Celebrul violonist Dmitry Sitkovetsky, Președintele Juriului pentru secțiunea de vioară a Concursului Internațional George Enescu, ediția a XIX-a, va susține vineri, 6 septembrie 2024, ora 19:00, un recital excepțional pe scena Ateneului Român, alături de bine-cunoscutul violoncelist de origine română Valentin Răduțiu și de pianistul Lukas Geniušas. Evenimentul face parte din Seria de recitaluri pe care Concursul Enescu o oferă publicului meloman pe parcursul desfășurării competiției internaționale. 

 Programul evenimentului va cuprinde Sonata în la minor pentru arpeggione și pian D. 821, Sonata în la major pentru vioară și pian D. 574 și Trio nr. 1 în si bemol major op. 99 de Franz Schubert.

 Personalitate emblematică și Președinte al Secțiunii de Vioară din cadrul celei de a XIX-a ediții a Concursului Internațional George Enescu, Dmitry Sitkovetsky este un artist a cărui carieră se întinde pe mai bine de patru decenii. Sitkovetsky este celebru la nivel mondial ca violonist, dirijor, creator, aranjor și facilitator, iar celebra sa carieră de violonist este documentată într-o discografie ce cuprinde peste 40 de înregistrări ce reflectă amploarea impresionantă a repertoriului său. Discurile au fost înregistrate împreună cu Orchestra Simfonică din Londra, Philharmonia și Orchestra Regală Concertgebouw, Sitkovetsky având alături artiști legendari, precum Colin Davis, Mariss Jansons, Neville Marriner și Yehudi Menuhin.

Sitkovetsky a cântat cu cele mai importante orchestre din lume, printre care Filarmonica din Berlin, Orchestra Simfonică din Chicago, Orchestra din Cleveland, Filarmonica din Los Angeles, Gewandhaus Leipzig, Filarmonica din New York, Orchestra Simfonică NHK, Orchestra din Philadelphia.

În 1990, Sitkovetsky a fondat Orchestra de Cameră New European Strings (NES) – care reunește cei mai distinși interpreți de coarde din cele mai bune ansambluri europene, atât din lumea muzicală rusă, cât și din cea occidentală.

Numele lui Dmitry Sitkovetsky a devenit, de asemenea, sinonim cu arta transcripției. Versiunile sale emblematice pentru orchestră și trio de coarde ale Variațiunilor Goldberg de Bach au căpătat un caracter de sine stătător. În urma acestui succes fără precedent, a continuat să aranjeze peste 50 de lucrări de referință semnate de compozitori precum Bartók, Beethoven, Brahms, Haydn, Schnittke și Șostakovici.

Laureat al Concursului Internațional George Enescu din 2011, Valentin Răduțiu este considerat „unul dintre cei mai talentați violonceliști ai zilelor noastre” și a fost apreciat de Süddeutsche Zeitung pentru „sunetul masculin strălucitor, distinctiv și incitant”.

 Răduțiu a concertat cu ansambluri precum Orchestra Simfonică Germană din Berlin, Filarmonica Radiodifuziunii Germane din Saarbrücken, orchestrele simfonice MDR Leipzig și SWR Stuttgart, Orchestra de Cameră din München, Camerata Salzburg, Orchestra Germană a Filarmonicii de Cameră din Bremen, Filarmonica “George Enescu” și Orchestra Națională Radio, Orchestra Națională Simfonică din Letonia, Sinfonietta din Hong Kong, Orchestra de Cameră din Württemberg Heilbronn, Filarmonica din Praga, Orchestra de Cameră din Stuttgart, Filarmonica Cehă și Orchestra Simfonică World Youth.

În 2014, Valentin Răduțiu a lansat, alături de Per Rundberg, un album cu integrala lucrărilor pentru violoncel și pian de George Enescu, iar discul a fost considerat de către critici o înregistrare de referință (Hänssler Classic), după ce, în 2013, a colaborat cu compozitorul și dirijorul Peter Ruzicka la înregistrarea, în premieră, a Concertului pentru violoncel și a lucrărilor camerale pentru violoncel de Ruzicka. Alte apariții discografice includ: Haydn, Mozart/Cassadó, C.P.E. Bach cu Orchestra de Cameră din München (2016), Haydn, J.Ch. Bach, Janson cu Orchestra de Cameră din Württemberg Heilbronn (2019).

Din 2019, Valentin Răduțiu activează ca prim-violoncelist în Orchestra Simfonică Germană din Berlin, iar din 2021 este profesor universitar la Conservatorul Carl Maria von Weber din Dresda.

