiografic.

Sunt convins că fiecare dintre noi ar putea spune povești asemănătoare. Ideea este că pe acestea le-am trăit personal și, prin transformarea lor în exercițiu literar, au devenit – pe măsură ce scriam, o introspecție în căutarea amintirilor și a explicațiilor, așa încât întâmplări banale, trăite superficial, au căpătat o consistență pe care nu o intuisem, nici nu o sesizasem mai înainte, fără a prezenta totuși lucrurile trăite ca pe niște mistere ce nu vor putea fi nicicând lămurute pe deplin.”

Evenimentul va fi punctat de un intermezzo muzical și va fi urmat de o sesiune de autografe.

Detalii: www.antipa.ro