Maeștrii Ruxandra Donose, Ramon Vargas și Leontina Văduva au selecționat 20 de viitori cursanți din întreaga lume care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest gen din România, care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

Lista celor 20 de tineri cu vârste între 18 și 30 de ani, selecționați dintr-un total de 50 de muzicieni înscriși, care vor avea șansa de a fi îndrumaţi de cei trei soliști lirici de anvergură internațională, se poate găsi la adresa masterclass.salbekoperafestival.ro.

A fost foarte dificil să selectăm între atâția candidați foarte buni care s-au înscris pentru a participa la acest masterclass. Ne-a luat prin surprindere numărul mare de înscrieri și ne bucurăm că aceste cursuri premium pe care le vom oferi vor avea loc într-un spațiu perfect pentru studiu și creare de viitori maeștri, spune mezzosoprana Ruxandra Donose.

De altfel, unul dintre atuurile acestui program constă în locul special ales de organizatori, Asociația Castel Salbek, pentru aceste cursuri:

Parcul din jurul castelului are numeroşi arbori printre care şi câțiva stejari seculari. Doar pronunțând asta mă gândesc ce spațiu deosebit de studiu se poate crea. Această tabără artistică reprezintă doar un prim pas în încercările noastre de a reda vechea splendoare Castelului Salbek, unul dintre cele mai frumoase castele din vestul României. Totodată, ne propunem să dezvoltăm activități culturale în zonă, cu ajutorul cărora să ajutăm și la dezvoltarea comunităților locale, spune Ana Maria Mihăescu, președintele Asociației Salbek. International Salbek Opera Masterclass se va desfăşura în perioada 23-27 august 2023, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, în județul Arad și se va încheia cu o Gală Extraordinară de Operă în Piaţa Primăriei din Arad, în aer liber, pe 27 august, cu Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijor David Crescenzi, solişti Ruxandra Donose, Ramon Vargas, Leontina Văduva şi o parte dintre cursanţii Salbek Opera Masterclass 2023.

Cursurile se vor ține în mai multe localităţi rurale din împrejurimile domeniului Salbek, în comuna Petriș, într-un mediu potrivit atât pentru studiu, cât și pentru relaxare, în perioada 23-26 august şi se vor încheia pe 27 august cu participarea la repetiţiile şi la Gala Extraordinară de Operă de la Arad.

Un program unic de 5 zile în care cei 20 de participanți vor beneficia, dincolo de ghidajul și îndrumările celor trei vedete internaționale, de posibilitatea de a participa ca asistenți sau parteneri de scenă la repetițiile și la Gala Extraordinară de Operă din Piaţa Primăriei din Arad, organizată în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad.

Întâlnirile informale între profesori şi studenţi din pauzele cursurilor vor avea loc pe esplanada din faţa castelului, sub forma unor opera picnic breaks.

Tematica masterclass-ului va aborda, printre altele, subiecte diverse ale muzicii tradiționale românești și est-europene și influența temelor tradiționale în muzica clasică și cea contemporană, îmbinând tehnicile moderne de interpretare cu metodologia muzicală. Prin urmare, proiectul va fi atât inovator, cât și atractiv datorită abordării sale interdisciplinare și multiculturale.

Lucrul în astfel de grupuri internaționale încurajează un schimb de tradiții culturale, practici de lucru, experiențe personale care contribuie la o bună cunoaștere reciprocă, în cadrul dimensiunii interculturale a proiectului.

Mai multe detalii găsiți pe site-ul www.salbekoperafestival.ro sau masterclass.salbekoperafestival.ro

Email contact : salbekoperamasterclass@gmail.com

Producător: Asociația Castel Salbek

Partener oficial: Erste Private Banking

Parteneri : Medlife, Renovatio

Cu sprijinul : Lion Capital

Parteneri principali: Centrul Municipal de Cultură Arad, Primăria Municipiului Arad, Filarmonica de Stat din Arad

Partener local: Primăria Petriș

Partener media : Radio România