Filarmonica George Enescu va aduce în Stagiunea 2024-2025, 95 dirijori și soliști români și străini de nivel internațional, dintre care 57 sunt prezenți pentru prima oară în programarea artistică a acestei instituții. Cel mai ambițios și mai bogat de până acum, programul Stagiunii 2024-2025 a fost publicat astăzi pe site, la acest link: https://www.fge.org.ro/calendar, pentru ca melomanii să îl consulte din timp și să decidă dacă vor să cumpere abonamente pentru toată stagiunea sau bilete la anumite concerte.
Abonamentele se vor vinde online în perioada 05 august–19 septembrie 2024 și la casierie în perioada 03-19 septembrie, iar biletele, începând cu data de 20 septembrie. Stagiunea 2024-2025 este dedicată marelui compozitor român George Enescu, de la a cărui moarte se vor împlini 70 de ani în 2025.
Stagiunea simfonică 2024-2025 va fi inaugurată în zilele de joi, 3 octombrie, şi vineri, 4 octombrie, cu un concert extraordinar dirijat de celebrul Mikhail Pletnev, având-o ca solistă pe violonista Ioana Cristina Goicea, cu un program care îmbină atât lucrări cunoscute de publicul Filarmonicii – Alfred Alessandrescu, Amurg de toamnă; Sibelius, Concertul pentru vioară și orchestră -, cât și o premieră – Glazunov, Anotimpurile. Ioana Cristina Goicea este desemnată drept artistă în rezidență în Stagiunea 2024-2025 a Filarmonicii George Enescu.
„Cu Stagiunea 2024-2025, Filarmonica George Enescu face cel mai ambițios pas de până acum spre a-și construi un profil internațional. Vrem să devenim scena unde iubitorii muzicii din România pot asculta de-a lungul întregului an, la București, atât artiști străini renumiți, cât și pe cei mai buni artiști români. Cu invitați precum Vasily Petrenko, Mikhail Pletnev, Charles Dutoit, Daniel Hope, Elisabeth Leonskaja și alții, precum și cu un repertoriu care propune atât lucrări cunoscute, cât și lucrări în premieră, Filarmonica George Enescu va crește ca valoare și va aduce o mare bucurie iubitorilor muzicii. Ne propunem să recâștigăm statutul din perioada interbelică, când Ateneul Român era locul unde veneau să concerteze, împreună cu Filarmonica George Enescu, marii muzicieni ai momentului”, a declarat presei Marin Cazacu, directorul Filarmonicii George Enescu.
Invitații din Stagiunea 2024 – 2025
Un număr de 57 de invitați (adică 60%) sunt pentru prima oară prezenți în Stagiunea Filarmonicii George Enescu, iar printre ei se află mari nume ale muzicii clasice, precum:
– dirijorii Vasily Petrenko, Mikhail Pletnev, Kristjan Järvi, Arnaud Arbet, Renaud Capuçon, Maxime Pascal, Nabil Shehta, Paul Goodwin, Gergely Madaras, José Luis Gomez, Lionel Bringuier, Julian Rachlin, Andrei Boreiko, Alexandre Bloch, Alexander Liebreich, Yan Pascal Tortelier, Roberto Forés Veses, Charles Dutoit, Samy Rachid, Jérémie Rhorer, Dmitri Liss, Carlos Miguel Prieto, Dmitri Jurowski, Jesko Sirvend, Ana Patino Osario, Robert Farkas, Courtney Lewis;
– pianiștii Bruce Liu, David Kaduch, Petr Limonov, Eva Gevorghyan, Alexander Gavrylyuk, Alexandre Tharaud, Katia și Marielle Labèque, Nobuyuki Tsujii;
– violoniștii Daniel Hope, Liza Ferschtman, Alexandra Conunova, Vadim Repin, Alena Baeva;
– violonceliștii Zlatomir Fung, Ivan Karizna, Edgar Moreau;
– trompetista Tine Thing Helseth;
– soliștii vocali Damien Bigourdan (tenor), Marina Belli (mezzosoprană), Peter Kirk (tenor), Charles Rice (bariton), Barnaby Rea (bas), Hye-Youn Lee (soprană), Judit Kutasi (mezzosoprană), Roberto Scandiuzzi (bas), Katerina Knezikova (soprană).
