Președintele juriului Secțiunii de violoncel din cadrul celei de a XIX-a ediții a Concursului Internațional George Enescu – maestrul Arto Noras – a anunțat care sunt cei 3 tineri violonceliști ce vor intra în finala competiției: Haddon Kay (SUA, 24 de ani), Yo Kitamura (Japonia, 20 de ani) și Ettore Pagano (Italia, 21 de ani).
Finala secțiunii de violoncel va fi acompaniată de Orchestra Națională Radio, la pupitrul căreia se va afla dirijorul Jonathan Bloxham. Evenimentul se va desfășura marți, 10 septembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Ateneul Român, și va fi transmis LIVE, pe TVR Cultural, Radio România Muzical dar și pe website-ul concursului – www.concurs.festivalenescu.ro.
Născut în 1999, violoncelistul de origine chinezo-americană Haddon Kay este o stea în ascensiune, având deja în palmares participări în rundele finale ale multor concursuri internaționale, printre care și Concursul Chicago Symphony Young Artist. Kay este membru fondator al Galvin Cello Quartet, format în 2021 la Școala de Muzică Bienen, alături de care a câștigat Concursul Victor Elmaleh din 2022 al Concert Artists Guild și Medalia de argint la Concursul Național de Muzică de Cameră Fischoff din 2021.
În finala Concursului Internațional George Enescu, Haddon Kay va interpreta Concertul pentru violoncel în si minor al lui Antonín Dvořák, op. 104.
Yo Kitamura este născut în 2004 și a studiat cu profesorul Jens Peter Maintz la Universitatea de Arte din Berlin și cu profesorul Tsuyoshi Tsutsumi la Liceul de Muzică Toho Gakuen. A câștigat premiul I la Concursul Internațional Johannes Brahms și premiul I în unanimitate la Concursul Internațional pentru Tineri Muzicieni Ceaikovski.
În finala Concursului Internațional George Enescu, Yo Kitamura va interpreta și el aceeași partitură – Concertul pentru violoncel în si minor al lui Antonín Dvořák, op. 104.
Născut în 2003, Ettore Pagano a câștigat numeroase concursuri în Italia și în străinătate, printre care și Concursul Internațional Khachaturian din Erevan și Concursul Internațional Johannes Brahms. A fost deja invitat să susțină recitaluri în cadrul unor importante evenimente internaționale în Germania, Austria, Grecia și în Statele Unite ale Americii, iar în 2022 a lansat primul său CD pentru revista Suonare News.
În finala Concursului Internațional George Enescu, Ettore Pagano va interpreta Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel și orchestră op. 107 de Dmitri Șostakovici.
Juriul final al secțiunii, format din violonceliștii Arto Noras (Președintele juriului), Leonid Gorokhov, Meehae Ryo, Valentin Răduţiu, Marin Cazacu, Enrico Dindo și Dan Prelipcean, alături de Charlotte Lee – unul dintre cei 14 directori executivi de top în managementul artiştilor şi Raimund Trenkler, violoncelist şi preşedinte al Consiliului de administraţie al Fundaţiei Academiei Kronberg, va avea dificila misiune de a juriza finala competiției (cea de a patra etapă a concursului), la finalul căreia vor fi oferite trei premii în bani, valoarea totală a acestora fiind de 30.000 euro: Premiul I – 15000 de euro net; Premiul al II-lea: 10.000 de euro net, Premiul al III-lea: 5.000 de euro net.
În cadrul finalei se vor oferi și Premiul Serafim Antropov pentru cea mai bună interpretare a Sonatei nr. 2 în do major pentru violoncel și pian op. 26 de George Enescu în valoare de 3000 de euro net, Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse în valoare de 2000 de euro net și Premiul Publicului în valoare de 1000 de euro net.
Concursul Internațional George Enescu, inițiat în 1958, este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din lume, oferind tinerilor muzicieni o platformă de afirmare la nivel internațional. De-a lungul anilor, concursul a consolidat poziția României pe scena culturală globală, fiind singurul concurs din România afiliat Federației Mondiale a Concursurilor Internaționale de Muzică Clasică și a descoperit numeroase talente care au devenit artiști de renume mondial. Ediția din 2024 promite să fie una de excepție, continuând tradiția de a aduce în prim-plan talente ale muzicii clasice.
INFORMAȚII DESPRE BILETE:
Biletele și abonamentele pentru concertele și recitalurile organizate în cadrul Concursului Internațional George Enescu se pot achiziționa din platforma de ticketing www.eventim.ro, dar și în format fizic, din Librăriile Cărturești, Librăriile Humanitas, magazinele Carrefour sau Good2Go.
Studenții, elevii și profesorii școlilor și universităților de muzică din toată țara beneficiază de acces gratuit în baza legitimației școlare și de serviciu, în limita locurilor disponibile.
De asemenea, persoanele cu handicap alături de însoțitorii lor beneficiază de acces gratuit în limita locurilor disponibile, conform legii.
Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru biletele și abonamentele achiziționate de pe alte platforme de ticketing neoficiale.
Organizatorii Concursului Internațional George Enescu oferă acces gratuit la etapele preliminare ale tuturor secțiunilor instrumentale din cadrul concursului care vor avea loc la Universitatea Națională de Muzică din București în perioada 1 – 18 septembrie 2024 și la semifinalele acestora, care vor avea loc la Ateneul Român în data de 8 septembrie (violoncel), 14 septembrie (vioară) și 20 septembrie (pian), nefiind necesară o înregistrare prealabilă.
Concursul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.
Organizator: ARTEXIM
Co-organizator: Fundația ArtProduction
Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București și ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
Partener principal: Rompetrol
Parteneri: Purcari, ONE, SANADOR, Mobexpert, Senia Music, La Mama, Althaus, RetuRo, Nazzuro Aqua, L’Or, Electrecord, Fundația Motivation România, Fundația Special Olympics, Climb Again
Parteneri instituționali: Filarmonica „George Enescu”, Universitatea Națională de Muzică din București, Institutul Cultural Român, Muzeul Național “George Enescu”, Centrul Național de Artă Tinerimea Română, Institutul Italian de Cultură București, Institutul Francez București, Filarmonica Arad, Filarmonica “Mihail Jora” din Bacău, Filarmonica “Lyra – George Cavadia” Brăila, Filarmonica de Stat Transilvania, Filarmonica Oltenia din Craiova, Filarmonica Moldova din Iași, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica Pitești, Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploiești, Filarmonica “Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti” din Satu Mare, Filarmonica Banatul din Timișoara, Palatul Culturii “Teodor Costescu” Drobeta – Turnu Severin, Romanian Chamber Orchestra, Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti din București, Colegiul Național de Muzică „George Enescu”
Partener servicii juridice: Țuca Zbârcea și Asociații
Partener de mobilitate: Blue
Cu sprijinul: Asociația Artiștilor Lutieri din România, Paradigma Film, Compania Națională Aeroporturi București, Casa de flori
Partener de monitorizare: MediaTRUST