Vodafone are plăcerea să anunțe deschiderea Vodafone Shared Services România, un nou Centru Global de Servicii, care va oferi, din București, servicii IT și de Relații cu Clienții pentru operațiunile Vodafone din Marea Britanie, Germania, Italia, Spania și Irlanda.

Situat în Avrig Business Center, noul Centru (VSS România) și-a început activitatea în mai 2014 și are acum peste 100 de angajați. Până la sfârșitul anului, numărul angajaților va depăși 750, iar în următorii 3 ani se va ajunge la un număr de peste 2.000 de angajați.

“Ne bucurăm că România a fost aleasă pentru înființarea și dezvoltarea noului centru Vodafone Shared Services, care va ajuta companiile din Grupul Vodafone să devină și mai eficiente, într-o piață a telecomunicațiilor extrem de competitivă. VSS Romania va oferi servicii de Asistență pentru clienții unora dintre cele mai mari operațiuni Vodafone din Europa, dar și servicii IT pentru nevoile interne ale acestor divizii. Noul centru va crea mii de locuri de muncă pentru români, în următorii 3 ani, pe măsură ce își va extinde activitatea, fiind cel de-al doilea deschis de Vodafone la București, după Danubius NOC. Astfel, România devine un model de excelență pentru Grupul Vodafone, datorită calităților unice ale forței sale de muncă – performanță în tehnologie și buna cunoaștere a limbilor străine”, a spus Ravinder Takkar, Chief Executive Officer, Vodafone România.

Investiția totală a Vodafone Group Shared Services, pentru dotarea și tehnologizarea sediului, precum și pregătirea noilor angajați din România, este de aproximativ 5 milioane de lire sterline (6,25 milioane de Euro).

“Vodafone Group Shared Services anunță cu plăcere deschiderea unui nou centru global in România. Noul centru va îmbogăți oferta de servicii dedicată operațiunilor globale ale Vodafone cu activități de IT și Relații cu Clienții, oferite în mai multe limbi pentru țările din Europa. România a fost aleasă pentru capabilitățile lingvistice dezvoltate și talentul demonstrat al forței sale de muncă, ceea ce asigură furnizarea de servicii de cea mai bună calitate, la costuri competitive. În prezent, avem un plan ambițios de a ajunge la peste 2.000 de locuri de muncă, în următorii trei ani, în noul Centru”, a spus Steven McCrystal, Group Director, Shared Services.

Concret, VSS România oferă suport clienților Vodafone din Marea Britanie, Germania, Italia, Spania și Irlanda pentru solicitările legate de factură și plăți, administrarea conturilor și remedierea conexiunilor de date. Ca și canale de comunicare, asistența este oferită telefonic, prin chat online sau în regim de back-office. Pe zona de IT, serviciile oferite de VSS România constau în operațiuni de tip “Help Desk”, pentru activitățile interne ale Vodafone Group și ale celor 5 divizii menționate, la care se adaugă managementul aplicațiilor IT și administrarea bazelor de date.

Centrul aduce oportunități de angajare atât pentru absolvenți, cât și pentru studenții cu profilul adecvat. Vodafone dorește să recruteze tineri români cu calitățile necesare, iar cei interesati pot afla detalii despre posturile disponibile, pe www.vodafone.ro, secțiunea Cariere. Toti angajații VSS România beneficiază de training-uri speciale și oportunități de a învăța mai multe despre particularitățile culturale ale țărilor deservite de către VSS.

Acesta este al doilea centru internațional de operațiuni deschis de Grupul Vodafone în România. Vodafone a deschis anul trecut, în România, centrul de operațiuni de rețea Danubius NOC, care monitorizează și gestionează incidentele de rețea pentru 9 operațiuni Vodafone, din Olanda, Germania, Cehia, Ungaria, România, Grecia, Albania, Malta și Italia, ce însumează 90 de milioane de utilizatori. Ca parte a NOC, Vodafone a deschis recent și un Service Operations Center, dedicat monitorizării serviciilor M2M furnizate clienților globali ai Vodafone.

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., cel mai mare grup internațional de telecomunicații mobile din lume, cu aproximativ 434 de milioane de clienți, la 31 martie 2014. Vodafone are divizii în 30 de țări de pe cinci continente și peste 50 de rețele partenere în întreaga lume. Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com.