80% dintre copii ar manca sanatos, daca ar sti ca si eroii lor au acest obicei - Studiu global Beko

Beko, lider al pieței de electrocasnice din Europa, a prezentat rezultatele unui sondaj global care dezvăluie un decalaj în ceea ce privește cunoștințele și interesul copiilor față de o alimentație sănătoasă în comparație cu interesul și cunoștințele lor despre fotbal.

Beko, cu sprijinul partenerilor FC Barcelona, Fundația Barça și UNICEF, a chestionat luna trecută peste 13.500 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani din 18 țări, inclusiv România. Rezultatele arată că cei mici sunt în mod semnificativ mai bine informați despre fotbal decât despre alimentația sănătoasă, iar atunci când vine vorba de a face alegeri alimentare sănătoase, ele pot fi influențate pozitiv.

La întrebarea de ce consumă alimente sănătoase, peste două treimi dintre copiii din toate cele 18 țări au spus că fac acest lucru deoarece înțeleg că este bine pentru ei. În același timp, 80%[1] dintre aceștia au declarat că ar fi mai interesați să mănânce alimente sănătoase dacă eroul sau modelul lor ar face același lucru. La nivelul României, 92% dintre cei 500 de copii chestionați și-ar urma eroul în adoptarea unei diete sănătoase.

Peste 70%[2] dintre copii cunosc numărul de jucători dintr-o echipă profesionistă de fotbal, dar numai o cincime[3] dintre aceștia au știut numărul de porții recomandate de fructe sau legume pe care ar trebui să le mănânce în fiecare zi. Copiii din Franța și din Regatul Unit au dat un exemplu impresionant omologilor lor globali, 78% și 68% dintre copii răspunzând corect în comparație cu SUA (16%), Brazilia (11%), Rusia (9%) sau România (7,8%).

Beko înțelege că este posibil ca cei mici să aibă nevoie de o mână de ajutor de la eroii lor pentru a-și aprofunda cunoștințele despre o alimentație sănătoasă. Inițiativa „Eat Like a Pro” lansată de Beko își propune să inspire copiii să mănânce cel puțin la fel de sănătos precum eroii lor. Promovând online rețetele sănătoase preferate ale jucătorilor FC Barcelona, Beko își dorește ca familiile din întreaga lume să fie inspirate să le prepare acasă.[4]

Campania „Eat Like Pro”, derulată în parteneriat cu UNICEF și Fundația Barça, a fost lansată anul trecut, având misiunea de a contribui la combaterea fenomenului global de obezitate infantilă și de a-i ajuta pe părinți și copii să conștientizeze importanța unei alimentații sănătoase. După ce a obținut sprijin din partea eroilor FC Barcelona într-o campanie online de impact, al cărei succes este recunoscut și prin intermediul premiului câștigat ulterior, Beko a donat 1 milion de euro pentru a finanța șase programe UNICEF în America Latină care sprijină copiii, părinții, școlile și guvernele în vederea adoptării unei alimentații sănătoase. Programele vizează peste 500.000 de copii.

Odată cu prezentarea rezultatelor studiului, Beko lansează și un clip cu Gerard Piqué, jucătorul FC Barcelona și ambasadorul Eat Like a Pro, în cadrul căruia interacționează cu un grup de copii și le testează cunoștințele despre fotbal și mâncare, ocazie cu care își expune propriile obiceiuri alimentare sănătoase.

Deși 7 din 10[5] copii declară că ar prefera să se perfecționeze în materie de fotbal decât să învețe ceva nou despre alimentația sănătoasă, Beko este determinat să încurajeze copiii să urmeze exemplul eroilor de la FC Barcelona pe această temă.

„Prin această nouă etapă a inițiativei Eat like a Pro, dorim să ne întărim angajamentul de a lupta împotriva obezității infantile, împreună cu FC Barcelona, Fundația Barça și UNICEF. Copiii din România  sunt printre ultimii în ceea ce privește cunoștințele despre o alimentație sănătoasă, dar ne bucurăm că sunt printre primii în ceea ce privește influența pozitivă pe care eroii lor ar putea să o aibă. Rezultatele studiului ne confirmă că mai avem mult de lucru, dar în același timp ne determină să continuăm această inițiativă, inspirând părinții și copiii să adopte o alimentație sănătoasă”, a declarat Gabriel-Adrian Eremia, Marketing Director în cadrul Arctic.

