Zentiva, cel mai important producător local de medicamente din România și a treia cea mai importantă companie farmaceutică pe piața autohtonă1, a lansat un nou medicament generic pentru afecțiuni respiratorii cronice inflamatorii și obstructive. Medicamentul este o combinație de două substanțe active – salmeterol, bronhodilatator cu durată lungă de acțiune care ajută la menținerea deschisă a căilor respiratorii din plămâni și corticosteroidul fluticazonă, care acționează prin reducerea inflamației de la nivelul tractului respirator.
Noul medicament, cu un dispozitiv de inhalare unic de piață, ușor de folosit în 3 pași, este destinat tratamentului de menținere al astmului bronșic și al bolii pulmonare obstructive cronice, două afecțiuni cu incidență în creștere în România. Efectul sinergic al celor două substanțe active reduce ratele de exacerbare, ale căror consecințe pot fi spitalizarea și riscul de deces în cazul ambelor afecțiuni 2,3.
Astmul bronșic este o boală inflamatorie a căilor aeriene caracterizată prin creșterea răspunsului tractului respirator la o multitudine de stimuli. Se consideră că astmul este cauzat de o combinație de factori genetici și de mediu. În România, prevalența afecțiunii este estimată la 6% din populația totală, respectiv 1,16 milioane persoane afectate, iar numărul acestora este prognozat să crească. În Europa, dintr-o populație totală de 748 milioane, 7 milioane suferă de astm bronșic, adică aproximativ 10%. Numai în ultimii 10 ani, prevalența astmului a manifestat o creștere cu 50%.
Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) este o afecțiune frecventă, în care plămânii şi căile respiratorii suferă modificări importante, de cele mai multe ori ireversibile, care persistă toată viaţa. În Europa, prevalența bolii se situează între 4% și 10%, în timp ce România raportează 860.000 de pacienți cu vârstă de peste 40 de ani, conform Societății Române de Pneumologie. Prevalența BPOC este în creștere cu 0,3% în ultimii 2-5 ani.
„Astmul și boala pulmonară obstructivă sunt afecțiuni cronice frecvente și cu o incidență în creștere, care afectează calitatea vieții pacienților și implică riscuri de sănătate. Din poziția de producător major de medicamente generice, dorim să punem la dispoziția pacienților tratamente moderne, accesibile iar această lansare răspunde așteptărilor medicilor pentru terapii evoluate care adresează afecțiunile respiratorii. Prin formularea specifică și modul de administrare, noul medicament susține medicii și pacienții cu o opțiune terapeutică modernă.”, a declarat Simona Cocoș, Director General Zentiva România și Moldova.
Atât astmul bronsic cât și boala pulmonară obstructivă cronică, sunt afecțiuni cronice care necesită de cele mai multe ori o terapie de menținere de durata. Pentru un management eficient al celor 2 boli un factor deosebit de important este comunicarea eficientă și constantă între medicul curant și pacient. O bună educație a pacientului în ceea ce privește conștientizarea bolii, evitarea factorilor de risc ai exacerbărilor și utilizarea corectă a medicației inhalatorii sunt esențiale în obținerea unei aderențe bune a pacientului la tratament și în controlul eficient al simptomelor.4
Avantajul acestui medicament, care conține o combinație de substanțe cu care există o experiență clinică de aproape 20 de ani în România, este dispozitivul de inhalare ușor de folosit care crește șansele unei aderențe mai bune a pacientului la tratamentul recomandat de către medic.
- Sursa IQVIA Martie 2020-Februarie 2021, date sell-in și sell-out intrări și ieșiri din farmacii
- R. Celli, Standards for the diagnosis and treatment of patients with COPD:a summary of the ATS/ERS position paper, Eur Respir J 2004; 23: 932–946J. D. Spahn, Combination inhaled glucocorticoid/long-acting beta-agonist safety The long and winding road, Ann Allergy Asthma Immunol, 2018
- GOLD 2020 Pocket Guide to COPD Diagnosis, Management and Prognosis
- Global Strategy for Asthma Management and Prevention 2021 update
Important – Pacienții cu afecțiuni respiratorii cronice sunt sfătuiți să meargă regulat la medic pentru evaluarea și monitorizarea afecțiunii și să evite automedicația. În orice situație privind afecțiunile de care suferă și tratamentul necesar, pacienții trebuie să consulte medicul.
În România, grupul Zentiva reunește societățile Zentiva S.A., Labormed-Pharma S.A., Labormed Pharma Trading S.R.L., Be Well Pharma S.R.L. și Solacium Pharma S.R.L., aceasta din urmă fiind distribuitor de suplimente alimentare, dispozitive medicale și OTC. Grupul este un furnizor major de medicamente generice esențiale în cardiologie, oncologie, pneumologie, gastroenterologie, urologie, terapia durerii și pentru sistemul nervos. În prezent, grupul Zentiva exportă din România în țări precum Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, Elveția, Cehia, Rusia, Belarus și altele.
Despre Zentiva – www.zentiva.ro
Zentiva SA este parte a grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanți producători de medicamente generice din Europa. Grupul deține unități de producție la București, Praga și Ankleshwar. În acest moment grupul Zentiva deține 2 fabrici la București: fabrica Zentiva care funcționează neîntrerupt de la inaugurarea sa din 1962 și fabrica Labormed, una dintre cele mai moderne unități de producție a medicamentelor solide orale din România, rezultatul primei investiții greenfield din industria farmaceutică din țara noastră.
În prezent, Zentiva este cel mai mare producător de generice de pe plan local, în volume și valoare.
Alături de echipa grupului Zentiva de peste 4500 de persoane și rețeaua de 4 fabrici, ne străduim să fim campionii medicamentelor generice din Europa, pentru a sprijini mai bine nevoile zilnice de asistență medicală ale oamenilor.