Mișcarea #ParteneriatCivilACUM, o campanie pornită de Asociația MozaiQ împreună cu creatoarea de conținut și activista Aluziva (Alina Greavu), susținută de peste 85 de organizații ale societății civile, ajunge la peste 50.000 de semnături în doar o lună.

Cele peste 50.000 de semnături reprezintă o cerere clară adresată Parlamentului României de a adopta legislația privind parteneriatul civil, care ar asigura recunoașterea legală a cuplurilor necăsătorite heterosexuale sau de același sex.

50.000 de semnături într-o singură lună! Există o susținere autentică, vizibilă și în creștere pentru legea parteneriatului civil. Parlamentul are deja pe masă proiecte legislative, are avize favorabile și are obligații clare stabilite de instanțele europene. În acest moment nu mai există scuze pentru blocaj. Cerem Parlamentului să își îndeplinească responsabilitatea față de toți cetățenii.”, a declarat Vlad Viski, președintele Asociației MozaiQ.

Legalizarea parteneriatelor civile ar asigura un cadru legal pentru toate cuplurile necăsătorite, și heterosexuale și gay, și se referă la drepturi esențiale cum ar fi moștenire, pensie de urmaș, stabilirea regimului bunurilor comune, drept de vizită în spital și cu privire la decizii medicale asupra partenerului, imigrare, co-asigurare. Importanța asigurării acestui cadru legal vine mai ales în contextul în care există hotărâri judecătorești din partea Curții Constituționale a României, Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) care spun că statul român are obligația de a recunoaște cuplurile necăsătorite.

Faptul că am ajuns la 50.000 de semnături într-un timp atât de scurt arată cât de mulți oameni înțeleg că vorbim despre vieți reale, nu despre o dezbatere abstractă. Sunt familii care există deja și care au nevoie de protecție, de siguranță și de recunoaștere. Nu putem continua să le ignorăm. Energia din jurul acestei campanii arată că societatea e mai pregătită decât politicienii, iar presiunea va continua până când această lege va deveni realitate”, a declarat Alina Greavu (Aluziva).

Campania a mobilizat rapid susținători din întreaga țară și a atras sprijinul unui număr tot mai mare de persoane publice, precum europarlamentarul Nicu Ștefănuță, artiștii Delia, Andrei Ursu (WRS), Erika Isac, Lora (Laura Petrescu), Cojo (Andrei-Ovidiu Cojocaru), actori precum Iulian Postelnicu, Katia Pascariu, Ada Galeș, Dan Boldea, Mădălina Brândușe, jurnaliștii Dragoș Pătraru, Andreea Pietroșel, regizorii Radu Jude, Eugen Jebeleanu și Bogdan Georgescu, make-up artista Monica Radu, comedianta Maria Popovici, sociologul Gelu Duminică, scriitoarele Ramona Boldizsar și Cristiana Todiresei, profesor universitar la Northeastern University (Boston) și la MIT Loredana Pădurean, activistul Bogdan Burdușel, designerii Ovidiu Mureșanu și Ioana Dumitrache, antreprenorul Cristian China-Birta, producătoarea Ada Solomon, creatorii de conținut Alexandru Zlăvog, Really Rux, Silviu Faiar, Eveta Stick (Evelina Din), Odi Onyejekwe, Zarug, Stefana Teodoroiu, minti.criminale (Cecilia Adeline), Cosmin Gurău, Andrei Roșca, Zook, Alexandru Barau, Avram Grigore, Janghina (Paraschiv), Edi Brandabura și mulți alți susținători și aliați din toate sferele sociale, inclusiv numeroși psihologi și psihoterapeuți.

În prezent, proiectele legislative privind parteneriatul civil sunt blocate în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, deși România are obligația de a asigura recunoașterea legală a cuplurilor, conform deciziilor instanțelor europene.

Inițiatorii campaniei îi încurajează pe susținători să continue mobilizarea online și să distribuie mesajele folosind hashtagul #ParteneriatCivilACUM.

Petiția poate fi semnată aici:
https://campaniamea.declic.ro/petitions/parteneriat-civil-acum