Pianistul Cătălin Răducanu va susține în această seară (16 septembrie 2024)  un recital la Sala Pro Arte a Colegiului Național „Decebal” din Deva, începând cu ora 19:00.

Evenimentul face parte din cea de-a doua ediție a Turneului Național „Un artist, un pian, un țambal – clasic, jazz, folclor”, intrarea fiind liberă, în limita locurilor disponibile.

Concertul de la Deva vine după un succes înregistrat duminică, 15 septembrie, când artistul a oferit un recital în aer liber la Creart – Grădina cu Filme din București, eveniment care s-a bucurat de un public numeros, biletele fiind epuizate în câteva ore.

Turneul „Un artist, un pian, un țambal – clasic, jazz, folclor” își propune să aducă împreună diverse genuri muzicale, de la clasic la jazz și folclor, oferind publicului o experiență muzicală unică și diversificată.

”Mă bucur că publicul ajunge să mă cunoască prin intermediul muzicii mele. Am urmărit, pentru această ediție, o consistență a repertoriului și am creat câteva puncte de legătură între piese, așa încât trecerea de la clasic, la jazz și apoi la folclor să fie fluidă, ușor de receptat de către spectatori. Mi-am propus sa ajut publicul sa inteleaga muzica mai bine prin tot ceea ce fac.” (pianistul Cătălin Răducanu)

După recitalul de la Deva, Cătălin Răducanu va continua să încânte publicul. Iată programul următoarelor concerte din țară:

  • 26 septembrie, ora 19:00 – Bistrița, Palatul Culturii
  • 1 octombrie, ora 19:00 – Iași, Palatul Culturii
  • 4 octombrie, ora 19:00 – Ploiești, Sala Filarmonicii
  • 5 octombrie, ora 19:00 – București, Ateneul Român
  • 7 octombrie, ora 19:00 – Craiova, Sala Filarmonicii

Iubitorii de muzică sunt așteptați să se bucure de virtuozitatea și versatilitatea lui Cătălin Răducanu, care continuă ideea de la care a pornit acest turneu: ”Muzica e una!”

Detalii pe www.ArtistPianTambal.ro

Instagram: https://instagram.com/artist.pian.tambal

Facebook: (20+) Facebook

Filmul primei ediţii a turneului Un artist un pian şi un ţambal

  • https://www.youtube.com/watch?v=d487mbEEbw4

Spot video Turneu naţional 2024

  • https://youtu.be/N5GDZrAeVJ

ITINERAR

Ediția de vară

22 iunie, ora 19 – Petriș (judeţul Arad), Castel Salbek – open air

26 iulie, ora 19:00 – Alba Iulia, în Curtea interioară a Palatului Principilor Transilvaniei, în Festivalul Sărbătoarea Muzicii – open air

6 august, ora 19:00 – Sinaia, Casino în Festivalul Enescu și muzica lumii

Ediţia de toamnă

4 septembrie, ora 19 – Focşani, Teatrul Mr. Gh. I. Pastia

15 septembrie, ora 20 – Bucureşti, CREART – Grǎdina cu Filme, open air

16 septembrie, ora 19 – Deva, Sala Pro Arte

26 septembrie, ora 19 – Bistrița, Palatul Culturii

1 octombrie, ora 19 – Iaşi, Palatul Culturii

4 octombrie, ora 19 – Ploieşti, Sala Filarmonicii

5 octombrie, ora 19 – Bucureşti, Ateneul Român

7 octombrie, ora 19 – Craiova, Sala Filarmonicii

16 octombrie, ora 19 – Milano, în Festivalul Internaţional Pro Patria

PROGRAM MUZICAL:

PIAN CLASIC

Domenico Scarlatti – Sonata în mi major, K. 380

Ludwig van Beethoven – Rondo a capriccio op. 129

Serghei Rachmaninov – Preludiu op. 23, nr. 2, în si bemol major, Preludiu op. 23, nr. 4, în re major, Preludiu op. 23, nr. 5, în sol minor

