Veranda Mall organizează în perioada 1-12 martie concursul “Cea mai iubită mamă merită cea mai frumoasă zi”, premiul constând într-un răsfăţ în valoare de 1.000 de euro valabil la cele aproximativ 100 de magazine din centrul comercial, precum şi o şedinţă gratuită de make-up oferită de Sephora.
“Luna martie este dedicată femeilor, deci și un bun prilej de a le mulțumi prin cuvinte și cadouri pentru tot ce fac pentru noi. De această dată organizăm un concurs prin care provocăm familia să le demonstreze cât de importante sunt în viaţa lor, printr-un exercițiu creativ. Orice femeie își dorește, pe lângă armonie în familie, să aibă rochia mult visată din vitrină, un look de invidiat, colierul din reclame sau parfumul preferat, iar marele premiu va contribui la îndeplinirea acestor dorințe”, afirmă Maria Crăciun, Center Manager Veranda Mall.
Pentru a participa la concurs, este necesar un cont pe Facebook. Utilizatorul care compune cea mai creativă urare pentru mama sa și o postează pe pagina de Facebook Veranda Mall va fi desemnat câştigător, prin intermediul unei extrageri, care va avea loc pe 12 martie. Mai multe detalii și regulamentul sunt disponibile pe site-ul Veranda Mall.
De asemenea, până pe 12 martie, pentru cei interesați să găsească cel mai potrivit dar cu ocazia acestei sărbători, Târgul de Cadouri de la Veranda Mall propune o ofertă variată de produse, de la bijuterii, cosmetice, articole handmade la cărţi şi decoraţiuni pentru casă.
În timp ce mămicile fac cumpărături, Veranda Mall așteaptă copiii la activitățile creative și educaționale cu care i-a obișnuit deja în fiecare săptămână. Acestea au loc lângă Intrarea Amfiteatru a centrului comercial, iar accesul este gratuit. Astfel, în weekend-ul 4-5 martie, pentru cei mici se organizează ateliere de bricolaj, în care vor învăța să creeze propria jucărie, pe care ulterior o vor lua acasă. Mai mult decât atât, copiii sunt invitați în perioada 11-12, respectiv 18-19 martie să participe la piese de teatru organizate de Centrul Cultural Petre Ţuţea.
Pentru pasionații de IT și tehnologie, ECDL ROMÂNIA în parteneriat cu Veranda Mall, oferă tinerilor posibilitatea de a-și testa gratuit competenţele digitale. Elevii din şcoala primară pot participa la cursuri IT interactive, în timp ce liceenii care intenţionează să se înscrie în programul internaţional de certificare ECDL sunt încurajaţi să ia parte la simulările gratuite, după modelul ECDL PROFIL BAC. Totodată, ECDL EduHub din cadrul Veranda Mall va oferi demonstraţii ECDL 3D Printing și acces la imprimante 3D.
–
Despre Veranda
Veranda Mall este primul centru comercial de proximitate din București, dezvoltat de Professional Imo Partners S.A. (fosta Prodplast Imobiliare S.A.), în zona Obor, inaugurat pe 27 octombrie 2016. Proiectul are o suprafață totală de aproape 30.000 de metri pătrați, incluzând spații comerciale, restaurante, cafenele și o zonă verde de 15.000 mp. Printre chiriași se numără Carrefour, H&M, Tati, CCC, Deichmann, LC Waikiki, Noriel, Pepco, Gerovital, Yves Rocher, Optiblu, Sensiblu, Maxbet, KFC, Starbucks, Pizza Coloseum, McDonald’s, Salad Box, Orange, Arsis-Vodafone și IQ BOX – Telekom. Centrul comercial are ca agent unic de închiriere compania de consultanţă imobiliară CBRE, care se ocupă și de managementul Veranda Mall. Investiția totală pentru dezvoltarea centrului comercial Veranda Mall, proiectat de arhitecții englezi Chapman Taylor și Studio 10M atinge nivelul de 60 de milioane de euro. Pentru mai multe informaţii despre evenimente sau noutăţi din Veranda Mall, puteţi accesa pagina de web www.verandamall.ro sau pagina oficială de Facebook Veranda Mall.