Bibliotecar la 16 ani este primul proiect al Asociației Curba de Cultură. Timp de 4 luni cât va dura proiectul, 8 tineri din mediul rural cu vârstele între 16 și 18 ani vor organiza activități educaționale pentru tinerii din comuna Izvoarele, județul Prahova. Scopul proiectului este să ofere oportunități de dezvoltare personală și petrecere a timpului liber pentru tinerii din mediul rural.

Tinerii vor crea o ludotecă și o bibliotecă, vor promova educația nonformală în liceele prahovene, vor organiza lecturi de povești pentru preșcolari și ateliere de jocuri pentru adolescenții din comuna Izvoarele.

Obiectivele clare ale proiectului sunt:

1 – creșterea ofertei de programe educaționale și de petrecere a timpului liber adresate tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani din comuna Izvoarele și comunitățile adiacente;

2 – crearea unui spațiu alternativ de petrecere a timpului liber pentru tinerii din comuna Izvoarele și comunitățile adiacente;

3 – promovarea educației nonformale ca alternativă pentru petrecerea timpului liber în rândul tinerilor din comuna Izvoarele și comunitățile adiacente;

4 – dezvoltarea de competențe antreprenoriale în rândul a 8 tineri participanți la proiect din comuna Izvoarele și comunitățile adiacente.

Asociația Curba de Cultură este înființată în anul 2013 în satul Izvoarele, județul Prahova. Misiunea asociației este să contribuie la dezvoltarea adolescenților și tinerilor ca parte integrantă a comunităților în care trăiesc, constienți de apartenența la cultura României și de rolul lor de cetățeni activi și responsabili, folosind educația nonformală ca metodă complementară sistemului formal de educație.

Proiectul este finanțat prin programul Tineret în Acțiune, program al Uniunii Europene care susține activitățile de învățare nonformală pentru tineri, prin finanțarea de proiecte. Programul finanțat de Comisia Europeană, vizează promovarea cetățeniei active în rândul tinerilor, dezvoltarea sentimentelor de solidaritate și toleranță, sprijinirea înțelegerii reciproce între tinerii din diferite țări, promovarea cooperării europene și contribuția la îmbunătățirea calității sistemelor de susținere a activității de tineret.

Mai multe detalii găsiți pe site-ul Asociației Curba de Cultură:

www.curbadecultura.ro

Persoană de contact: Magda Bărăscu

magda@curbadecultura.ro

Mobil: 0754 095 963