Claude Debussy – Preludiul nr. 4 „Les sons et les parfums tournent dans l’air du soir”, Preludiul nr. 7 „Ce qu’a vu vent le vent d’ouest”

 IMPROVIZAŢII LA PIAN PE TEME DE JAZZ

Thelonious Monk – Blue Monk

Victor Young – Stella by Starlight

João Bosco – Incompatibilidade de Gênios

Improvizații pe teme din Mociriță cu trifoi, Leliță Ioană, Pe deal pe la cornățel

IMPROVIZAȚII LA ȚAMBAL PE TEME FOLCLORICE

Toni Iordache – Baladă Haiducească

Toni Iordache – Horă din Muntenia

Grigoraș Dinicu – Hora Staccato

Toni Iordache – Picături de untdelemn (aranjament propriu) 

Producător: Pro Contemporania

Partener principal: BRD Groupe Société Générale

Coproducător: Radio România

Partener de tradiție: JTI

Partener: The Culture Club

Sponsori : AQUA Carpatica, Senia

Parteneri: Institutul Cultural Român, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenția de carte, Ziarul Metropolis, RFI România, Cronicari digitali, www.demilioane.ro.

Parteneri culturali şi organizatori locali: Primăria Alba Iulia, Centrul Cultural Palatul Principilor, Primăria Orașului Sinaia, Consiliul judeţean Vrancea, Primăria Focşani, Asociaţia culturală Patria Vox Focşani, Primăria Municipiului București, CREART – Grădina cu Filme – Cinema & More, Asociaţia Culturală Dobondi Art, Colegiul Național Decebal din Deva, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Primăria Municipiului Deva, Filarmonica din Botoşani, Primăria Municipiului Bistriţa, Centrul cultural George Coşbuc din Bistriţa, Palatul Culturii din Bistriţa, Ateneul Naţional din Iaşi, Palatul Culturii din Iaşi, Filarmonica Paul Constantinescu din Ploieşti, Primăria Caracal, Teatrul Naţional Caracal, Filarmonica George Enescu Bucureşti, Asociaţia culturală româno-italiană Pro Patria, Odv.

Biografie Cătălin Răducanu

Răducanu Cătălin este absolvent al colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” și al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la aceasta din urmă finalizând studiile de licență, master și doctorat în muzica clasică la secția pian principal.

A câștigat numeroase concursuri naționale și internaționale, având ocazia să susțină recitaluri solo în Ungaria, Franța, Italia. A participat la cursuri de măiestrie susținute de Gabriel Amiraș, Cristian Beldi, Imre Rohmann, Tunde Kurucz și mulți alții. Este un pianist versatil care pe lângă ipostazele solistice, camerale concretizează proiecte artistice în calitate de pianist improvizator în formule solo, de duo, sau grupuri muzicale mai ample. A participat ca interpret la pian și țambal și în proiecte interdisciplinare precum La steaua… Cuvinte, necuvinte, alături de actorii Horaţiu Mălăele şi Emilia Popescu. În 2023 a fost invitat ca interpret la pian și țambal în spectacolul Aplauze pentru poet …pe scenă, alături de Rodica Mandache și Eduard Păuna, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, proiect prezentat și la București sau la Chișinău. În anul 2024, a făcut parte, alături de actorii Emilia Popescu și Mihai Mălaimare și violonista Ioana Tudor, din proiectul Aplauze pentru poet pe scenă…în Italia, proiect care a avut rolul de a duce poezia românească în mijlocul celei mai mari comunități de români din afara țării. Din 2022 este pianistul grupului Violoncellissimo condus de Marin Cazacu, cu care a realizat turneul naţional anual Clasic la puterea a treia Violoncellissimo, dar şi mai multe apariţii în străinătate. Din 2023, este protagonistul proiectului artistic intitulat „Un artist un pian și un țambal” (turneu de recitaluri în care pianistul Cătălin Răducanu înfățișează distinct și bine delimitat trei stiluri muzicale: clasic, jazz, folclor), proiect ajuns în 2024 la a doua ediţie, cu care a avut şi apariţii în străinătate. În prezent este pianist acompaniator la colegiul „Dinu Lipatti” și UNMB.