URZEALA TEXTULUI - un workshop pentru o poveste de succes

În spatele fiecărui eveniment important se află un scenariu de succes. Te-ai gândit care e legătura dintre teatru și o emisiune TV, un clip, o campanie publicitară sau un eveniment “unicat”? Câteva structuri dramatice bine gândite. Dacă vrei să ştii mai multe vino la cele 8 întâlniri cu lect. univ. dr. Ana-Maria Nistor. După workshop s-ar putea să te apuci de altceva sau, cine știe?, poți fi viitorul dramaturg montat la Godot Cafe-Teatru.

Despre ce e vorba?

Se strâng câțiva oameni (nu mulți) și fac, desfac, analizează și inventează povești.

Ce se întâmplă, de fapt?

La finalul workshopului cursanții și profesorul se luminează: Aha!, Asta era!, Evrika! etc. sau, cel puțin, vor rosti mult mai pătrunși cuvinte precum tensiune, climax, protagonist, aristotelic, hazard, final deschis, indicație de cod…

Cum, când și unde?

La o cafea. În jurul unor foi de hârtie, în general gândind și dezbătând chestiunea în cauză. Toate acestea, în perioada 25 mai – 1 iulie, la Godot Cafe-Teatru, după un orar flexibil, stabilit de comun acord cu participanții.

Înscrierile se fac în perioada 8 – 18 mai, la adresa urzealatextului@gmail.com.

Preț: 600 lei. Pentru studenții și absolvenții de teatru se fac reduceri de 25%.

Numărul locurilor este limitat și chiar dacă afirmația pare o șmecherie de marketing, e pe bune!

Ana-Maria Nistor este lect.univ.dr. la Facultatea de Teatru din cadrul UNATC „I.L. Caragiale” București, unde predă Istoria teatrului universal, Teatru contemporan și Analiza textului dramatic. Este critic de teatru, scenarist și autor a trei cărți: despre public și receptare – Teatrokratia, al volumului Cele mai frumoase 100 de piese de teatru – o incursiune în dramaturgia universală și al recentei Piața Teatrului – scena interbelică văzută de scriitori. Colaborează cu ziare și reviste importante, a fost redactor șef adj. la TimeOut București, scrie scenarii TV și dramatizări. Printre alte distincții, a primit Premiul Studenților ANOSR – Profesor Bologna – Marii profesori care ne inspiră.

 

Contact: urzealatextului@gmail.com | www.facebook.com/urzealatextului

Godot Cafe-Teatru propune un concept unic, îmbinând fizionomia unei cafenele cu cea a teatrului clasic. Este un spaţiu multicultural elegant, cu atmosferă interbelică, dotat cu scenă, cortină şi pian. Un loc în care pur şi simplu te simţi bine. Dedicat exclusiv evenimentelor culturale independente, Godot prezintă în fiecare seară spectacole de teatru contemporan, concerte, impro-show-uri, proiecţii de film sau expoziţii de fotografie. Din noiembrie 2010, când şi-a deschis porţile, Godot a fost gazda unui număr impresionant de artişti care au susţinut spectacole şi concerte cu sala plină. La Godot, cafeaua se serveşte alături de artiştii preferaţi, în fiecare zi, pe Str. Blănari nr. 14.

Godot Cafe-Teatru | Str. Blanari 14 | 0736 414 244 | 021 316 16 82 | contact@godotcafeteatru.ro | godotcafeteatru.ro

Go to Top