„Organizația UNICEF este preocupată de creșterea incidenței obezității infantile din întreaga lume. Promovarea unei alimentații sănătoase în rândul copiilor pentru a inversa această tendință îngrijorătoare este de o importanță capitală. Parteneriatul nostru cu Beko și FC Barcelona face parte din strategia UNICEF de a normaliza alimentația sănătoasă și stilul de viață activ în rândul copiilor și adolescenților din întreaga lume”, a completat Roland Kupka, Senior Advisor pentru Nutriție la UNICEF global.

„Când eram tânăr, nu mă interesa alimentația sănătoasă. Îmi păsa numai de fotbal, dar acest lucru s-a schimbat când m-am alăturat echipei Barça și am început să învăț de la nutriționiștii echipei. Este fantastic să văd pasiunea pentru fotbal în rândul copiilor din întreaga lume și să știu că eu și colegii mei le-o inspirăm. Avem un rol important și în a determina copiii să mănânce sănătos și sunt bucuros că pot face acest lucru prin intermediul inițiativei Beko Eat Like A Pro”, a încheiat Gerard Piqué, jucător la FC Barcelona.

Despre Beko:

Beko este brandul de electrocasnice al Arçelik, prezent în mai mult de 140 de țări. Brandul are în portofoliu linii de produse ce includ electrocasnice mari, aparate de aer condiționat și electrocasnice mici. Beko este liderul pieței de electrocasnice independente și brandul numărul 1 de electrocasnice mari în Marea Britanie. Brandul este Partener Global Principal al FC Barcelona, partener de nume al echipei de baschet masculin Fenerbahçe și Official Supplier al Ligii Europene a Campionatului Legendelor – League of Legends Championship (LEC).

Beko în România

Beko a intrat în portofoliul Arctic în 2003, la scurt timp după preluarea pachetului majoritar al Arctic de către grupul Arçelik. Brandul s-a lansat pe piața din România printr-o gamă completă de electrocasnice, care se diferențiază prin tehnologiile de ultimă oră pe care le integrează și printr-un design modern de produs. De la sub-game de produse special create pentru tinerele familii cu copii (gama Bebeko by Beko, 2005), soluții ingenioase pentru iubitorii de animale (mașina de spălat rufe cu funcția specială PET) sau tehnologia revoluționară cu lumină albastră din gama Beko Smart Blue Line, Beko și-a consolidat poziționarea de brand premium inovator și a devenit una din primele mărci de electrocasnice preferate de români.

 Despre FC Barcelona:

FC Barcelona a fost fondată acum aproape 120 de ani, în anul 1899, și este unică în multe feluri. Clubul este deținut de peste 145.000 de membri și se poate lăuda că este cel mai de succes club de fotbal din Europa, în ultimii ani. În această perioadă, clubul a câștigat patru din cele cinci Ligi ale Campionilor din vitrina clubului și zece din cele 26 de titluri de campioni ai Spaniei. Datorită personalității sale deosebite, „Barça” este recunoscută ca fiind „mai mult decât un club”. Stilul distinctiv al echipei este proiectat în întreaga lume de către cei mai buni jucători și antrenori ai timpului lor.

Toate acestea merg mână în mână cu ambiția sa continuă de a deveni cea mai admirată, iubită și globală instituție sportivă de pe planetă. Această misiune este susținută de principii de bază cum ar fi modestia, efortul, ambiția, respectul și munca în echipă, în timp ce clubul este renumit și pentru angajamentul său față de societate, care este canalizat prin Fundația FC Barcelona și activitatea sa de educare a copiilor prin intermediul valorilor sportului. FC Barcelona are o acoperire globală de peste 315 milioane de fani și este un lider mondial în domeniul social media.

 Despre Fundația Barça:

Fundația Barça a fost lansată în 1994 pentru a sprijini copiii și tinerii celor mai vulnerabile grupuri sociale prin sport și educație în domeniul valorilor, cu scopul de a contribui la construirea unei societăți mai corecte și mai tolerante. Fundația Barça își dezvoltă activitățile sub obiectivele programelor Organizației Națiunilor Unite – Sport pentru Dezvoltare și Dezvoltare Durabilă. Principalele direcții de acțiune sunt accesul și sprijinul educațional, prevenirea violenței și rezolvarea conflictelor în copilărie și combaterea excluziunii sociale și a discriminării. Astăzi, Fundația lucrează cu peste 1.500.000 de beneficiari din întreaga lume.

[1] 80% din totalul de 13,500 de copii chestionați

[2] 72% din totalul de 13,500 de copii chestionați

[3] 21% din totalul de 13,500 de copii chestionați

[4] http://www.eatlikeaprobybeko.com/eatlikeapro-ro/

[5] 71% din totalul de 13,500 de copii chestionați