“Ziua Portilor Deschise” si “Saptamana Copilariei” la CFR

Acasa/Informatii UTILE/“Ziua Portilor Deschise” si “Saptamana Copilariei” la CFR
  • aaa_Advertising4U.ro-Platforma _de_Promovare_ONLINE

CFR Călători, CFR SA și CENAFER vor sărbători copilăria prin organizarea evenimentului Ziua Porților Deschise și a două concursuri cu premii.

 

Ziua Porților Deschise este un eveniment dedicat celor mici și se desfășoară în Gara de Nord București, vineri – 29 mai 2015.

În cadrul acestei acțiuni copiii vor avea ocazia să viziteze Salonul Regal, biroul șefului de gară, spectaculoasa dioramă de trenulețe din Muzeul CFR și vor face o scurtă „călătorie imaginară cu trenul”.  De asemenea, vor învăţa că trenul este cel mai prietenos mijloc de transport cu mediul înconjurător şi că regula de bază, pentru efectuarea unei călătorii, este aceea de a avea un bilet!

 

În perioada 1-7 iunie, care va fi declarată Săptămâna copilăriei, pagina de Facebook – Poftiti in vagoane va găzdui două concursuri cu premii tematice:

  • Concurs de creație

După vizită, le propunem celor mici să participe la concursul „Ziua Porților deschise la CFR” prin transmiterea pe pagina de Facebook – Poftiti in vagoane – a unei imagini cu propria creație (desen, eseu, macheta) care să ilustreze experiența feroviară.

  • Concurs de fotografie

În Săptămâna copilăriei, toți cei care călătoresc cu trenul ne pot transmite pe pagina de Facebook – Poftiti in vagoane – imagini inedite cu copii în diverse spații feroviare (trenuri și gări) pentru concursul de fotografie “Călătorii de poveste ale copiilor”.

Creația și fotografia care vor fi apreciate cu cele mai multe like-uri pe pagina de FB,  în perioada 1-7 iunie, vor fi premiate de prietenii noștri pasionați de domeniul feroviar: Micul Modelist (www.miculmodelist.ro – Atelier de modelism feroviar, aeromodelism și navomodelism) și La trenulețe (www.latrenulete.ro).

 

 

Detalii și programări pentru Ziua Porților deschise – la telefon 0735.311.310, Alina Predescu.

Go to Top