Alături de Orchestra Filarmonicii se vor afla muzicieni de prestigiu apropiați publicului român, precum pianistele Elisabeth Leonskaja şi Elena Bashkirova şi dirijorii Christian Zacharias și Jean-Claude Casadesus. Dintre muzicienii români, sunt invitați artiști consacrați – dirijorii Gabriel Bebeșelea şi Nicolae Moldoveanu, violonistele Mihaela Martin şi Alexandra Conunova, pianiştii Viniciu Moroianu şi Dana Ciocârlie. De asemenea, vor evolua în ipostază solistică și tineri artişti români: violonista Ioana Cristina Goicea (artistă în rezidență în Stagiunea 2024-2025), violoniştii Vlad Stănculeasa şi Valentin Șerban, violonceliștii Valentin Răduțiu şi Andrei Ioniță, pianistul Daniel Ciobanu. Actrița Ana Ularu va urca pe scena Filarmonicii George Enescu în calitate de naratoare, în Simfonia nr. 3, Kaddish, de Bernstein, alături de soprana Ana Maria Labin.
În program: premiere, operă în concert, muzica lui Enescu și toate epocile stilistice
Repertoriul stagiunii cuprinde lucrări reprezentative din toate epocile stilistice, de la Baroc până la muzica contemporană, atât hit-uri iubite de public – lucrări de referinţă de Rahmaninov, Ceaikovski, Beethoven -, cât și piese inedite.
Printre evenimentele incluse în Stagiunea 2024-2025 se numără Patimile după Matei (Matthäus-Passion) de Johann Sebastian Bach, capodoperă a muzicii sacre ce va fi interpretată sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, cu prilejul aniversării, în 2025, a 340 de ani de la naşterea compozitorului.
Filarmonica va aduce în premieră pe scena Ateneului Român două opere în concert: La Voix Humaine de Francis Poulenc şi L’heure espagnole de Maurice Ravel, precum şi piese de muzică contemporană: Arvo Pärt – Silouan’s Song, Olga Viktorova – Quinlong Azure Dragon, Toru Takemitsu – Three Film Scores, Dominique Probst – Uvertura din ciclul Nuées, Kristjan Järvi – Aurora.
Stagiunea 2024-2025 este dedicată lui George Enescu, de la a cărui moarte se vor împlini 70 de ani pe 4 mai 2025. În semn de omagiu, Filarmonica ce îi poartă numele a inclus în stagiune mai multe lucrări ale marelui compozitor român.
Filarmonica George Enescu continuă programul de susţinere a creaţiei contemporane româneşti, iar în Stagiunea 2024-2025 va interpreta în primă audiţie absolută lucrarea Oblatio Lucis, semnată de tânărul compozitor Alin Chelărescu, comandă a Filarmonicii, şi Oratoriul Câmpuri de maci, de Livia Teodorescu Ciocănea, precum şi concertele pentru pian compuse de Carmen Petra-Basacopol şi Paul Constantinescu.
Achiziția de abonamente și bilete
Abonamentele acoperă întreaga stagiune și, dat fiind cadrul legal, se pot achiziționa cu plata lunar sau în două tranșe, pentru prima parte a stagiunii (octombrie-decembrie 2024) și pentru a doua parte a stagiunii (ianuarie-iunie 2025). Pensionarii care au locuri in stal dreapta vor achita tarif de categoria a 2-a.
Pentru rezervarea abonamentelor, vă rugăm să contactați Filarmonica George Enescu prin email la abonamente@fge.org.ro.
Mai multe informații puteți găsi aici https://www.fge.org.ro/biletesiabonamente
Biletele pentru concerte vor fi puse în vânzare începând cu data de 20 septembrie 2024 și vor putea fi achiziționate online sau la casa de bilete a Ateneului.