 Apreciat pentru „sclipirea și maturitatea sa” (The Guardian), pianistul Lukas Geniušas s-a impus ca unul dintre cei mai fascinanți și deosebiți artiști ai generației sale. Pianistul a susținut recitaluri în cele mai prestigioase săli din întreaga lume, cum ar fi Wigmore Hall, Elbphilharmonie Hamburg, Concertgebouw Amsterdam, Sala Gaveau, Louvre Auditorium, Frick Collection New York, Sala Verdi din Milano și Sala Mare a Conservatorului din Moscova. Lukas Geniušas este invitat să cânte alături de cele mai importante ansambluri internaționale, printre care se numără Orchestra Simfonică NHK, orchestrele simfonice din Philadelphia, Paris, Toronto, Orchestra Royal Northern Sinfonia și Orchestra de Cameră Scoțiană, sub bagheta unor dirijori precum Esa-Pekka Salonen, Tugan Sokhiev, Mikhail Pletnev, Maxim Emelyanychev, Leonard Slatkin și Kristiina Poska, printre alții. A realizat înregistrări și concertează în mod regulat cu violonistul Aylen Pritchin, alături de soția sa, pianista Anna Geniushene, și împreună cu soprana Asmik Grigorian pe unele dintre cele mai prestigioase scene din Europa: la festivalurile de la Salzburg și Aix-en-Provence, la Elbphilharmonie, Teatrul Scala din Milano sau la Konzerthaus din Viena.

Lukas Geniušas a oferit recent primele interpretări publice ale Sonatei nr. 1 pentru pian de Rahmaninov, în versiunea originală și integrală, pe care a înregistrat-o și la reședința din Elveția a compozitorului.

Ultimul CD lansat – care a primit recenzii de cinci stele din partea BBC Music și a revistei Gramophone, și a fost distins atât cu Premiul CD-ul lunii acordat de Diapason, cât și cu premiul Choc al revistei Classica – este cel mai recent dintr-o discografie amplă și apreciată de critici.

INFORMAȚII DESPRE BILETE:

 La ediția din acest an a Concursului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii, iubitorii de muzică clasică pot achiziționa atât bilete individuale pentru fiecare concert cât și 3 tipuri de abonamente, prețurile pornind de la 60 de lei.

Biletele și abonamentele pentru concertele și recitalurile organizate în cadrul Concursului Internațional George Enescu se pot achiziționa din platforma de ticketing www.eventim.ro, dar și în format fizic, din Librăriile Cărturești, Librăriile Humanitas, magazinele Carrefour sau Good2Go.

Abonamentul pentru concerte simfonice (5 concerte)

Categoria 1 – 800 de lei

Categoria a 2-a – 640 de lei

Abonamentul pentru recitaluri (6 recitaluri)

Categoria 1 – 720 de lei

Categoria a 2-a – 576 de lei

Abonamentul General pentru recitaluri și concerte simfonice (11 evenimente)

Categoria 1 – 1370 de lei

Categoria a 2-a – 1100 de lei

Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 550 de lei

Bilete individuale pentru concerte simfonice (preț/concert)

Categoria 1 – 200 de lei

Categoria a 2-a – 160 de lei

Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 80 de lei

Bilete individuale pentru recitaluri (preț/recital)

Categoria 1 – 150 de lei

Categoria a 2-a 120 de lei

Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 60 de lei

Studenții, elevii și profesorii școlilor și universităților de muzică din toată țara beneficiază de acces gratuit în baza legitimației școlare și de serviciu, în limita locurilor disponibile.

De asemenea, persoanele cu handicap alături de însoțitorii lor beneficiază de acces gratuit în limita locurilor disponibile, conform legii.

Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru biletele și abonamentele achiziționate de pe alte platforme de ticketing neoficiale.

Organizatorii Concursului Internațional George Enescu oferă acces gratuit la etapele preliminare ale tuturor secțiunilor instrumentale din cadrul concursului care vor avea loc la Universitatea Națională de Muzică din București în perioada 1 – 18 septembrie 2024 și la semifinalele acestora, care vor avea loc la Ateneul Român în data de 8 septembrie (violoncel), 14 septembrie (vioară) și 20 septembrie (pian), nefiind necesară o înregistrare prealabilă.

Concursul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

 Proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii. 

Organizator: ARTEXIM

Co-organizator: Fundația ArtProduction

Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București – ARCUB

Partener principal: Rompetrol

Parteneri: Purcari, SANADOR, Mobexpert, Senia Music, La Mama, Althaus, RetuRo, Nazzuro Aqua, L’Or, Electrecord

Parteneri instituționali: Filarmonica „George Enescu”, Universitatea Națională de Muzică din București, Institutul Cultural Român, Muzeul Național “George Enescu”, Centrul Național de Artă Tinerimea Română, Filarmonica Arad, Filarmonica “Mihail Jora” din Bacău, Filarmonica “Lyra – George Cavadia” Brăila, Filarmonica de Stat Transilvania, Filarmonica Oltenia din Craiova, Filarmonica Moldova din Iași, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploiești, Filarmonica “Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti” din Satu Mare, Filarmonica Banatul din Timișoara, Palatul Culturii “Teodor Costescu” Drobeta – Turnu Severin, Romanian Chamber Orchestra

Partener servicii juridice: Țuca Zbârcea și Asociații

Partener de mobilitate: Blue

Cu sprijinul: Asociația Artiștilor Lutieri din România, Paradigma Film, Compania Națională Aeroporturi București

Partener de monitorizare: MediaTrust